I'm gonna smile cause I deserve to

It'll all get better in time
..........................................



"ratacesc prin lume an de an,
tot pe drumuri pline de dureri,
fara capat nicaieri"


sunt probleme in viata
si nu conteaza daca esti roman sau tigan, bogat sau sarac, frumos sau urat;
necazurile vin fara sa te intrebe daca ai loc pentru ele
si fiecare trece peste ele(lucru foarte important: nu pe langa ele) asa cum stie el mai bine

unii ies infranti, altii sunt invingatori
totul depinde doar de caracterul si puterea fiecaruia; putere pe care oricat de mult ti-ai dori sa o gasesti in cei care-ti sunt alaturi, nu o vei gasi decat in tine


din fiecare intamplare a vietii noastre invatam cate ceva, fie ea placuta sau mai putin placuta; atata timp cat suntem stapani pe noi si pe viata noastra, trebuie sa credem ca nimic nu ne poate dobori si trebuie sa facem ceva in acest sens: sa nu lasam nimic sa ne doboare

din fiecare lucru care intra in viata noastra, ca si de la fiecare persoana cu care intram in contact pe drumul nostru, luam cate ceva...invatam sa fim mai buni, mai curati, mai frumosi, mai indrazneti, mai obraznici, mai nepasatori, mai......oricum
conteaza doar ce stim sa vedem fiecare in acele lucruri, in acele persoane

ce vad eu?
viata mea este un montagne rousse: urc-cobor; urc-cobor...doar ca niciodata nu dau totul inapoi chiar daca am mancat inainte
sa urci este atat de placut, iar cand esti acolo sus totul este minunat, esti stapanul lumii...ce pacat ca nu poti ramane acolo sus si trebuie sa cobori...insa stii k vei urca din nou...si asta este tot ceea ce conteaza: sa urci din nou

mi s-a spus odata ca sunt ca o pisica...si nu se referea la prefecatorie, ci la faptul ca mereu cad in picioare :D

Daca poti sa tii capul sus si sa surazi, nu esti normal(a).........

ci esti unic(a) si te ridici deasupra tuturor!

ironia sortii

o viata intreaga urasti ceva anume, si intr-un moment crucial al vietii tale exact acel lucru/persoana este singurul care te poate salva...
ceea ce spui o viata intreaga ca displaci, si ca nu vrei sa ai parte in jurul tau de acel lucru, ajunge sa faca parte din tine, sa fie cu tine la tot pasul si sa nu poti trai decat prin el si cu el...

"Inima de tigan" - cea mai buna telenovela romaneasca (de pana acum) dupa parerea mea(chiar daca nu am urmarit fiecare episod al acesteia, si chiar daca nu am urmarit nici multe alte telenovele romanesti); apare cu cea mai vie idee:
Gigi Dumbrava (Florin Zamfirescu), are nevoie de o inima noua
inima cea noua care va fi parte din el de acum este inima lui Giany (Lucian Viziru), este chiar inima unui tigan
Gigi Dumbrava care dispretuieste atat de mult tiganii sa ajunga sa poarte in piept inima unui tigan
nu este ironic?

sunt momente cand viata iti da cate o palma pentru a te face sa intelegi anumite lucruri, anumite aspecte...

eu spuneam ca nu trebuie sa lasi viata sa te conduca dupa bunul ei plac, ci trebuie sa preiei tu initiativa si sa faci cu viata numai ce iti doresti tu...
si totusi, orice am face pare ca tot viata ramane cea care ne dirijeaza pasii, iar daca noi incercam sa "o luam pe aratura" puterea palmei pe care ne-o da, si ironia cu care ne loveste, ne ajuta sa realizam ceea ce este cel mai important in viata noastra

am suzeta mea...sunt bebelus...

era atat de bine cand eram mici, si nu aveam alta grija decat jucariile noastre ...
fara probleme, discutii, bani, masini, terenuri, minciuni, ipocrizie, falsitate, prostie...
si simteam cum ziua trece atat de repede si nu aveam timp sa ne jucam suficient
si acum suntem oameni maturi(cica) si abia asteptam sa se termine ziua si poate sa facem ceva si pentru noi, acolo macar putin-putin
sunt persoane care abia astepta batranetea, pensia, sa poata spune ca sunt din noi copii,
dar eu una nu cred ca voi fi altceva vreodata decat copil
cred ca este cel mai frumos lucru din lume, si daca stii sa traiesti viata intreaga ca un copil atunci cred ca poti spune ca ai gasit adevarata fericire si implinire
singura varsta in care esti fericit este copilaria,
si tocmai ea trece atat de repede pe langa noi, fara sa ne dam seama cum si cand am crescut, ...am terminat o scoala, avem un serviciu, facem si noi copii la randul nostru, ii "chinuim" pe ei sa faca lucrurile pe care noi prea tarziu ne-am dat seama ca am fi vrut sa le facem...

