(cat sa spui cel mai tare text de agateala)
duminică, 27 februarie 2011
Dragostea dureaza 8 secunde
(cat sa spui cel mai tare text de agateala)
sâmbătă, 26 februarie 2011
ma vinde! episodul 3
sâmbătă, 19 februarie 2011
que sera sera
Whatever will be, will be
The future's not ours, to see
Que Sera, Sera
What will be, will be.
marți, 15 februarie 2011
NU magazinelor de vise!
Eu cand am auzit prima oara de magazinul de vise m-am gandit la lucruri haioase...originale...ceva gen bruno-the funny shop.
Iubeste si tu viata! Uneori chiar este frumoasa si merita traita asa cum este, fara vise halucinante, atacuri de panica, hohote de ras si ropote de lacrimi din senin.
cabaret tragi-comic
Occident
Plini de uimire, plini de iubire
Cu ochii va urmarim
Stim de pe acum ce ne asterneti la drum
Nenumarate flori si palate
Sa avem noi maine aur si paine
Voi sunteti niste niste eroi
Dar intr-o zi si noi
Noi in anul 2000
Cand nu vom mai fi copii
Vom face ce-am vazut candva
Toate visele indraznete
In fapte le vom preschimba
Vom fi mesteri iscusiti
Sa va facem fericiti
Pe voi parintii ce veti fi
La a doua tinerete in 2000
Suntem copii insa vom sti
Sa facem tara ca primavara
Si maine
Vom reusi ca va suntem copii
Urmand povata
Vom face viata
Indelungata si minunata
Si-atuncea niste eroi
Vom deveni si noi"
luni, 7 februarie 2011
Printesa gheturilor
rb
Ce este viata?
Un lung sir de bucurii si dezamagiri; un lung sir de reusite si esecuri; un lant de zambete si lacrimi. Ne poarta uneori pe carari neumblate, si ne intrebam ce cautam noi acolo; fara a primi vreun raspuns. Trebuie sa fim puternici si sa mergem pe drumul deschis de viata…dar cat sa fim de puternici? Cum sa ne motivam sa trecem peste toate greutatile si obstacolele din drum? Unde sa mai gasim toata energia necesara pentru a continua drumul?
Uneori vrem sa schimbam directia, si facem un pas spre stanga sau spre dreapta. Poate imediat cum am pasit lateral regretam, dar nu mai avem cum sa ne intoarcem. Si nu vom stii niciodata ce era pe celalalt drum, si unde trebuia sa fie capatul lui pentru noi.
Totul este un mister – placut sau mai putin placut. Printre noi sunt persoane tari, care accepta loviturile vietii cu fruntea sus si merg inainte chiar contra curentului. Le admiram curajul, puterea, daruirea…si intr-o zi ii vedem gresind; intr-o zi ii vedem cum clacheaza si cad. Ne dezamagesc? Nu. Realizam doar ca sunt finite umane, supuse greselii, si ca poate daca le-am fi dat mai multa atentie, daca ar fi comunicat si ar fi primit mai mult din ceea ce isi doreau…nu cadeau. Sunt si persoane slabe, care se plang la orice lovitura, si se impiedica de cele mai mici cioturi si le este teama de a merge mai departe. Acestea au nevoie de curaj, de ambitie, de alta atitudine vizavi de viata.
Strangem in noi atata durere, si atatea neimpliniri…incat intr-o zi, explodam. Ne trebuie o viata intreaga pentru a aduna nemultumirile, si doar o secunda pentru a le spulbera in vant, cu intreaga noastra viata. Suntem mici, si nu putem avea o viata grandioasa din toata punctele de vedere, oricat am visa la ea. Insa putem ramane realisti, si ne putem accepta asa cum suntem, cu tot ceea ce avem si bun si rau, (pentru ca toate sunt parte din noi; si avem nevoie sa faca parte din noi chiar si acele lucruri dureroase-pentru a invata mai mult, pentru a ne intari, pentru a ne ridica).
Cand ajungem la capatul drumului sa ne uitam in urma sa vedem ce am lasat. Am daruit o floare? Am primit o floare? Am facut cel putin o persoana fericita? Am dansat in ploaie? Am urcat pe munti? Am ras, am iubit, am plans, am cantat, am strigat….Dar oare nu am ajuns prea devreme la capatul drumului? Nu mai aveam nimic de facut?
duminică, 6 februarie 2011
Germisara
marți, 1 februarie 2011
La multi ani, Caragiale drag!
