Deşi totul deja a fost scris, Dumnezeu are compasiune şi a scris totul doar pentru a ne ajuta.
*
Dacă eşti încă viu, este pentru că nu ai ajuns încă acolo unde ar trebui să fii.
*
Dacă ştii cum să spui nu tentaţiilor, nu-ţi vor face nici un rău.
*
Ceea ce facem va fi înălţat la inima Lui, şi se va întoarce la noi în aceeaşi formă. Dumnezeu acţionează ca ecou al acţiunilor noastre.
*
Dacă privim doar pelicula înfrîngerilor noastre, rămînem paralizaţi. Dacă privim doar pe cel al succeselor, sfîrşim prin a crede că sîntem mai înţelepţi decît sîntem în realitate. Avem nevoie de ambele benzi.
*
dorinţele negative nu pot face rău atîta timp cît nu te laşi sedus
*
E important în viaţă să accepţi cînd ţi se oferă ocazia.
*
“Hai să mergem pe muntele unde locuieşte Dumnezeu,” spuse un cavaler unui prieten de al său. “Vreau să dovedesc că tot ce ştie El să facă e să ne ceară să facem ceva, în timp ce nu face nimic pentru a ne uşura de responsabilităţi.” “Bine, voi merge pentru a-mi demostra credinţa,” spuse celălalt. Ajunseră noaptea în vîrful muntelui - şi auziră o voce din întuneric: “Încărcaţi pietre pe caii voştri .”
“Vezi?!“ spuse primul cavaler. “După aşa un urcuş, vrea să ne facă să mai şi cărăm aşa o greutate. Nu o să-l ascult!” Al doilea făcu întocmai cum i s-a poruncit. Cînd ajunseră la poalele muntelui, era în zori şi primele raze de soare străluceau pe pietrele pe care cavalerul credincios le luase: erau diamante adevărate.
Spune maestrul: “Hotărîrile lui Dumnezeu sînt misterioase, dar sînt întotdeauna în favoarea noastră.”
*
Cei care apucă într-o nouă direcţie dar vor să păstreze ceva din vechia lor viaţă, sfîrşesc prin a fi sfîşiaţi de propriul trecut
*
Nu un ciocan a făcut pietrele atît de perfecte, ci apa – cu dulceaţa sa, cu dansul şi sunetul său. Acolo unde forţa poate doar să distrugă, delicateţea poate sculpta
*
Multe persoane se tem de fericire. Pentru ca astfel de persoane să fie fericite în viaţă înseamnă să schimbe multe din obiceiurile lor – să-şi piardă simţul identităţii lor. Deseori avem rezerve faţă de lucrurile bune care ni se întîmpla. Nu le acceptăm, pentru că ne-ar face să ne simţim datori faţă de Dumnezeu.
Gîndim: ”Mai bine să nu bem din cupa fericirii pentru că atunci cînd va fi goală vom suferi cumplit”
Din cauza acestei frici de a ne micşora nu reuşim să creştem.
Din cauza fricii de plîns nu avem curaj să rîdem.
*
Lacrimile purifică sufletul tău.
Dacă trebuie să plîngi, plîngi ca un copil. Odată ai fost copil şi unul din primele lucruri învăţate în viaţă a fost să plîngi, pentru că plînsul face parte din viaţă. Nu uita să fii liber şi că nu e ruşinos să îţi arăţi emoţiile. Urlă, sughiţă puternic, fă cît zgomot vrei. Pentru că aşa plîng copiii şi ei cunosc modul cel mai rapid de a-şi alina inimile.
Ai observat vreodată cum se opresc copiii din plîns?
Se opresc pentru că ceva le distrage atentia. Ceva îi cheamă spre aventura următoare.
*
Frica nu este semn de laşitate. Frica este cea care ne permite să fim curajoşi şi să dăm dovadă de valoare în faţa situaţiilor din viaţă.
