de ce ne ferim sa plangem in fata colegilor; prietenilor; cunoscutilor?
de ce este mai usor sa ne deschidem sufletul in fata unui necunoscut?
de ce in fata celor pe care i-am vazut plangand macar o data parca ne este mult mai usor sa ne deschidem sufletul si sa ne racorim plangand? simtim ca ei ne inteleg mai bine, sau doar simpla imagine a lor plangand in trecut ne face sa treaca teama ca vor rade de noi ca ne vad plangand?
imi explica si mie cineva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu