Se afișează postările cu eticheta caietul de literatura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caietul de literatura. Afișați toate postările

luni, 4 iunie 2012

Ardealul

de Nicolae Balcescu

Participant activ si conducator al Revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca, istoric si scriitor, Nicolae Balcescu a ramas in literatura prin lucrarea sa "Romanii supt Mihai Voievod Viteazul", publicata postum in 1878 de Alexandru Odobescu. Scrisa departe de patrie, in timpul exilului in Italia, cartea este o lucrare stiintifica si un poem eroic in care se oglindeste un moment eroic din istoria neamului romanesc. Cartea a avut menirea de a trezi constiinta de neam a poporului si de a insufla romanilor increderea in idealul sfant al unitatii nationale.
Opera istorica a fost proiectata in sase capitole, intitulate "Carti", dar a ramas neterminata pentru ca boala a curmat viata istoricului.
Fragmentul "Ardealul" face parte din cartea a -IV-a, intitulata "Unitatea Nationala". El este introducerea cartii si nu poarta titlu. Fragmentul cuprinde doua structuri compozitionale: in prima parte Balcescu fixeaza asezarea geografica a zonei, insistand asupra frumoaselor forme de relief, iar in partea a-II-a se ocupa de bogatiile solului si subsolului. Intentia autorului era de a dovedi ca Ardealul este pamant romanesc si face parte integranta din patria romanilor, istoricul fiind animat de un profund sentiment de mandrie nationala.

Fragmentul se deschide cu o descriere panoramica a unei tari legendare desprinsa parca din mit: "pe culmea cea mai inalta a muntilor Carpati se intinde o tara mandra si binecuvantata intre toate tarile semanate de Domnul pre pamant." Imaginea este de ansamblu, iar cele doua epitete "mandra" si "binecuvantata" sugereaza caracterul deosebit al tarii. Printr-o metafora, Balcescu fixeaza locul Ardealului in Europa, "un maret si intins palat, cap de opera de arhitectura unde sunt adunate toate frumusetile naturale ale Europei". Observam ca autorul este asezat undeva in exteriorul tabloului si folosind gradatia descendenta desface imaginea de ansamblu in partile componente.
Prin metafora "un brau de munti" si prin comparatia "precum zidul o cetate" autorul sugereaza frumusetea si maretia tinutului care este strajuit "de doua piramide mari"(metafora) acoperite "de o vecinica deadema de ninsoare"(metafora). Cei doi munti care stau de straja tarii sunt comparati si personificati devenind personaje de legenda "ca doi uriasi stau la ambele capete ale tarii catand unul in fata altuia". Muntii sunt acoperiti cu paduri stufoase (epitet) in care "ursul se plimba in voie ca un domn stapanitor". Prin aceasta comparatie personificatoare se realizeaza o imagine motorie care ajuta la dinamizarea tabloului.
Atentia autorului se opreste apoi asupra dealurilor "inalte si frumoase" (epitet), care sunt comparate cu "niste valuri proptitoare". Printr-un dublu epitet metaforic si printr-o personificare se face trecerea fireasca spre celelalte forme de relief "merete pedestraluri inverzite, care varsa urmele lor de zapada peste vai si peste lunci."
Campiile, care amintesc de cele "de la portile Romei", sunt "arse si varuite" - dublu epitet cromatic sugerand succesiunea anotimpurilor. Peste aceste campii este stapan bivolul care dormiteaza alene - imagine statica in antiteza cu cea notorie referitoare la urs.
Prima parte a fragmentului se incheie cu o concluzie "miazanoapte si miazazi traiesc intr-acest tinut alaturi una de alta si armonizand impreuna."

In partea a doua Balcescu aduce alte dovezi referitoare la frumusetile nebanuite ale Ardealului. Folosind enumeratia, epitetul si personificarea autorul realizeaza un tablou variat in care isi gaseste locul epitetul cromatic "stanci prapastioase, munti uriasi a caror varfuri mangaie norii, paduri intunecoase, lunci inverzite, livezi mirositoare, campii inflorite..".
Folosind un epitet motoriu si un gerunziu verbal asociat cu un epitet auditiv, Balcescu realizeaza o imagine impresionanta  "paraie repezi care mugind groaznic se pravalesc in cataracte". Frumusetea salbatica si diversitatea tinutului sunt prezentate indirect si prin antiteza, plac vederii si o spaimanteaza totodata.
Depa ce s-a ocupat de bogatiile solului, autorul trece la cele ale subsolului prin intermediul raurilor mari cu nume armonioase. Folosind enumeratia, Balcescu sugereaza bogatia soluluiromanesc, incheind cu o hiperbola "metalul cel mai imbelsugat din toate, aurul, pe care il vezi stralucind pana si in noroiul drumurilor".
Fragmentul se incheie printr-o concluzie din acre aflam numele tarii in care "fagii isi inalta trufas capul lor spre cer" (epitet personificator), iar "calul si calaretul se afunda intr-o mare de grau si de porumb"(metafora hiperbolica). Aceasta tara este Ardealul.
Observam ca Balcescu nu pomeneste nimic despre locuitorii regiunii, dar se subintelege ca cei ce traiesc intr-o tara mandra si binecuvantata de Domnul pre pamant "trebuie sa fie niste alesi ai soartei, niste oameni deosebiti".

Fragmentul "Ardealul" reprezinta o descriere deoarece autorul realizeaza un tablou dupa natura folosind ca unic mod de expunere descrierea. Fragmentul are caracter subiectiv, pentru ca Balcescu retine amanuntele si aspectele care l-au impresionat si care sustin ideea unitatii nationale, regiunea fiind leaganul ramanismului.
Realizand o descriere in proza istoricul isi transmite direct sentimentele de admiratie fata de spatiul evocat, care la el capata dimensiuni mitice. Autorul foloseste un numar mare de figuri de stil, urmarind realizarea unor imagini vizuale, auditive, olfactive si motorii.

"Romanii supt Mihai Voievod Viteazul" este un imens discurs, un mesaj adresat de Balcescu urmasilor, un testament politic si uman, o emotionanta pledoarie pentru libertate si unitate, pentru spirit de sacrificiu si iubire de patrie.

Limba noastra

de Alexe Mateevici

Alexe Mateevici este "un poet basarabean din Buceag, care ar fi fost un mare poet daca traia" (George Calinescu). A trait intre anii 1888-1917 si a murit la Marasesti in timpul Primului Razboi Mondial.
Poezia "Limba noastra" este o oda inchinata tarii, cu elemente de elegie, pentru ca poetul era trist deoarece provincia sa natala, Basarabia, era rupta din trupul patriei stramosesti.
Titlul poeziei evidentiaza intentia autorului de a defini limba romana, cu care se identifica, ea fiind a noastra, a tuturor. Titlul este semnificativ si simbolic, pentru ca limba este un semn al unitatiide neam, ea facand legatura intre romanii de pretutindeni.
Din punct de vedere compozitional poezia are 12 strofe structurate in doua parti:
partea I - primele 8 strofe, o enumerare de termeni simbolici cu rol de definitie a limbii romane
partea II - ultimele 4 strofe, constituie indemnul adresat generatiilor viitoare pentru pastrarea si imbogatirea graiului stramosesc.

Limba noastra-i o comara 
In adancuri infundata
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.

Limba este mostenirea cea mai de pret lasata de stramosi. Ea reprezinta, prin vechime, o bogatie nepretuita, deoarece este simbolul unitatii nationale.

Limba noastra-i foc ce arde
Intr-un neam, ce fara veste
S-a trezit din somn de moarte 
Ca viteazul din poveste. 

Ideea de vitalitate si energie a limbii. Limba este expresia aspiratiilor poporului, si ea face posibila renasterea nationala prin redesteptarea constiintei de neam.

Limba noastra-i numai cantec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zari albastre. 

Limba, prin muzicalitatea ei, insoteste poporul in clipele de bucurie si in cele de restriste. Poetul vorbeste indirect in aceasta strofa despre frumusetea cantecului popular.

Limba noastra-i graiul painii,
Cand de vant se misca vara, 
In rostirea ei batranii
Cu sudori sfintit-au tara. 

Limba s-a nascut in procesul muncii, si si-a pastrat puritatea in lumea satului.

Limba noastra-i frunza verde
Zbuciumul din codrii vesnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfesnici. 

Poetul vorbeste despre comuniunea dintre om si natura ca element specific al spiritualitatii romanesti.

Limba noastra-i vechi izvoade. 
Povestiri din alte vremuri;
Si citindu-le 'nsirate,
Te-nfiori adanc si tremuri. 

