"Cred, Doamne, ajuta necredintei mele." scria Nicolae Steinhardt in Jurnalul fericirii.
Silence
Regia: Martin ScorseseCu: Liam Neeson, Andrew Garfield, Adam Driver
Distribuit in cinematografe de Freeman Entertainment.
Bazat pe cartea lui Shusaku Endo.
Actiunea filmului se petrece in Japonia secolului al XVII-lea. Doi preoti crestini din Portugalia calatoresc in Japonia in cautarea mentorului lor disparut, parintele Ferreira (Liam Neeson), dar si pentru a raspandi crestinismul. Parintele Rodrigues (Andrew Garfield) si parintele Garrupe (Adam Driver) au o misiune importanta si extrem de dificila, caci Japonia se afla in plina inchizitie. In acea perioada, crestinismul in toate formele lui era eradicat, adeptii acestei religii erau torturati, fortati sa renunte la credinta lor sau chiar ucisi.
Silence este un film apasator, trist si lung. Dar totodata este puternic si emotionant, determinandu-ne sa ne intoarcem catre Dumnezeu, sa ne (re)gasim credinta si sa ne impacam cu tacerea. Uneori tacerea inseamna liniste sufleteasca si impacare si este binevenita. Iar credinta trebuie pastrata in suflet, fara incercari de a impune credinta noastra altor persoane, dar si fara renuntare la aceasta.
Recent, Andrew Garfield m-a impresionat mult in filmul Hacksaw Ridge, dar m-a impresionat si mai mult in rolul parintelui de neclintit din credinta sa, din misiunea sa. De asemenea, Adam Driver in rolul preotului misionar Garrpe este autentic, carismatic si reuseste sa ma aduca alaturi de el in acea misiune dificila. In rol secundar, Liam Neeson este o aparitie surprinzatoare. Poate si unde m-am obisnuit cu el in alt gen de roluri. Kichijiro (Yosuke Kubozuka) este intruchiparea lui Iuda, dand o culoarea aparte acestei taceri.
Silence - o poveste tulburatoare despre relatia omului cu Dumnezeu, despre credinta si despre tacere. Tacerea noastra si tacerea Dumnezeului nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu