luni, 7 februarie 2011

rb

Ce este viata?

Un lung sir de bucurii si dezamagiri; un lung sir de reusite si esecuri; un lant de zambete si lacrimi. Ne poarta uneori pe carari neumblate, si ne intrebam ce cautam noi acolo; fara a primi vreun raspuns. Trebuie sa fim puternici si sa mergem pe drumul deschis de viata…dar cat sa fim de puternici? Cum sa ne motivam sa trecem peste toate greutatile si obstacolele din drum? Unde sa mai gasim toata energia necesara pentru a continua drumul?

Uneori vrem sa schimbam directia, si facem un pas spre stanga sau spre dreapta. Poate imediat cum am pasit lateral regretam, dar nu mai avem cum sa ne intoarcem. Si nu vom stii niciodata ce era pe celalalt drum, si unde trebuia sa fie capatul lui pentru noi.

Totul este un mister – placut sau mai putin placut. Printre noi sunt persoane tari, care accepta loviturile vietii cu fruntea sus si merg inainte chiar contra curentului. Le admiram curajul, puterea, daruirea…si intr-o zi ii vedem gresind; intr-o zi ii vedem cum clacheaza si cad. Ne dezamagesc? Nu. Realizam doar ca sunt finite umane, supuse greselii, si ca poate daca le-am fi dat mai multa atentie, daca ar fi comunicat si ar fi primit mai mult din ceea ce isi doreau…nu cadeau. Sunt si persoane slabe, care se plang la orice lovitura, si se impiedica de cele mai mici cioturi si le este teama de a merge mai departe. Acestea au nevoie de curaj, de ambitie, de alta atitudine vizavi de viata.

Strangem in noi atata durere, si atatea neimpliniri…incat intr-o zi, explodam. Ne trebuie o viata intreaga pentru a aduna nemultumirile, si doar o secunda pentru a le spulbera in vant, cu intreaga noastra viata. Suntem mici, si nu putem avea o viata grandioasa din toata punctele de vedere, oricat am visa la ea. Insa putem ramane realisti, si ne putem accepta asa cum suntem, cu tot ceea ce avem si bun si rau, (pentru ca toate sunt parte din noi; si avem nevoie sa faca parte din noi chiar si acele lucruri dureroase-pentru a invata mai mult, pentru a ne intari, pentru a ne ridica).

Cand ajungem la capatul drumului sa ne uitam in urma sa vedem ce am lasat. Am daruit o floare? Am primit o floare? Am facut cel putin o persoana fericita? Am dansat in ploaie? Am urcat pe munti? Am ras, am iubit, am plans, am cantat, am strigat….Dar oare nu am ajuns prea devreme la capatul drumului? Nu mai aveam nimic de facut?

2 comentarii:

Bogdan spunea...

toate drumurile se termina inainte de vreme. nu cred ca exista cineva care sa spuna ca a reusit sa le faca pe toate in viata. depinde de noi cum anume gestionam timpul care ne-a fost pus la dispozitie. pentru ca la sfarsitul drumului sa avem cat mai putine regrete. non, je ne regrete rien :)

Alex spunea...

Sfarsitul drumului nu il hotaram nici unul din noi pentru noi.Doar ceea ce facem putem hotara, si uneori nici macar asta pe deplin.Atunci cand unii renunta sa lupte se iveste o sansa nesperata pe care au sperat sa o aiba, la care au visat...Ce e mai important este poate sa tii mereu ochii deschisi la indicii si la semne...drumul in viata...nu hotaram noi cand se termina.

Regrete...?Cine nu are?Iar daca avem mai putine sau mai multe...e subiectiv.,,depinde de constiinta fiecaruia...

A te ridica a merge mai departe a lasa totul in urma si a o lua de la inceput...sunt vorbe mari, poate folosite prea des.Nu exista om care sa ramana fara nimic.Pentru ca fiecare ramane cu constiinta lui, cu ratiunea lui..si de ea ar tb sa se ingrijeasca mai mult decat de lupta continua pentru asa zisa supravietuite.Jungla e lupta din fiecare din noi pentru a ne mentine ratiunea si constiinta impacata...nu in lumea din jur.