Motivul limbii ca document al existentei si ca tezaur al trecutului se imbina cu motivul trecutului zbuciumat dar maret, care e o pilda pentru prezent si viitor.

Limba noastra ii aleasa
Sa ridice slava-n ceruri,
Sa ne spuie-n hram si acasa
Vesnicele adevaruri. 

Limba ofera posibilitatea pastrarii si transmiterii adevarurilor religioase, caci religia a fost dintotdeauna una din caile de perpetuare a fiintei noastre nationale.

Limba noastra-i limba sfanta,
Limba vechilor cazanii, 
Care o plang si care o canta
Pe la vatra lor taranii. 

Poetul accentueaza ideea de sacralitate, de valoare suprema a limbii care face posibila  "grairea cu Dumnezeu" prin rugaciunile celor multi.

Inviati-va dar graiul,
Ruginit de multa vreme, 
Stergeti slinul, mucegaiul
Al uitarii 'n care geme.

Reprezinta un indemn pentru pastrarea si ocrotirea graiului romanesc. Poetul condamna neglijenta manifestata fata de limba.


Strangeti piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Si-ti avea in revarsare 
Un potop nou de cuvinte. 

Reprezinta un indemn pentru cultivarea, imbogatirea si diversificarea limbii nationale.

Nu veti plange-atunci amarnic,
Ca vi-i limba prea saraca, 
Si-ti vedea, cat ii de darnic
Graiul tarii noastre draga. 

Exprima increderea in viitorul poporului si al limbii vorbite de acesta.

Rasari-va o comoara
In adancuri infundata, 
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata. 

Poetul repeta prima strofa, dand poeziei o constructie circulara, accentuand ideea ca limba este in permanenta vie. In comparatie cu prima strofa, Alexe Mateevici inlocuieste sintagmja "limba noastra" su inversiunea verbala "rasari-va".

Datorita muzicalitatii sale interioare si tonalitatii de doina, poezia a fost transformata in imn de stat al Republicii Moldova, fiind echivalentul de peste Prut pentru "Desteapta-te romane".
Vasile Alecsandri spunea: "Limba este tezaurul cel mai de pret pe care il mostenesc copiii de la parinti, depozitul cel mai sacru lasat de generatiile trecute."

vineri, 1 iunie 2012

Greuceanu

          Basmul "Greuceanu" a fost auzit de Petre Ispirescu de la un locuitor din mahalaua Delea-Veche din Bucuresti si a fost inclus in culegerea de proza populara "Legendele sau basmele romanilor", aparuta in 1872, cu o prefata semnata de Vasile Alecsandri.
Titlul este format dintr-un substantiv propriu derivat de la adjectivul "greu". Titlul este semnificativ pentru continut, deoarece eroul are de infruntat o serie de greutati pe care le va depasi pentru binele oamenilor.

expozitiunea
Naratiunea incepe printr-un pretext: in zilele imparatului Rosu "niste zmei furasera soarele si luna de pe cer". Acest fapt il determina pe imparat sa promita o jumatate de imparatie si pe fiica lui de sotie aceluia care le va darui oamenilor din nou soarele si luna. Dar imparatul mai spuse ca "cine va umbla si nu va izbuti nimic, acela sa stie ca i se va taia capul".

intriga
Dupa incercarile nereusite ale multor voinici, viteazul Greuceanu se hotaraste sa porneasca si el in acest drum al destinului care, in caz de esec, ar fi putut sfarsi in moarte. In actiunea sa de erou binefacator, Greuceanu este ajutat de Faurul Pamantului care, nazdravan fiind, i-a dat acestuia numai sfaturi bune.

desfasurarea actiunii
Insotit de fratele sau de sange, Greuceanu merse "cale lunga si mai lunga" pana cand cei doi ajunsera la o rascruce de drumuri si destine; aici se despartira, pornind fiecare spre alte zari. Lunga este calea voiniculuji, dar meritata rasplata: metamorfozat in porumbel, iar apoi in musca, Greuceanu afla ca zmeii erau dusi la vanatoare in Codrul Verde si ca urmau sa se intoarca, pe rand, acasa.
Greuceanu ii infrunta pe rand, ucigandu-i.
Sortii bataliei, cu zmeul cel batran, se decid atunci cand un corb nazdravan ii aduce lui Greuceanu "un cioc de apa dulce" care-i da puterea sa-l infranga pe zmeu. Afland de la acesta une erau ascunse soarele si luna, Greuceanu le arunca pe cer, spre bucuria oamenilor.
Actiunea s-ar fi putut sfarsi aici, dar creatorul o complica: de data aceasta, principiul raului este reprezentat de cele trei zmeoaice (metamorfozate in "par cu roade", "gradina inflorita" "nor ca o flacaraie" si ucise pe rand), dar si de diavolul schiop care, prin siretlic ii fura palosul lui Greuceanu si i-l da unui sfesnic mincinos.

punctul culminant
Lipsit de palosul in care ii statea puterea, Greuceanu nu mai este recunoscut si trebuie sa se intoarca la stana de piatra de pe marginea drumului. Aici se metamorfozeaza in buzdugan de otel, distruge stana, ucigandu-l pe diavol si recuperandu-si palosul.

deznodamantul
Dupa ce sfesnicul isi recunoaste minciuna, Greuceanu isi va primi rasplata: nunta reprezinta nu doar un final, ci si un inceput.



La multi ani de 1 iunie, copii!! 



miercuri, 30 mai 2012

Miorita

        Asezata pe buna dreptate de George Calinescu intre miturile fundamentale ale poporului roman, "Miorita" reprezinta prin profunzimea ideilor si perfectiunea expresiei poetice o culme a creatiei noastre populare.

        Balada care reprezinta "bulgarele de aur poetic al literaturii populare" a fost descoperita de Alecu Russo la Soveja (Vrancea) si a fost publicata de V. Alecsandri in 1850 in ziarul "Bucovina", iar in 1852 a fost inclusa in volumul "Poezii poporale. Balade(cantece batranesti) adunate si indreptate". Culegerea a fost tradusa si tiparita la Paris ceea ce a adus la cunoasterea noastra populara de catre intelectualii occidentali.
"Miorita" - balada, asa cum aparea ea in varianta Alecsandri prezinta cu mijloacele cele mai simple o intreaga filozofie a vietii si a mortii, fiind astfel sinteza sufletului romanesc. Uriasul numar de variante (peste 1000) demonstreaza vitalitatea acestei teme in folclorul romanesc.

       Titlul este format dintr-un substantiv comun care denumeste o oaie tanara ce nu a avut ijnca miei si care conduce turma, deci este legata de pastor intelegandu-l si indeplinindu-i comenzile. Folosirea diminutivului sugereaza gingasia sentimentelor care il leaga pe cioban de mioara sa si anticipeaza incarcatura afectiva a textului. "Mioara nazdravana" este unul din motivele baladei prin care se sugereaza legatura om-natura, element caracteristic in literatura populara.