Cei care simt teama – spre deosebire de cei care merg înainte fără a permite să fie intimidaţi – dau dovadă de valoare. Dar cei care înfruntă situaţii dificile fără să ţină cont de pericol dau dovada iresponsabilităţii lor
*
Un dresor de animale de la circ poate îmblînzi foarte uşor elefanţii folosind un truc foarte simplu: cînd animalul este încă pui îi leagă un picior de un trunchi de copac. Nu contează cît de mult se zbate, micul elefant nu este în stare să se elibereze. Încet, încet, se obişnuieşte cu ideea că trunchiul de copac este mai puternic decît el. Cînd devine adult, cu o forţă uriaşă, oricine îi poate înnoda o funie de picior şi lega chiar şi de un arbust. Nici măcar nu va mai încerca să se elibereze. Picioarele noastre, ca şi cele ale elefanţilor, sînt deseori împiedicate de noduri fragile. Şi dacă, de cînd eram copii ne-am obişnuit cu rezistenţa trunchiului de copac, nici măcar nu încercăm să luptăm. Fără a realiza că un simplu act de curaj este tot ce trebuie pentru a ne găsi libertatea.
*
totul are un preţ, dar întotdeauna preţul e relativ. Cînd ne urmăm visele, putem lăsa impresia celorlalţi că sîntem nefericiţi şi nenorociţi. Dar ce gîndesc ceilalţi nu e important. Importantă e bucuria din inimile noastre.
*
Cuvîntul este putere. Cuvintele transformă lumea. Toţi am auzit spunîndu-se ‘nu ar trebui să vorbim despre lucrurile frumoase care ni se întîmplă, pentru că invidia celorlalţi ne va ruina fericirea.’ Nimic adevărat. Aceia care sînt învingători vorbesc cu mîndrie despre miracolele din vieţile lor. Dacă emiţi energie pozitivă în aer, aceasta atrage altă energie pozitivă şi-i face fericiţi pe cei care şi-o doresc cu adevărat. În timp ce acela care e invidios şi învins, îţi poate face rău doar dacă îi dai această forţă. Nu-ţi fie frică. Vorbeşte despre lucrurile frumoase din viaţa ta oricui te ascultă. Sufletul Lumii are mare nevoie de fericire.
*
Era un rege spaniol care era tare mîndru de originea sa. Şi era cunoscut ca fiind foarte crud cu cei mai slabi. Într-o zi se plimba cu bătrînii săi sfetnici pe un cîmp din Aragona, unde tatăl lui căzuse într-o bătălie. Acolo întîlniră un sfînt care culegea un braţ de oase. “Ce faci?” întrebă regele. “Onoare Maiestăţii Tale,” spuse omul. “Cînd am aflat că regele Spaniei vine pe aici, am hotărît să găsesc oasele tatălui său pentru a i le da. Dar tot caut şi tot nu le găsesc. Sînt la fel ca cele ale ţăranilor, ale săracilor, ale cerşetorilor şi ale sclavilor.”
*
Un om pios se trezi într-o zi pe neaşteptate deposedat de toate bunurile sale. Ştiind că Dumnezeu l-ar fi ajutat într-un fel, începu să se roage: “Doamne, ajută-mă să cîştig la loterie,” ceru. Se rugă ani în şir dar rămase sărac. Într-o zi muri iar pentru că fusese foarte devotat, merse direct în paradis. Cînd ajunse acolo, refuză să intre. Spuse că trăise toată viaţa după învăţăturile religioase, dar că Dumnezeu nu I-a permis niciodată să cîştige la loterie. “Tot ce ai promis a fost o minciuna,” spuse omul dezgustat. “Am fost întotdeauna gata să te ajut să cîştigi,” răspunse Domnul. “Dar oricît aş fi vrut să o fac, tu nu ai cumpărat niciodată biletul de loterie.”