Eu vreau sa cresc mica, sa raman copil, si totul in viata mea sa fie doar o joaca!!!

o seara frumoasa

Ecaterina cea Mare la Teatrul National

Piesa care rupe bariere.

Cred ca singurul defect al acestei piese este acela ca se joaca pe scena Salii Amfiteatru. Desi este o sala foarte "calduroasa" si te simti foarte aproape de cei de pe scena, simti ca traiesti piesa, este totusi neincapatoare pentru astfel de piese grandioase.


Pentru intaia oara montata în România, piesa deschide pe scenă o lume spectaculoasă, cu intrigi de curte şi iubiri intense; contrastul dintre lumea dezinhibată şi destul de brutală, de un pitoresc dus până la exotism, Rusia, si rafinamentul şi cu rigoarea englezilor.
Actriţa Maia Morgenstern da viaţă celebrei împărătese a Rusiei, Ecaterina a II-a (cea Mare), într-un spectacol plin de haz şi mici frivolităţi, dar fără a depăşi limita bunului gust, după cum declară regizorul Cornel Todea. Regizorul a mărturisit că Ştefan Iordache este cel care a venit cu propunerea ca spectacolul să fie montat la Teatrul Naţional. Iordache a fost distribuit în rolul prinţului Potemkin, fost partener de viaţă şi furnizor de amanţi pentru împărăteasă.
“Ecaterina cea Mare” este o piesă cu personaje memorabile. "Imparateasa Maia si Iordache cel Mare", dupa cum am citit zilele trecute intr-un articol(insa sincer nu imi mai amintesc in ce ziar/revista). Tanarului actor Silviu Biris (Charles Edstaston) i se ofera o adevarata "provocare actoriceasca" in aceasta piesa, si reuseste sa surprinda atat de bine publicul si sa intre atat de usor in rolul capitanului englez format la Cambridge.
La curtea imperială soseşte un tânăr căpitan englez, Charles Edstaston (Silviu Biriş), cu dorinţa de a o întâlni pe cea mai temută şi desfrânată împărăteasă a Rusiei. Dar pentru a ajunge la Ecaterina cea Mare (Maia Morgenstern), trebuie să primeasca acordul prinţului Potemkin (Stefan Iordache), cel mai influent personaj din viaţa acesteia. Trimis să-i relateze faptele eroice pe care le-a făcut în America, Edstaston îi stârneşte împărătesei un interes mai puţin de natură eroică, ci mai degrabă erotică.
Apucăturile brutale şi lacome ale acesteia se izbesc de refuzurile "elegante" ale tânărului capitan. El se dovedeşte prea puţin dispus să-i facă pe plac. Cum nici Ecaterina nu este femeia care să se dea bătută, se va ajunge la o dispută fierbinte, condimentată cu umor şi scene senzuale. (discrepanta ridicol - sublim, cea care demostreaza ca in lumea celor puternici nu este nimic nou sub soare)
Un specatol de succes, o piesa cu totul deosebita si de neuitat.

corect sau nu

cand stim, si de unde stim ce este corect in viata???
ce avem voie sa facem si ce nu?
unde gresim?
cine este impotriva si ...
cum vom reusi sa facem sa fie bine?
cine impune toate aceste reguli in viata fiecaruia dintre noi?