        Distingem in structura baladei cinci motive fundamentale aflate intr-o relatie logica si intr-o desavarsita constructie epico-lorica. Acestea sunt: transhumanta, hotararea de omor (complotul), mioara nazdravana, testamentul ciobanului cu alegoria moarte-nunta si maicuta batrana care isi cauta feciorul.
        Cadrul epic initial plaseaza actiunea intr-un admirabil tablou al naturii, intr-o atmosfera de calm si seninatate specifica inceputurilor: "Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai".
Poetul popular fixeaza prin aceste versuri spatiul geografic (plai) si atmosfera feerica prin substantivul "rai". Cuvantul "rai" are valoare polisemantica definind un spatiu spiritual, dar si unul material (valooare superlativa). Timpul actiunii este toamna:
"Iata vin in cale
 Se cobor la vale
 Trei turme de miei
 Cu trei ciobanei."
Turmele coboara la iernat pentru ca in primavara sa urce la munte in aceasta miscare mereu repetata care este transhumanta. Provenienta celor trei ciobani din cele trei provincii romanesti:
"Unu-i moldovean,
 Unu-i ungurean
 Si unu-i vrancean."
argumenteaza caracterul reprezentativ al baladei si sustine ideea de unitate nationala. Primul motiv al baladei are caracter epic si corespunde expozitiunii, pentru ca poetul popular fixeaza locul si timpul actiunii si prezinta sumar personajele.
        In aceste coordonate de spatiu si timp doi dintre ciobani pun la cale omorarea celui de-al treilea:
"Iar cel ungurean
 Si cu cel vrancean,
 Mari, se vorbira,
 Ei se sfatuira
 Pe l-apus de soare
 Ca sa mi-l omoare
 Pe cel moldovean."
Hotararea de omor, completul, este determinata de cauze economice:
"Ca-i mai ortoman
 S-are oi mai multe
 Mandre si cornute
 Si cai invatati
 Si cani mai barbati!.."
Averea moldoveanului provoaca invidia celorlalti care se hotarasc sa-l omoare la apusul soarelui pentru a-l prada. Momentul zilei ales pentru crima are o dubla semnificatie - sfarsitul zilei, dar si sfarsitul pastorului care va muri prematur. Legatura sufleteasca dintre poetul popular si ciobanas este sugerata de folosirea dativului etic: " Ca sa mi-l omoare". Pentru a fixa locul actiunii creatorul popular apeleaza la regionalisme moldovenesti: " mari, se sfatuira, moldovan, ortoman, cani".
Motivul are caracter epic, constituindu-se in intriga baladei.
       Al treilea motiv al cantecului are in centrul sau mioara nazdravana. Oita surprinde discutia dintre cei doi tradatori si dezvaluie stapanului ei planul acestora. Observam comportamentul animalului personificat, nelinistea, zbuciumul sau cu puteri de prevestire:
" Dar cea miorita
 Cu lana plavita
 De trei zile-ncoace
 Gura nu-i mai tace
 Iarba nu-i mai place".
Dialogul mioarei cu stapanul sau releva reciprocitatea sentimentelor evidentiind comunicare om-animal. Stapanul este nelinistit de tulburarea oitei careia i se adreseaza folosind diminutive:
"Ori esti bolnavioara,
 Draguta mioara?"
Raspunzand intrebarii stapanului aceasta ii aduce la cunostinta hotararea de omor sugerandu-i totodata masurile ce se impun in asemenea imprejurari:
" Stapane, stapane,
 Iti cheama si-un cane
 Cel mai barbatesc
 Si cel mai fratesc,
Ca l-apus de soare
 Vreau sa mi te omoare."
Se observa simplitatea grava a expresiei ce prevesteste tragicul moment presupus de mioara. Folosirea diminutivelor (miorita, dragutule, bolnavioara), a dativului etic ("vrea sa mi te omoare") si a vocativelor ("dragutule bace", "stapane, stapane"; "miorita laie") dezvaluie prin incarcatura afectiva emotii si sentimente pline de gingasie sugerand intimitatea dintre om si animalele sale. In spiritul conceptiei populare care vorbeste despre infratirea dintre om si natura, miorita personificata ii propune baciului ca singura solutie pentru salvarea sa interventia cainelui: "cel mai barbatesc/ si cel mai fratesc". Cele doua epitete dezvaluie faptul ca anumalul este singura fiinta cu adevarat credincioasa.
La nivelul motivului observam prezenta cifrei 3 ( "de trei zile-ncoace" - expresie care sugereaza intinderea in timp a complotului). In simbolistica populara cifra trei are valoare magica si fatidica, de aceea ea apare in balada in trei sintagme: " trei turme de miei", "trei ciobanei", "trei zile".
Epitetul cromatic "negru zavoi" are o valoare simbolica, sugerand un spatiu ocrotitor pentru om si animal:
" La negru zavoi
 Ca-i iarba de noi
 Si umbra de voi."
Motivul oitei nazdravane care corespunde desfasurarii actiunii se bazeaza pe dialog avand caracter dramatic.
Desfasurarea de pana acum a poemului are caracter epico-dramatic, pentru ca accentul cade pe fapte, pe intamplari, cititorul asteptandu-se la o confruntare apriga intre pacurari. Numai ca in acest moment creatorul popular schimba totul intr-un emotionant monolog liric prin care ciobanasul isi exprima ultimele dorinte inaintea mortii presupuse ("si de-a fi sa mor") formulandu-si testamentul.

Partea cea mai ampla a baladei, testamentul, cuprinde doua secvente: testamentul propriu-zis si alegoria moarte-natura; legate prin obiectul unic al dorintei tanarului cioban - respectarea datinei prin implinirea ceremonialului funebru.
Pe drumurile transhumantei, in singuratatea muntelui, ciobanul face apel la singurii oameni care-i vor fi in preajma in clipa mortii, cerandu-le adversarilor sa savarseasca ceea ce se impune dupa datina:
" Sa-i spui lui vrancean
 Si lui ungurean
Ca sa ma ingroape
Aice, pe-aproape."
Atitudinea ciobanasului dovedeste taria sa de caracter, demnitatea si increderea in oameni, trasaturi specifice ale poporului roman. Ciobanasul se adreseaza "oitei barsane" care va fi purtatoarea dorintelor sale testamentale, cerandu-i sa supravegheze implinirea datinei. Locul si obiectele ingroparii dezvaluie o alta trasatura morala a ciobanului, si anume dragostea fata de profesie. Ingroparea "in dosul stanii", in "strunga de oi" exprima atasamentul tanarului fata de indeletnicirea sa si dorinta de a ramane in apropierea locurilor, a fiintelor pe care le-a iubit atat de mult in timpul vietii.
O alta dorinta exprimata de pastor este aceea de a i se aseza la cap fluierul - instrument muzical tipic ciobaniei. Prin exprimarea acestei dorinte poetul popular realizeaza un subtil transfer din lumea materiala (stana, strunga, oile, cainii) in cea spirituala a muzicii:
" Iar la cap sa-mi pui
 Fluieras de fag,
 Mult zice cu drag!
 Fluieras de os,
 Mult zice duios!
 Fluieras de soc,
 Mult zice cu foc!"
Prin dubla determinare fag-drag, os-duios, soc-foc si prin folosirea propozitiei exclamative se realizeaza gradarea emotiei artistice. Observam repetarea verbului "zice", prin care se personifica fluierul ca expresie a spiritualitatii omenesti.
Emotia artistica culmineaza in fragmentul urmator printr-o metafora 'lacrimi de sange" care semnifica durerea oitelor. Legatura dintre turma si pastor este realizata de vant, care simbolizeaza existenta trecatoare a omului
"Vantul cand a bate
Prin ele a razbate
S-oile s-or strange
Pe mine m-or plange
Cu lacrimi de sange!"
Vantul este cel care dand glas durerii cheama oile sa indeplineasca o alta indatorire rituala: bocirea mortului. Atmosfera devine sumbra in momentul in care oile isi plang stapanul, iar valoarea exclamativa din ultimele doua versuri intareste ideea comuniunii om-natura.
Construit pe relatia uman-natural testamentul cuprinde in partea a doua alegoria moarte-natura.
Prezentarea mortii ca pe un ceremonial nuptial este motivata de dorinta pastorului de a ascunde oilor adevarul asupra mortii sale pentru a le proteja:
" Iar tu de omor
 Sa nu le spui lor,
 Sa le spui curat
 Ca m-am insurat."
Aceasta atitudine evidentiaza omenia ciobanului si grija sa pentru cei ramasi in viata.
Baciul moldovean priveste moartea ca pe o poarta de trecere spre o existenta vesnica. Aceasta credinta a fost intarita de traditia crestina, care cere ca la inmormantarea unui tanar necasatorit sa se faca un ritual deosebit ce cuprinde pe langa ceremonialul funebru si o slujba de casatorie. In acest fel ceremonialul funerar acumuleaza intr-un singur ritual doua evenimente din viata omului - nunta si inmormantarea.
Singur, fara rude si prieteni, ciobanul imagineaza unica solutie pentru implinirea datinei - nunta cosmica.
"Cel nelumit" va trece in moarte printr-un ritual nuptial la care participa elemente cosmice si terestre:
" Soarele si luna
 Mi-au tinut cununa,
 Brazi si paltinasi
 I-am avut nuntasi
 Preoti, muntii mari
 Paseri, lautari,
 Pasarele mii
 Si stele facli."
Personajele nelipsite din ceremonialul nuntii - nunii, preotii, lautarii, nuntasii - si obisctele traditionale - cununa, lumanarile - sunt figurate prin elemente ale universului terestru (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic ( soarele, luna, stelele). Legatura intre ceremonialul nuntii si ritualul inmormantarii se face printr-o referire la o veche credinta populara dupa care la moartea unui om se stinge o stea:
"Ca la nunta mea
 A cazut o stea."
In acest motiv intalnim cea mai frumoasa metafora a mortii din literatura romana:
" Ca m-am insurat
  C-o mandra craiasa
 A lumii mireasa."
Atat alegoria, cat si metafora, se bazeaza pe simbolurile populare ale vietii si ale mortii.
Motivul testamentului are un pronuntat caracter liric, poetul popular manifestandu-si compasiunea si intelegerea pentru durerea pe care o incearca ciobanul mioritic.

Ultimul episod aduce in scena pe maicuta care isi cauta feciorul, combinand doua motive de larga circulatie in epica populara versificata: maicuta batrana si portretul ciobanasului. La acest motiv se adauga cu unele modificari de nuanta ultima parte a testamentului.
Portretul fizic al maicutei este conturat sumar printr-un epitet "batrana" si un detaliu vestimentar care evoca lumea oierilor "cu braul de lana". In schimb, potretul moral este complex, sugerandu-se nelinistea mamei care nu-si gaseste fiul. Folosind monorima gerunziala, admirabila prin sonoritate si muzicalitate, poetul popular confera fragmentului un caracter grav, apropiind balada de tragedie:
" Maicuta batrana
 Cu braul de lana,
 Din ochi lacrimand,
 Pe campii alergand,
 Pe toti intreband
 Si la toti zicand:
 Cine-au cunoscut
 Cine mi-au vazut
 Mandru ciobanel.."
Marea acumulare de verbe la gerunziu confera portretului un caracter dinamic. Implicarea sufleteasca a mamei, dragostea ei, sunt sugerate prin folosirea dativului etic "cine mi-au vazut" si prin seria interogativa exprimata de repetarea pronumelui "cine". Conjunctia "daca", folosita de doua ori, confera actiunilor mamei un caracter dubitativ:
"Iar daca-i zari
 Daca-i intalni.."
Deci, intalnirea dintre oita si mama este probabila, ca si moartea pastorului "de-a fi sa mor".
Portretul tanarului cioban este magistral realizat printr-o alegorie (enumerare metaforica) facuta de mama baciului. Prin portretul sau fizic ciobanasul devine un simbol al tineretii, un model de frumusete barbateasca:
"Mandru ciobanel
 Tras printr-un inel?
 Fetisoara lui
 Spuma laptelui,
 Mustacioara lui
 Spicul graului,
 Perisorul lui
 Pana corbului,
 Ochisorii lui,
 Mura campului.."
Portretul este realizat in culori calde, luminoase, printr-un cumul de epitete, metafore si comparatii cu elemente terestre, ceea ce sugereaza comunicarea om-natura. Detaliile legate de fizionomia pastorului sunt vizualizate prin diminutive, poetul popular dorind sa-si exprime simpatia pentru eroul sau.

Dupa acest episod creatorul popular reia cu unele modificari de nuanta ultima parte a testamentului. Suficienta pentru a ascunde oilor adevarul asupra mortii sale, alegoria formata din simboluri populare ar fi fost inteleasa cu usurinta de batrana mama. De aceea, printr-un gest de delicatete, pastorul cere oitei sa-i ascunda batranei semnele care i-ar vorbi prea direct despre moartea sa:
"Iar la cea maicuta
 Sa nu-i spui, draguta,
 Ca la nunta mea
 A cazut o stea,
 C-am avut nuntasi
 Brazi si paltinasi
........................
 Si stele facli!"
Pentru a o linisti pe batrana si a motiva plauzibil lipsa fiului, metafora mortii este inlocuita printr-o expresie mai credibila, desi imprumutata din basme:
"Ca m-am insurat
 C-o fata de crai
 Pe-o gura de rai".
Observam reluarea versului initial care sugera frumusetea lumii aflata la granita dintre real si fantastic.
Ultimul motiv al baladei are caracter liric, deoarece poetul popular isi exprima direct sentimentele de compasiune pentru maicuta batrana si de admiratie pentru cioban. Motivul corespunde punctului culminant al baladei.

Finalul este deschis, deznodamantul lipseste, infruntarea dintre ciobani ipotetica ca si moartea pastorului, iar atitudinea moldoveanului este de o superioara intelepciune.

Prin continutul ei, balada care are un caracter epico-liric se adreseaza in egala masura inimii si mintii cititorilor sai, facand loc dupa ultimul vers meditatiei asupra sensului ei mai adanc. Firul narativ se dezvolta gradat, respectandu-se momentele subiectului. Deznodamantul lipseste, pentru ca nu intereseaza confruntarea dintre pacurari, ci conceptia ciobanasului despre lume si viata. Balada prezinta practic atitudinea demna a omului care pus in fata unei situatii limita cauta solutia salvarii sale spirituale.
Mircea Eliade spunea: "Solutia ciobanului mioritic de o superioara intelepciune, sprijinita pe rosturile unei vechi traditii, poate fi interpretata ca raspunsul cel mai eficace pe care romanii il dau destinului ostil si tragic."


luni, 30 ianuarie 2012

160 de ani de la nasterea lui Ion Luca Caragiale

Alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga si Ioan Slavici, I.L.Caragiale este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romane.

Dintre scriitorii care au cultivat schita(Emil Garleanu, Gala Galaction, A. Bratescu-Voinesti), I.L.Caragiale are meritul de a fi ilustrat cel mai bine specia literara raspectiva. Laitmotivul schitelor sale este fixat de Garabet Ibraileanu: "Acest lucru este ridicolul ce rezulta din spoiala de civilizatie, din contrastul dintre pretentie si realitate, din amestecul de civilizatie si barbarie, amestec manifestat in idei, simtiri, in purtari si inj limbaj."

Schita "D-l Goe..."

Schita "D-l Goe..." a fost publicata in ziarul "Universul" si inclusa in volumul "Momente"(1901), volum pe care un contemporan al scriitorului l-a supranumit "Monumente".
Titlul D-l Goe... are caracter ironic, intrucat Goe nu-si onoreaza atributul de "domn" nici prin comportament, nici prin varsta. Punctele de suspensie tin locul parerii scriitorului despre eroul sau.
"D-l Goe..." face parte, prin tematica, dintre schitele care satirizeaza moravurile de familie in ceea ce inseamna educatia copiilor, contrastul dintre aparenta si realitate.

*

- povestire cu momentele subiectului -

In expozitiune autorul prezinta locul, timpul si personajele. "Ca sa nu mai ramaie repetent si anul acesta" familia promite tanarului Goe sa-l duca de 10 mai la Bucuresti. In dimineata zilei cu pricina, familia astepta "pe peronul din Urbea X" sosirea trenului catre Bucuresti, pentru a asista "la o sarbatoare nationala asa de importanta". Goe, gatit intr-un frumos costum de marinar, este impacientat si "cu un ton de comanda cere sa vina trenul". Mam-mare, mamita si tanti Mita sunt incantate de comportamentul baiatului si nu se simt jignite cand in urma unei "discutii filologice" sunt apostrofate cu "Sunteti proaste".
Sosirea trenului declanseaza intriga. Desi "trenul este plin" prin bunavointa unor tineri doamnele isi gasesc locuri intr-un "cupeu", iar Goe ramane pe coridor cu "barbatii".

In desfasurarea actiunii sunt prezentate intamplarile prin care eroul va fi caracterizat indirect. "Puisorul" vrea sa scoata capul pe fereastra, desi este atentionat de un tanar binevoitor ca acest lucru este interzis. Baiatul raspunde cu obraznicie, apostrofandu-l "Ce treaba ai tu, uratule?", iar apoi ostentativ scoate capul pe fereastra, pierzandu-si palaria suflata de vant. Pe un ton imperativ Goe cere sa se opreasca trenul. Intre timp soseste si controlorul, care obliga familia sa plateasca inca un bilet si o amenda de 7 lei si 50 de bani. In timpul controverselor cu functionarul de la CFR "Goe isi pierde un moment centru de gravitate si se reazama in nas de clanta usii de la cupeu". In loc sa fie pedepsit, "puisorul cel simtitor" este recompensat cu "ciucalata".
Peste putin timp, "damele" observa ca "copilul a disparut" si-l descopera in "compartimentul unde nu intra decat o persoana". Dupa multa tevatura, conductorul il elibereaza pe Goe, iar mam-mare asezata "pe un geamantan strain" ramane pe culoar sa-l pazeasca pe puisor.

"Pe la mijlocul kilometrului 24", cand trenul circula cu mare viteza, Goe se urca pe geamantan si trage semnalul de alarma. Acesta este punctul culminant. Vinovatul nu poate fi pedepsit pentru ca "mam-mare doarme in fundul cupeului cu puisorul in brate".

Deznodamantul. Trenul soseste in Bucuresti cu o intarziere de cateva minute, iar Goe si protectoarele sale se suie in trasura, comandand "La bulivar, birjar! La bulivar...".