*
La un prînz, o persoană sparge un pahar. O alta spuse: “E semn de noroc.” Toţi comesenii cunoşteau această credinţă. Dar un rabin care era acolo întrebă: “De ce este semn de noroc?” “Nu ştiu,” spuse soţia călătorului. “Poate că e un vechi mod de a evita stînjeneala oaspetelui.” “Nu, nu asta este explicaţia,” spuse rabinul. “Unele tradiţii ebraice spun că orice om are o anumită cantitate de noroc pe care-l poate folosi în cursul vieţii sale. Fiecare poate cîştiga dobînda la această cotă dacă foloseşte propriul noroc doar la lucruri care îi servesc cu adevărat – altfel îşi poate irosi norocul. Noi evreii spunem “Noroc” cînd cineva sparge un pahar. Dar înseamnă: “ E bine că tu nu ţi-ai folosit norocul pentru a încerca să eviţi să se spargă acel pahar. Acum îl poţi folosi pentru lucruri importante.”
*
Jonglerul se opreşte în mijlocul pieţii, scoate trei portocale şi începe să le rotească în aer. Lumea se adună în jurul lui şi se minunează de graţia şi eleganţa mişcărilor sale. “Aşa merge şi viaţa, mai mult sau mai puţin,”spune cineva acolo, lîngă călător. ”Avem întotdeauna cîte o portocală în fiecare mînă şi una în aer. Dar cea care e în aer face diferenţa. A fost lansată cu abilitate şi experienţă dar îşi urmează propriul curs. La fel ca şi jonglerul, lansăm un vis în lume, dar nu avem întotdeauna control asupra lui. În acel moment trebuie să ştii cum să te laşi în mîna Domnului – şi să ceri ca, la momentul cuvenit, visul să-şi urmeze cursul lui corect şi să cadă, împlinit, în mîinile tale.”
*
Spune maestrul: “ Scrie! Că e o scrisoare, un jurnal sau doar o notiţă în timp ce vorbeşti la telefon – dar scrie! Prin scris ne apropiem de Dumnezeu şi de ceilalţi. Dacă vrei să înţelegi mai bine rolul tău pe lume, scrie. Încearcă să pui suflet în scris, chiar dacă nimeni nu citeşte cuvintele tale – sau, mai rău, chiar dacă cineva ajunge să citească ceea ce ai fi vrut să nu fie citit. Simplul fapt de a scrie ne ajută să ne organizăm gîndurile şi să vedem mai clar ce avem în jur. O hîrtie şi un creion fac miracole – alină durerea, fac visele realitate şi amintesc o speranţă pierdută.
Cuvîntul este putere.”
*
Un părinte de la mănăstirea din Sceta se întîlni cu un tînăr care voia să urmeze calea spirituală. “Timp de un an de zile, dă bani oricui te insultă,” spuse părintele. Timp de douăsprezece luni, tînărul plăti de fiecare dată cînd era atacat. La sfîrşitul anului se întoarse la părinte pentru a învăţa care era pasul următor. “Du-te în oraş şi cumpără-mi de mîncare,” spuse părintele. Nici nu plecă bine tînărul, că părintele se deghiză în cerşetor şi, folosind o scurtătură pe care o cunoştea, se duse la porţile oraşului. Cînd omul se apropie, părintele începu să-l insulte. “E minunat!” spuse omul falsului cerşetor. “Un an întreg a trebuit să plătesc pe oricine mă insulta, iar acum pot fi jignit fără să plătesc un ban.” Auzind asta, părintele îşi scoase masca. “Eşti gata pentru pasul următor, pentru că ai învăţat să rîzi în faţă problemelor tale,” spuse.
*
doar curajul de a parcurge un drum face ca drumul să se dezvăluie
*
Poetul T.S. Eliot scrisa: “Mergi pe multe străzi, întoarce-te acasă la tine şi priveşte fiecare lucru ca şi cum ar fi prima dată.”
*
Fiecare lucru din jurul nostru este în continuă schimbare. În fiecare zi soarele străluceşte peste o lume nouă. Ceea ce numim rutină este o zi plină de noi propuneri si oportunităţi. Dar noi nu percepem că fiecare zi e diferită de celelalte. Astăzi, undeva, o comoară te aşteaptă. Poate fi un zîmbet, poate fi o mare victorie – nu are importanţă. Nimic nu e plictisitor, pentru că totul se schimbă constant. Plictiseala nu face parte din lume.