Ca să nu mai rămâie repetent şi anul acesta, mam'mare, mămiţica şi tanti Miţa au promis tânărului Goe să-l ducă-n Bucureşti de 10 mai.
|
Puţin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului şi nepoţelului lor. Destul că foarte de dimineaţă, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, aşteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la Bucureşti. Adevărul e că, dacă se hotăreşte cineva să asiste la o sărbătoare naţională aşa de importantă, trebuie s-o ia de dimineaţă. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte împacient şi, cu un ton de comandă, zice încruntat:
|
- Mam'mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!
|
- Vine, vine acuma, puişorul mamii! răspunde cucoana.
|
Şi sarută pe nepoţel; apoi îi potriveşte pălăria.
|
Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia pe pamblică: le Formidable, şi sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Miţa, că "aşa ţin bărbaţii biletul".
|
- Vezi ce bine-i şade lui - zice mam'mare - cu costumul de marinel?
|
- Mamiţo, nu ţi-am spus că nu se zice marinel?
|
- Da cum?
|
- Marinal...
|
- Ei! ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, când a ieşit întâi moda asta la copii - marinel.
|
- Vezi că sunteţi proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice marinal, nici marinel...
|
- Da cum, procopsitule? întreabă tanti Miţa cu un zâmbet simpatic.
|
- Mariner..
|
- Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca d-ta! zice mam'mare, şi iar sărută pe nepoţel şi iar îi potriveşte pălăria de mariner.
|
Dar nu e vreme de discuţii filologice: soseşte trenul - şi nu stă mult.
|
Trenul este plin... Dar cu multă bunăvoinţă din partea unor tineri politicoşi, cari merg până la o staţie apropiată, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat... Mam'mare îşi face cruce, apoi aprinde o ţigară... Goe nu vrea sa intre în cupeu; vrea să şadă în coridorul vagonului cu bărbaţii.
|
- Nu!... nu e voie să scoţi capul pe fereastră, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, şi-l trage puţin înapoi.
|
- Ce treabă ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se.
|
Şi după ce se strâmbă la urâtul, se spânzură iar cu amândouă mânile de vergeaua de alarmă şi scoate iar capul. Dar n-apucă să răspunză ceva urâtul, şi mititelul îşi retrage îngrozit capul gol înauntru si-ncepe să zbiere.
|
- Mamiţo! mam'mare! tanti!
|
- Ce e? Ce e? sar cocoanele.
|
- Să oprească! zbiară şi mai tare Goe, bătând din picioare. Mi-a zburat pălăria! să opreascăăă!!!
|
Tot într-un timp, iacătă conductorul intră să vază cine s-a suit de la staţia din urmă.
|
- Biletele, domnilor!
|
Cocoanele arată biletele dumnealor, explicând d-lui conductor de ce nu poate şi Goe să făcă acelaşi lucru: fiindcă biletul era în pamblica pălăriei, şi, dacă a zburat pălăria, fireşte c-a zburat cu pamblică şi cu bilet cu tot. Dar avea bilet.
|
- Parol! chiar eu l-am cumpărat! zice tanti Miţa.
|
Conductorul însă nu înţelege, pretinde bilet; daca nu, la staţia apropiată, trebuie să-l dea jos pe d. Goe. Aşa scrie regulamentul: dacă un pasager n-are bilet şi nu declară că n-are bilet, i se dă o amendă de 7 lei şi 50 de bani, şi-l da jos din tren la orice staţie.
|
- Dar noi n-am declaratără? strigă mamiţa.
|
- Ce e vinovat băiatul dacă i-a zburat pălăria? zice mam'mare.
|
- De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră! zice cu pică urâtul.
|
- Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Miţa urâtului...
|
- Uite ce e, cucoană - zice conductorul - trebuie să plătiţi un bilet...
|
- Să mai plătim? n-am plătitără o dată?
|
- Şi pe dasupra un leu şi 25 de bani.
|
- Şi pe dasupra?...
|
- Vezi, dacă nu te-astâmperi? zice mamiţa, si-l zguduie pe Goe de mâna.
|
- Ce faci, soro? esti nebună? nu ştii ce simţitor e? zice mam'mare.
|
Şi, apucându-l de mâna cealaltă, îl smuceşte de la mamiţa lui, tocmai când trenul, clăntănind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu' mam'mare într-un sens, combinată cu clătinătura vagonului în alt sens, rezultă că Goe îşi pierde un moment centrul de gravitaţie şi se reazimă în nas de clanţa uşii de la cupeu. Goe începe să urle... În sfârşit, n-au ce să facă. Trebuie să se hotărească a plati biletul, pe care are să-l taie conductorul din carnetul lui. Păcat însă de pălărie!... Ce-o să facă d. Goe la Bucureşti cu capul gol? şi toate prăvăliile închise!... s-ar întreba oricine, care nu ştie câtă grije are mam'mare şi câtă prevedere. Cum era să plece băiatul numai cu pălăria de paie? Dacă să întâmplă să plouă, ori răcoare? Şi mam'mare scoate din săculeţul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable.
|
- Te mai doare nasul, puişorule? întreabă mam'mare.
|
- Nu... răspunde Goe.
|
- Să moară mam'mare?
|
- Să moară!
|
- Ad', să-l pupe mam'mare, că trece!
|
Şi-l pupă în vârful nasului; apoi aşezându-i frumos beretul:
|
- Parcă-i şade mai bine cu beretul!... zice mam'mare scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce.
|
- Cu ce-i nu şade lui bine? adaoga tanti Miţa, şi-l scuipă şi dumneaei şi-l sărută.
|
- Lasă-l încolo! că prea e nu ştiu cum!... Auzi d-ta! pălărie nouă şi biletul! zice mamiţa, prefăcându-se foarte supărată.
|
- Să fie el sănătos, să poarte mai bună! zice mam'mare.
|
Dar mamiţa adaogă:
|
- Da pe mamiţica n-o pupi?
|
- Pe tine nu vreau, zice Goe cu humor.
|
- Aşa? zice mamiţa. Lasă!... şi-şi acopere ochii cu mâinile şi se face că plânge.
|
- Las' că ştiu eu că te prefaci! zice Goe.
|
- Ţi-ai găsit pe cine să-nşeli! zice mam'mare.
|
Mamiţa începe să râză; scoate din săculeţ ceva şi zice:
|
- Cine mă pupă... uite!... ciucalată!
|
Mamiţa pupa pe Goe, Goe pe mamiţa, şi luând bucata de ciucalată, iese iar pe coridor.
|
- Puişorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deştept! zice mam'mare.
|
- E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Miţa.
|
Pe când Goe îşi mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma despre Crivina către Periş.
|
- Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamiţo! zice mamiţa către mam'mare.
|
Mam'mare se ridică bătrâneşte şi se duce în coridor:
|
- Goe! puişorule! Goe! Goe!
|
Goe nicăieri.
|
- Vai de mine! ţipă cucoana, nu-i băiatul! Unde e băiatul!... s-a prăpădit băiatul!...
|
Şi toate cucoanele sar...
|
- A căzut din tren băiatul! Ţaţo, mor!
|
Dar deodată, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în uşa compartimentului unde nu intra decât o persoană.
|
- Goe! maică! acolo eşti?
|
- Da!
|
- Aide! zice mam'mare, ieşi odată! ne-ai speriat.
|
- Nu pot! zbiară Goe dinăuntru.
|
- De ce?... te doare la inimă?
|
- Nu! nu pot...
|
- E încuiat! zice mam'mare, vrând să deschidă pe dinafară.
|
- Nu pot deschide! zbiară Goe desperat.
|
- Vai de mine! îi vine rău băiatului înăuntru!
|
În sfârşit, iacătă conductorul cu biletul: primeşte paralele şi liberează pe captiv, pe care toate trei cucoanele îl sărută dulce, ca şi cum l-ar revedea după o îndelungată absenţă. Şi mam'mare se hotăreşte să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puişorului. Puişorul vede o linie de metal în colţul coridorului, care are la capătul de sus o maşină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul maşinii şi începe să-l tragă.
|
- Şezi binişor, puişorule! să nu strici ceva! zice mam'mare.
|
Trenul îşi urmează drumul de la Periş cătră Buftea cu mare viteză. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodată s-aude un şuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte, şi trenul se opreşte pe loc, producänd o zguduitură puternică.
|
"Ce e? ce e?" Ţoţi pasagerii sar înspăimântaţi la ferestre, la uşi, pe scări...
|
- Goe! puişorule! Goe! strigă tanti Miţa şi se repede afară din compartiment.
|
Goe este in coridor... De ce s-a oprit trenul?
|
Cineva, nu se ştie din ce vagon, a tras semnalul de alarmă. Din ce vagon?... Asta e uşor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decât rupându-se aţa înnodată şi cu nodul plumbuit. Personalul trenului umblă forfotă, examinând roatele tamponate cu toată presiunea, aşa de tamponate că-i trebuie vreo zece minute mecanicului să-şi încarce iar pompa de aer comprimat şi să poată urni trenul din loc. În toată vremea asta, conductorul şi şefii trenului aleargă din vagon în vagon şi cercetează aparatele semnalelor de alarmă.
|
Cine poate ghici în ce vagon era ruptă aţa plumbuită şi răsturnată manivela? Ciudat! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam'mare doarme în fundul cupeului cu puişorul în braţe. Nu se poate ştie cine a tras manivela.
|
Trenul se porneşte în sfârşit, şi ajunge în Bucureşti cu o întârziere de câteva minute. Toată lumea coboară. Mam'mare aşează frumuşel beretul lui Goe, îl scuipă pe puişor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul şi-l sărută dulce.
|
Apoi cucoanele se suie în trăsură şi pornesc în oraş:
|
- La Bulivar, birjar! La Bulivar!...
|