NOI insine

doar noi stabilim anumite principii de viata pe care juram sa le respectam cu cea mai mare strictete, si tot noi suntem cei care ne plangem de aceste reguli
si de ce ajungem sa facem noi asta?
de ce consideram ca este gresit un anumit lucru, si spunem ca stim cat este de gresit si promitem ca nu vom ajunge sa-l facem...si totusi ne dorim atat de mult acel lucru, si ne simtim vinovati si simtim cum toata lumea in jurul nostru se prabuseste
si cu toate astea de cele mai multe ori continuam sa ne jucam cu regulile proprii, sa ne plangem de ele dar ... le incalcam de bunavoie, ca mai apoi sa ne simtim murdari sa nu stim ce avem de facut si sa ne simtim pierduti pe drumul vietii noastre (fara a ne da seama ca de fapt acela este drumul vietii noastre, de cele mai multe ori)

tot ce se intampla in viata se intampla cu un motiv; iar cel mai eficient mod de a scapa de tentatie in viata este sa-i cedezi...
asa ca regulile si principiile noastre sa ramana in mintea noastra si sa ne ajute sa gandim fiecare actiune pe care o incepem,
insa sa invatam sa ne lasam purtati de viata, sa o lasam sa ne dea ceea ce crede ea ca meritam, ca avem nevoie,
sa primim fiecare lovitura cu fruntea sus si fiecare bucurie cu mare emotie

corect sau nu pentru altii, ceea ce spunem, ceea ce gandim, ceea ce facem, ceea ce ne dorim, ceea ce simtim...este corect pentru noi, si doar asta conteaza!!!

Motel Capela - Rm. Valcea

amintiri, amintiri, dulci amintiri...

- si nu va ganditi la prostii -

in copilarie sunt anumite locuri care iti plac enorm de mult, locuri in care te simti mai bine decat acasa, locuri care iti raman in suflet si pe care peste ani ai da orice sa le revezi si sa retraiesti acele momente, acel sentiment de odinioara

si ... atunci cand reusesti sa ajungi din nou in acele locuri, nu doar ca observi atat de multe schimbari, dar realizezi ca iubesti acele locuri doar pentru ceea ce reprezinta ele in sufletul tau, doar pentru sentimentul placut pe care ti-l ofera, doar pentru clipele frumoase petrecute acolo odata si pe care simti cum le retraiesti, ceva gen "madlena cucernica si senzuala" a lui Marcel Proust(daca a citit cineva "In cautarea timpului pierdut" si stie despre ce vorbesc)...insa atat!

poate daca ai vedea pentru prima oara acele locuri acum, nu ar mai intra acolo in sufletul tau, nu le-ai mai indragi atat, pentru ca ele practic nu sunt atat de deosebite incat sa-ti capteze intreaga atentie si sa te faca sa le iubesti;

insa ceea ce reprezinta ele pentru tine vei iubi mereu, si de cate ori vei avea ocazia sa le revezi, vei retrai sentimente si emotii atat de puternice, acele emotii capabile sa schimbe o lume intreaga, sa iti dea puterea si iubirea care iti lipsesc si sa iti redea visele si dorinta de a visa mai departe

am fost de cateva ori in copilarie la motel "capela" - din valcea cu tata(el in interes de serviciu, eu in vacanta) si este unul din putinele locuri din tara care mi-au ramas in suflet si care imi provoaca emotii puternice ori de cate ori aud vorbindu-se de acele locuri sau ajung pe acolo, sau vad poze, ca si Clujul, Dejul, statiunea Fantanele-Belis

"despre lucrurile simple"

Orice dorinta se poate indeplini, chiar daca tu nu esti in stare sa faci ceva in acest sens, de cele mai multe ori.

Mi-am dorit foarte mult sa citesc cartea Mihaelei Radulescu - "Despre lucrurile simple"..
si iata ca astazi am citit cartea.
O carte interesanta, motivanta, sincera, puternica. Cartea in sine are o personalitate puternica, ca si autoarea, are puterea de a-si influenta cititoarele. Iti da incredere in tine, ca femeie, si nu o poti lasa din mana pana nu ajungi sa citesti finalul.
Capitolul "scrisoare din armata" arata o emotie cumplita in fata realitatii crude, in fata iubirii adevarate, in fata sentimentului de "dor" si a dorintei de a evada si a trai in bratele persoanei iubite fara a mai conta altceva in jurul tau.
Capitolul "la naiba cu prejudecatile" relateaza o poveste frumoasa Alex - Ingrid, in care tot ce conteaza este inima si ceea ce iti dicteaza ea.

"Despre lucrurile simple" este o carte care iti da puterea de a lupta mai departe, de a realiza ca lucrurile simple sunt cele care conteaza cel mai mult, fie ca dor sau ne bucura.
In carte am gasit raspunsul la intrebarea "cum trebuie sa fie barbatul ideal?"
Pentru fiecare din noi EL este altfel, insa un lucru e sigur: vei stii ca este EL "daca lacrima ta se poate prelinge pe obrazul lui".