- caracterizarea lui Goe -

Eroul principal al schitei "D-l Goe..." este tanarul Goe, un copil lenes, rasfatat, obraznic si prost crescut. Portretul fizic al tanarului Goe este realizat sumar. Goe este prezentat direct, este un copil de varsta scolara, inbracat intr-un minunat costum de marinar, cu inscriptia "Le formidable".
Portretul moral este realizat indirect, prin actiunile, gandurile, faptele si dialogul purtat cu cei din jur. Goe este incult, dar cu pretentii (marinel).
In loc sa fie pedepsit pentru esecul scolar, Goe este rasplatit cu o excursie la Bucuresti de 10 mai. Goe este lipsit de vointa si putere de munca, necesare pentru promovarea anului scolar.
Felul in care este prezentata purtarea celor trei eroine (mam-mare, mamitica, si tanti Mita) evidentiaza intentia lui Caragiale de a surprinde contrastul dintre ceea ce vrea sa para aceasta familie (educata, cinstita si cu un limbaj ales), si ceea ce este ea in realitate (inculta si cu un limbaj de mahala).
Inca de pe peron, tanarul Goe vorbeste urat cu mama, bunica si matusa lui; nu este capabil sa-si arate respectul fata de adulti. Lipsit de bun simt el crede ca i se cuvine totul si ca poate face orice.
La fel de urat vorbeste si cu necunoscutul din tren, care-l sfatuieste sa nu scoata capul pe geam. Vorbele tanarului sunt insotite de gesturi necuviincioase: "se stramba la uratul", "bate din picior", zbiara, se urca pe un geamantan strain si trage semnalul de alarma. Se incuie in "compartimentul pentru o singura persoana" si reactioneaza inj general nepotrivit pentru varsta pe care o are. In acelasi spirit, el comanda sa vina trenul sau sa se opreasca, cerinte noptrivite si ele cu varsta personajului.
Prin comportamentul sau Goe este un personaj simbol, tipul copilului rasfatat de generatii diferite de adulti din familie (mama, matusa si bunica). El este victima unui mod gresit de educatie.

*

Schita este o specie a genului epic in proza, de dimensiuni reduse, cu o actiune lineara, personaje putine si sumar caracterizate.
In schita "D-l Goe..." actiunea are un singur fir epic: o calatorie cu trenul la Bucuresti. Ea este concentrata - cateva ore in dimineata zilei de 10 mai, accentul cazand pe desfasurarea actiunii si pe punctul culminant.
Modurile de expunere folosite sunt naratiunea, dar mai ales dialogul, care transforma schita intr-o derulare de secvente aproape cinematografice.
Caracterizarea personajelor se face direct de autor si indirect prin gestica si limbaj. Portretul fizic al lui Goe se refera la imbracamintea care oglindeste starea sociala a familiei sale. Tanarul Goe poarta un frumos costum de marinar si palarie de paie cu inscriptia pe panglica "Le Formidable". Eroul apare ca un produs al societatii burgheze, contemporane lui Caragiale, un prototip de infumurare, prostie si obraznicie. Desi Goe este personajul principal, ironia scriitorului se indreapta mai ales spre celelalte personaje: mam-mare, mamitica si tanti Mita, "protectoarele" vinovate de comportamentul copilului. Prin caracterizarea adultilor, autorul urmareste a releva ignoranta si superficialitatea burgheziei romane de la inceputul secolului XX.

I.L.Caragiale s-a bucurat de aprecierea contemporanilor sai si de a urmasilor, fiind considerat un clasic, pentru ca stapaneste arta cuvantului prin armonii lingvisticeperfecte.


sâmbătă, 10 septembrie 2011

Neamul Soimarestilor

de Mihail Sadoveanu

Scriitor cu o prestigioasa activitate literara, Mihail Sadoveanu a creat in proza romaneasca o adevarata epopee nationala, ale carui capitole se pot intitula: "Creanga de aur", "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda", "Fratii Jderi" sau "Nicoara Potcoava". Un capitol semnificativ al acestei epopei il constituie romanul "Neamul Soimarestilor", publicat in anul 1915.

Titlul semnifica intreaga razesime asuprita si oropsita, "acest neam in sufletul caruia mocnesc dureri innabusite". Cuvantul "neamul", prin valoare polisemantica si metaforica simbolizeaza poporul roman surprins intr-o perioada istorica caracterizata prin instabilitate sociala si politica. Derivatul "Soimaresti" de la cuvantul de baza "soimi", semnifica dorinta de libertate si de dreptate sociala. Titlul, in ansamblu, dobandeste valoare de simbol, caci aducand naratiunea in prezent, autorul se considera urmasul acestui neam, de care este legat prin sange si suflet, purtand in inima sa "rasunetul durerii lor".
Mihail Sadoveanu infatiseaza in roman intamplari dramatice, evocand lupta taranimii pentru pamant si libertate in secolul al XVII-lea. Aceasta tema, care corespunde conflictului social, se imbina cu tema istorica, romanul debutand cu evocarea luptelor interne pentru domnie si cu cea erotica, care cuprinde conflictul psihologic - povestea de dragoste dintre Tudor si Magda.

Expozitiunea romanului: Actiunea debuteaza cu evocarea bataliei de la Cornul lui Sas, dintre Stefan Tomsa si familia Movilestilor. Batalia este castigata de Tomsa, iar Movilestii iau calea exilului, stabilindu-se in Polonia. Dupa batalie, capitanul de osti Tudor Soimaru primeste incuviintarea Domnitorului de a merge sa-si viziteze satul natal, pe care-l parasise cu 20 de ani in urma, plecand in pribegie cu familia sa. Tudor este insotit in calatorie de prietenii sai Simeon Barnova, boier muntean, si de Cantemir Bei, nobil tatar. Autorul insista asupra peripetiilor drumului si mai ales asupra intalnirii cu boierul Stroie Orheianu. Boierul ii roaga pe osteni sa-l ajute, deoarece fiica sa Magda fusese rapita de cazacii Zaporojeni ai lui Vasca. Dupa o cavalcada furtunoasa si eroica, fata este eliberata , iar in aceste imprejurari romantice, Tudor se indragosteste de Magda Orheianu.

Capitolul al XIII-lea intitulat "Crucea Razesilor" constituie unul dintre cele mai incordate momente epice, reprezentand intriga romanului. Tudor intra in satul stramosilor lui, la Soimaresti, cu intentia "sa faca un ocol grabnic", iar apoi " sa se intoarca cu calul aburind inca de fuga dusului" la Murgeni, unde il astepta iubirea cea mare a vietii lui, care era mai presus de toate.
Soimaru soseste in sat intr-o zi de sarbatoare, fiind de la inceput emotionat de intalnirea cu vatra stramoseasca. Osteanul le arata prietenilor biserica, tintirimul si casa in care s-a nascut si este mandru de satul lui 'care se intindea intr-o valuca sub poala de padure", iar casele erau "mari, acoperite cu stuh, case curate razesesti". La intrarea tanarului in sat, "toaca incepu sa sune in clopotnita bisericii albe c-o duruire melodioasa", anuntand parca revenirea fiului ratacitor. Auzind clopotul Soimaru isi aminteste de vechile invataturi si isi descopera capul cu plete scurte, crete si isi facu incet cruce zicand " de invatatura asta veche a bunicului uitasem". Fiind duminica, taranii se indreptau spre biserica gatiti sarbatoreste. Femeile si fetele purtau "cataveici de vulpe cu fuste de lana, dungate cu vraste", iar razesii erau imbracati " in straele cu care aveau obiceiul sa iasa la oaste: ciubote de piele rosa, pantaloni largi si incretiti in jurul mijlocului dintr-un siac cafeniu si ilice negre cu nasturi rotunzi de argint si manecile largi". Autorul realizeaza in aceasta parte a romanului o monografie a satului moldovenesc, insistand si asupra elementelor etnografice, totul intr-o atmosfera de legenda.
Strainii sunt priviti cu suspiciune, dar interventia vatmanului si a lui mos Mihu " un batran marunt, indesat, cu barba scurta si tepoasa, cu ochii ascutiti si aspri", care il recunoaste pe feciorul lui Ionascu, astampara curiozitatea razesilor. Tudor descopera ca toti satenii sunt rudele lui, iar acestia il primesc "cu bratele intinse ca sa-l imbratiseze". Pentru prima data in viata "osteanul isi simti pieptul infierbantat de o caldura necunoscuta". In concordanta cu atmosfera generala "clopotele bisericii cantau", punctand emotia si bucuria din sufletul lui Tudor.
Tanarul este condus de uncheasul Mihu in tintirimul satului, pentru a i se arata locul unde se odihneste parintele sau, Ionascu. Momentul este solemn, iar "clopotele bisericii tacura, se alinara si vocile oamenilor, se facu in lumina diminetii tacere". Mormantul lui Ionascu era ingrijit si acoperit cu flori, semn al respectului de care acesta se bucurase in colectivitatea rurala. Respectul pe care taranii il purtau lui Ionascu pentru jertfa sa este marcat de cateva amanunte: "clopotele pornira iar a treia oara si razesii inghenunchiara". Batranul Mihu ii destainuie nepotului sau ca Ionascu " a pierit ucis de buzdugan miselesc, fiindca s-a ridicat pentru drepturile si ocinile noastre stramosesti, sculand la razboi toate neamurile si toate asezarile Orheienilor". Cuvintele uncheasului trezesc "amintiri crancene" in mintea si sufletul lui Tudor, reinviind dintre icoanele innegrite de uitare chipul palid, stropit de sange, al unui ostean mort".
Mos Mihu ii atrage atentia nepotului sau asupra livezii paraginite si a casei devastate prin care sufla vanturile iernii si bat puhoaiele ploilor, in antiteza cu bunastarea criminalului, care " se ingrase si rade nepedepsit". Capitanul de osti ramase ca fulgerat, cu ochii rotunjiti, infricosati de groaza launtrica, cand afla ca vinovat de moartea tatalui sau este "boierul cel mare de la Murgeni, Stroie Orheianu cel plin de averi si fala". Tudor si prietenii sai, Simion si Cantemir, inteleg ca iubirea osteanului pentru Magda este imposibila, deoarece pe cei doi ii desparte sangele nevinovat al celui mort.

Toate celelalte intamplari si fapte care graviteaza in jurul hotararii lui Tudor de a-si face dreptate si de a-si razbuna tatal ucis miseleste constituie desfasurarea actiunii romanului.
Eroul se intoarce la Murgeni sperand ca dragostea sa va stinge conflictul dintre boier si razesi, dar descopera ca acesta fugise in Polonia impreuna cu fiica sa, Magda. Soimaru si prietenii sai pornesc in cautarea fugarului, pe care ii gasesc in castelul unui nobil polonez. Aici Magda se face ca nu-l recunoaste pe Tudor, iar boierul Stroie il acuza de spionaj in favoarea lui Tomsa. Tanarul este intemnitat, dar ajutat de prieteni, reuseste sa evadeze, intorcandu-se in Moldova "ca un vultur ranit". Acum o cunoaste pe Anita si afla amanunte despre starea de odinioara a razesimiisi imprejurarile in care a fost omorat tatal lui. Osteanul se plange domnitorului Tomsa, pe care-l roaga sa le faca dreptate consatenilor sai. Dreptatea pe care Voda o face razesilor, redandu-le pamanturile cu care fusesera improprietariti de Stefan cel Mare, este de scurta durata deoarece Tomsa este inlaturat de la domnie, iar Alexandru Voda Movila readuce in tara vechile randuieli.

Capitolul al XXXV-lea "Mortii poruncesc celor vii" infatiseaza confruntarea dramatica dintre Tudor si boierul Stroie, desfasurarea actiunii atingand punctul culminant al romnanului.
Infruntarea dintre cei doi se petrece intr-o duminica, zi sfanta in calendarul crestin, cand clopotul suna in turnul bisericii vechi prelung si "tremura cantarea lui pana la mari departari". Autorul fixeaza timpul actiunii toamna, tarziu cand livezile erau desfrunzite, iar pamantul " acoperit de o bruma aurie".
Oamenii ingrijorati de revenirea boierului la Murgeni se adunasera la biserica, pentru ca aflasera de la Constandin " slujbasul de la Murgeni" ca "Stroie va veni in sat pentru a le propune o pace boiereasca". Dupa slujba gospodarii iesisera in tintirimul larg, cand Lostun, care fusese pandar la Murgeni, ii anunta ca boierul vine fara sfiala insotit de mazuri voinici si pare vesel si multumit. Printre fruntasii soimarestilor care il asteptau pe boier se afla si Tudor Soimaru, care "era tacut, ii ardeau ochii, dar parea foarte linistit".
Orheianu, "maret in straiul lui bogat, calare pe un roib inalt de Lehia" vine la biserica si dupa ce ii ameninta cu viclenie spunandu-le ca "domnia Tomsei s-a petrecut din lumea asta si a venit in scaunul tarii Alexandru Voda, pe care si noi l-am ajutat si l-am aparat" le cere razesilor intreaga mosie drept recompensa pentru ca " eu mi-am pus obrazul pentru voi si v-am cerut iertare de la Voda".
Intelegand intentiile boierului, razesii incepura sa se framante, batranii ramasera inmarmuriti, iar femeile prinsera a plange. Singurul care nu-si pierdu cumpatul este Tudor Soimaru, care isi da seama ca a sosit ceasul rafuielii. Boierul, vazandu-l neinduplecat, ii aminteste " ieri ai fost tu tare si astazi sunt eu", apoi il ameninta si il jigneste spunandu-i "te voi bate peste falci ca pe tatal tau si voi spulbera pe toti nemernicii ca tine". Atunci osteanul "turbat ca fiara, cu ochii crunti si cu obrajii ca de var" trase sabia si il loveste in crestet pe Orheianu. Dupa ce aseaza trupul boierului pe mormantul tatalui sau, Tudor si flacaii satului "toti calari, cu sabii si suliti, pornira in ropot spre Murgeni".
Intre timp, mos Mihu acopera trupul insangerat al boierului si rosteste crestineste "sa-l ierte Dumnezeu!".
Ajuns la Murgeni, printr-un gest de sublima nobletesufleteasca, Tudor Soimaru ii iarta pe Magda si pe Ludno, sotul ei, oferindu-le posibilitatea sa paraseasca Moldova. Apoi, "dadu foc curtii de la Murgeni, el singur cu mana lui", porunci razesilor sa darame ruinele si sa aduca plugurile pentru a sterge urma raului.

Ultimul capitol "orice istorisire are un sfarsit" constituie deznodamantul romanului si prezinta soarta unora dintre personajele principale. Astfel, Simeon Barnova ajunge domn in Tara Romaneasca, Cantemir - han al tatarilor, iar Tudor si sotia lui Anita si cu mos Mihu "au fost urgisiti si prigoniti, dar s-au tinut cu tarie".
Mihail Sadoveanu se considera urmasul acestor razesi mandri pentru ca " bunicii mei sunt stranepotii acestor oameni", iar el poarta in inima sa " rasunetul durerii lor".


Tudor Soimaru
-caracterizare-

Tudor este personajul principal al romanului "Neamul Soimarestilor". Originar din Soimaresti, fiu de razes, ajunge la rangul de capitan in timpul domniei lui Tomsa. Pe campul de lupta se dovedeste viteaz, demn si generos, castigand astfel prietenia boierului Simeon Barnova si pe cea a lui Cantemir Bei, ca si aprecierea domnitorului Stefan Tomsa. Ostean pribeag pe la cetatile imparatesti ale Europei, castiga intelepciune, experienta de viata si deprinde mestesugul armelor fara sa-si piarda spiritul de dreptate si nostalgia dupa pamantul natal.
El se reintegreaza cu usurinta in viata si obiceiurile tinuturilor stramosesti, in ordinea initiala, momentul acesta sarbatoresc fiind simbolizat de bataia clopotelor.
Dupa experienta nefericita din Polonia, cand este tradat de Magda, tanarul revine in Moldova "ca un vultur ranit". Mos Mihu, pentru a-l sustine moral, ii dezvaluie legatura sa cu inaintasii: "tu nici nu banuiesti cate legaturi ai cu pamantul acesta pe care il calci". Batranul ii da amanunte despre starea de odinioara a razesimii si despre imprejurarile in care a fost omorat tatal sau.
Soimaru abia acum isi da seama ca "durerea tuturor incepe sa fie si a lui" si de aceea actioneaza in consecinta. Osteanul devine mintea si spiritul colectivitatii din care face parte, reprezentand interesele acesteia. El se zbate batand drumurile domniei pentru dreptatea razesilor si cauta temeiuri legale pentru sustinerea acestor cauze drepte.
Tot el va fi bratul care va duce la bun sfarsit actul justitiar, ucigandu-l pe Stroie Orheianu, dand foc conacului si arand locul pentru a sterge urma raului, ca in vechile legende.
Tanarul isi razbuna astfel tatal ucis miseleste de boier, dar in acelasi timp, razbuna si nedreptatile indurate de toti soimarestii. Prin concordanta deplina cu interesele alor sai, Tudor Soimaru se alatura altor personaje memorabile, cum ar fi: batranul Danila(La Vulturi!), Dan capitan de plai, Vlaicu Voda.
Concluzionand asupra acestui personaj, observam ca el parcurge de-a lungul romanului o traiectorie initiatica de formare si de cunoastere. Personajul se formeaza ca ostean si conducator al comunitatii satesti din care face parte. Tudor realizeaza cunoasterea pe doua planuri: planul erotic: iubirea pentru Magda si Anita; si cel al legaturii fundamentale cu pamantul stramosesc, cu neamurile sale.
Tudor Soimaru caracterizat direct si indirect este un personaj complex, inconjurat de o aura legendara, ca in vechile creatii populare.


Mihail Sadoveanu a realizat prin opera sa o adevarata epopee a neamului romanesc. Romanele au fost scrise in graiul curat, limpede si frumos al poporului, dar inaltat la o maiestrie artistica fara precedent , ce l-a determinat pe George Calinescu sa spuna ca "opera lui Mihail Sadoveanu e o titera uriasa, cu mii de strune, toate acordate cu grija, timp de o viata de om".



vineri, 9 septembrie 2011

Plugarii

de Octavian Goga

-chipul taranului roman-

In lirica romaneasca, poetul Octavian Goga aduce glasul grav si solemn al romanilor din Ardeal, un Ardeal aflat sub ocupatie straina.
Opera poetului reflecta suferinta de veacuri, jalea si durerea, visurile neimplinite, sperantele si revolta.
In poezii ca "Oltul", "Plugarii", "Noi", "Clacasii", Octavian Goga evoca imagini ale satului copilariei sale, cu peisajul, traditiile, obiceiurile lui, exprimand nazuintele de veacuri pentru libertate nationala si dreptate sociala.
Poezia lui O. Goga are un puternic caracter protestatar, insusi poetul o declara: " m-am nascut cu pumnii stransi, sufletul meu s-a organizat din primul momemntpentru protestare, pentru revolta."
Poezia "Plugarii" este un adevarat imn inchinat taranimii ardelene, strivita de nedreptatea sociala si jignita de statutul de strain in propria-i tara. Discursul liric se desfasoara sub forma unei intime si admirative adresari, cuvantul cu frecventa cea mai mare, prezent in fieacre strofa, fiind cuvantul "voi" in toate ipostazele lui morfologice. In viziujjnea lirica a lui Goga, plugarii apar ca un simbol al unei suferinte, iar poetul se simte coplesit in fata durerii lor.

Legatura cu truditorii pamantului si compasiunea fata de ei sunt exprimate din primele versuri:
"La voi alearga intotdeauna
Truditu-mi suflet sa se-nchine;
Voi singuri strajuiti altarul
Nadejdii noastre de mai bine.
Al vostru-i plansul strunei mele. "
Versurile ne amintesc de vibrantul crez artistic al poetului, exprimat in poezia "Rugaciune":
"Alunga patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frange,
Si de durerea altor inimi
Invata-ma pe mine-a plange."
In conceptia lui O. Goga, "nadejdea de mai bine" a intregului popor este legata de soarta lor, a celor "mai buni copii ai firii/ urziti din lacrimi si sudoare". Utilizand un limbaj metaforic, poetul surprinde suferinta plugarilor in imagini sugestive, cu un puternic caracter evocator. Tonul elegiac al poeziei si atmosfera trista se creeaza prin repetarea pronumelui "al meu", "al nostru", precum si prin marea frecventa a cuvintelor: "plans, lacrimi, jale".
Acesti oameni greu loviti de viata nu s-au resemnat. In poezia lui Goga ei nu apar nvinsi, ingenuncheati, ci traind cu speranta intr-o viata mai buna, intr-un viitor al dreptatii. Aspiratiile lor sunt sugerate prin mai multe imagini poetice, dintre care cea a cerului are o mare putere de sugestie:
"...cerul
Clipirii voastre-nduiosate
I-a dat cea mai curata raza
Din sfanta lui seninatate."
Plugarii au continuat sa munceasca cu harnicie si iubire fata de pamant:
"In coapsa graitoarei miristi
Devreme plugul vostru ara.",
iar asuprirea si jignirea nu le-au schimbat sufletul, ramas sensibil in fata frumusetilor naturii si capabil
"...sa se-nfioare
De glasul frunzelor din codru
De sopot tainjic de izvoare."
Imaginile poetice devin covarsitor simbolice pentru a sublinia indistructibila legatura dintre om si natura, dintre roman si pamantul stramosesc. Taranii romani sunt:
"Frati buni ai frunzelor din codru
Copii ai mandrei bolte albastre"
In opera lui Goga natura a constituit un decor pitoresc, nu o proiectie a propriilor stari sufletesti; ci mediul firesc, organic legat de viata si activitatea oamenilor. In acest sens, primavara apare ca simbol al sperantei si dragostei de viata:
"E primavara pe campie,
Si-n ochiul vostru-i primavara",
versuri care subliniaza mai mult ca oricare altele valoarea raportului dintre om si natura in poezia lui O. Goga. Viata sufleteasca a plugarilor este complexa. In clipele de ragaz "cand doarme plugul pe rotile" ei stiu si pot sa evadeze din existenta cenusie, in lumea de vis a basmelor:
"La voi coboara Cosanzeana
A visurilor noastra doamna.
Vin crai cu argintate coifuri
Si-n aur zanele balaie".
Poetul exclama cu admiratie si uimire:
"Atata stralucire-ncape
In bietul bordeias de paie."
dar contrastul dintre feerica lumina de basm si "bietul bordeias de paie" este dureros.
Acesti oameni sfintesc
"...cu roua suferintei
Tarana plaiurilor noastre!" ,
versuri care atrag atentia prin sensul lor figurat, prin metafora lacrimilor care au dat rod pamantului.
Prin imagini metaforice de mare profunzime si sensibilitate este reliefata bogatia spirituala a unui popor care isi exteriorizeaza sentimentele in cantecul doinei ce il insoteste pe roman pretutindeni:
"Din casa voastra, unde-n umbra
Plang doinele si rade hora,
Va straluci odata vremii
Norocul nostru-al tuturora".
Poezia se incheie simetric. Poetul revine la sentimentul de compasiune pe care il incearca fata de truditorii pamantului, in fata carora se simte coplesit de jale:
"A mea e lacrima ce-n tremur
Prin site genelor se frange,
Al meu e cantul ce-n pustie
Neputincioasa jale-si plange."
Repetarea pronumelor "al meu", "a mea" il include pe poet in aceasta colectivitate, iar cuvintele cheie "lacrima", "cantul", "jalea", "plange" dau tonalitatea grava, specifica poeziei lui Goga. Caracterul liricii lui O. Goga este trecerea de la sentimentul jalei la manie, protest, revolta, textul poetic implicand accente profetice:
"Ci-n pacea obidirii voastre,
Ca-ntr-un intins adanc de mare,
Traieste-nfricosatul vifor
Al vremilor razbunatoare"
Metafora "infricosatul vifor", ca valoare de simbol, devine o expresie a luptei si razbunarii.

Poezia "Plugarii" este strabatuta de un puternic fior emotional, sustinut de tonul elegiac care exprima o jale stapanita, o tanguire grava. Poezia se constituie si ca un portret moral capabil sa insumeze liric virtutile acestui neam de plugari, in viziunea lui Goga ei fiind adevaratii pastratori ai fiintei nationale, ai traditiei si credintei in viitor.

- valoarea artistica pe strofe -
strofa I
Plugarii apar in ipostaza de izbavitori ai neamului.
strofa II
Comuniunea dintre om si natura, cu accent pe sensibilitatea sufletului romanesc.
strofa III
Infratirea dintre taranul roman si glia strabuna, pe care o face roditoare prin efort
strofa IV
Viata grea a celor multi, munca lor lipsita de satisfactii. Poetul mitizeaza realul prin comunicarea cu divinul.
strofa V
Plugarii apar in ipostaza de martiri ai neamului, fiind caracterizati in antiteza cu exploatatorii lor.
strofa VI
Taranii apar in ipostaza de pastratori ai traditiei, de depozitare a frumosului folcloric.
strofa VII
Taranul roman e surprins in ipostaza de creator de frumos.
strofa VIII
O. Goga este convins ca numai poporul, prin puterea sa de jertfa este capabil sa inlature raul social.
Prin opera, poetul se identifica cu neamul sau pe care il reprezinta in lume fiindu-i purtator de cuvant. 

joi, 25 august 2011

Shakespeare

Sonete

Timpul necrutator nu poate fi invins decat prin iubire.
In primele 10 sonete shakesperiene apare tema: prelungirea prin urmasi; in urmatoarele 10 apare opera de arta, transfigurarea celei mai bune parti din sufletul poetului, nu conteaza numele artistului ci pata din perete, expresia artistica.
In sonetul 20 ne apare iubirea poetului pentru o fiinta androgina. Androginul este simbolul armoniei, al perfectiunii. Sonetele 21-154 sunt simple, insa ascund un mesaj profund: iubirea, calea unica de intrare in desavarsire.


Regele Lear

tema: conflictul intre generatii

Lear este autoritatea inviolabila, caci orice parinte este un rege, o autoritate ce trebuie respectata.
Lear imparte regatul in functie de cum fiicele sale stiu sa-si manifeste iubirea fata de el. Ceea ce tine generatiile legate este iubirea; orice parinte este absurd pentru ca traieste dramatic batrantea. "Prin urmasi omul se prelungeste."
Goneril si Regan inteleg miza acestei intrebari, si cuvintele dragastoase ale acestora fac parintele sa mearga mai departe.
Cordelia este alungata, desi ea il iubeste cu adevarat.
Datorita lipsei de respect a fetelor Goneril si Regan, regele pleaca in lume noaptea si traieste la apogeu criza sa si vrea sa se poarte ca un rege desi nu mai are regat: "Sa vina garzile si sa le-nchida".
Lear isi va da seama in cele din urma de dragostea Cordeliei, dar tragedia se va termina cu moartea acestor doua personaje.

Piesa ne prezinta sensul tragic al existentei; doar cand isi pierde locul omul isi intelege adevaratul destin.

miercuri, 24 august 2011

Divina Comedie

Dante Alighieri

Este un poem amplu, ce are ca tema calatoria lui Dante in lumea de dincolo; calatorie fabuloasa realizata in spirit crestin.
Lumea de dincolo este formata din iad, purgatoriu si paradis.
Intreaga poveste este cladita pe ideea traditiei: omul renaste prin continuitate.

Intreaga lume a antichitatii se afla in Infern, asemuit unei palnii uriase aici exista 3 categorii de vina:
- vina fata de altul, greseala instinctuala: hotii, talharii, ucigasii;
- vina fata de ei insisi: narcisistii, lacomii, viciatii, sinucigasii;
- vina fata de Dumnezeu: tradatorii cei care au gresit constient.

Didona nu pastreaza credinta juruita cenusei sotului ei, indragostindu-se de Enea. Parasita de acesta ea s-a sinucis.

Cleopatra, regina Egiptului, s-a lasat sa fie muscata de o vipera, pentru a nu cadea in mainile lui Octavianus.

Hotul Amiele este pedepsit sa se transforme continuu din sarpe in om si vice-versa.

Francesca da Rimini se indragosteste de cumnatul ei, Paolo Malatesta. Fratele lui Paolo ii ucide. Cei doi ajung in Infern, insa nu sunt pedepsiti pentru ca iubirea lor este nevinovata.

In Padurea Sinucigasilor, sinucigasii sunt obligati sa traiasca impotriva vointei lor - sufletele lor erau inchise in scoarta unor copaci.

In Purgatoriu Dante este condus de vulturul dumnezeiesc. Aici poetul intruchipeaza in scene alegorice diverse pilde.

In Paradis este calauzit de Beatrice. (beatrix = de 3 ori fericita)
Aici Dante imagineaza o intalnire cu spiritele sfintilor parinti crestini ai bisericilor.
Sf Augustin
Sf Toma Darkvino
Sf Francisco - mire al saraciei
Deasupra acestora se afla trandafirul alb, cel care simbolizeaza solidaritatea, sufletele curate ale credinciosilor.

Pentru Dante, Dumnezeu arata ca o plasma cu 3 niveluri. Dumnezeu este focul care emana iubire. Apropiindu-se de el isi vede propria figura si are o revelatie: a iubi inseamna a renunta la sine, a-ti regasi chipul in celalalt. Iubirea roteste sori si stele.

3 fiare cauta sa-i opreasca ascensiunea si mantuirea lui Dante
"o pantera usoara" - simbolizeaza desfranarea
"un leu cu ascutita gheara" - simbolizeaza mandria, violenta, trufia neinfranata
"o lupoaica numai piele si os" - simbol al avaritiei, lacomiei

Calatoria e intretinuta de dragoste.
Autorul expune drumul sau acolo unde nu sunt stele, acolo de unde se pot sui spre stele, acolo unde stralucesc stelele.

Literatura latina

Tristele
de Ovidiu

a fost izgonit din Roma, pentru ca s-a aflat la locul nepotrivit in momentul nepotrivit; s-a instalat la Tomis si a murit pe tarmul Marii Negre.

Tristele sunt redactate in forma unor scrisori, compuse pe un ton elegiac. Poetul isi plange soarta, se plange de iernile grele in care marea ingheata la tarm si vinul in amfore.
Au fost scrise in Tomis, si trimise si publicate la Roma.


Iliada
de Homer

prezinta asediul de 10 ani, razboi dus de Agamemnon si Menelau pentru cucerirea cetatii Troia, pentru a pedepsi rapirea Elenei, sotia lui Menelau, de catre Paris, fiul regelui Priam.
Suparat de nedreptatea comisa de Agamemnon, care, abuzand de calitatea lui de condamnat, ii luase o sclava. Ahile refuza sa mai participe la lupte, fapt ce favorizeaza succesele troienelor.

Patrocle imbraca hainele lui Ahile si intra in lupta pentru a-i inspaimanta pe troieni.

Hector il ucide pe Patrocle, prietenul lui Ahile, fapt care il determina pe Ahile sa reintre in lupta, animat de dorinta de razbunare.
Ahile il ucide pe Hector, tarandu-i trupul in urma carului sau de lupta.

Pe Ahile il umanizeaza prietenia cu Patrocle, sentiment profund, care il indeamna sa se intoarca la lupta si sa-si razbune prietenul chiar cu pretul vietii.

Visul lui Ahile: ii apare Patrocle si il roaga sa il inmormanteze dupa traditie ca sufletul lui sa poata cobori in Infern.
Ahile sacrifica 19 troieni pentru ca sufletul lui Patrocle sa fie ridicat la cer.

Cu gandul la tatal sau, Ahile se induioseaza in fata lui Priam.
Moare ucis in lupta de sageata lui Paris, in picior, in punctul vulnerabil.


Arta poetica
de Horatiu

Horatiu a scris prima arta poetica, invocata de toti marii scriitori. Este opera in care autorul isi exprima conceptia despre arta.

"Am ridicat un monument pe care
Nici ploaia si nici vantul nu-l darama
Pentru ca el reprezinta o parte din mine
Si anume cea mai buna."


Tragedia antica greaca

Eschil, Sofocle si Euripide ne aduc opere inchinate omului care isi depaseste suferinta prin demnitate.

Eschil - "Persii", "Cei 7 impotriva Tebei", "Prometeu inlantuit"
Sofocle - "Antigona", "Edip rege", "Electra"
Euripide - "Hecuba", "Troienele"

Edip rege este o tragedie a cunoasterii. Eroul este stapanit de patosul adevarului pe care il va afla cu pretul propriei sale prabusiri.
Cetatea Teba este bantuita de ciuma si regele Edip si-a trimis cumnatul, pe Creon, sa afle de la oracolul lui Delfi cum isi poate salva tara. Creon se intoarce cu vestea ca zeii vor face sa inceteze ciuma atunci cand tebanii il vor pedepsi pe ucigasul inca necunoscut al lui Laios, fostul lor rege.
Edip este strain de Teba, el a venit din Corint si a fost incoronat rege in locul lui Laios, mort de curand, ca o rasplata pentru ca rezolvand enigma Sfinxului scapase cetatea de acest monstru ce lua viata tuturor celor care nu-i puteau raspunde la ghicitoare.

Edip arunca un greu blestem asupra criminalului necunoscut, jurand sa-l descopere si sa-l pedepseasca.
Chemat de rege, soseste batranul prooroc orb Tiresias, care il stie pe vinovat; iar cand il acuza direct pe Edip acesta il considera mincinos.
Iocasta, fosta sotie a lui Laios, acum sotia lui Edip, spune ca lui Laios i-a fost prezis ca va fi omorat de propriul sau fiu.
Cand se afla adevarul, ca Edip era fiul lui Laios, Iocasta se sinucide si Edip isi scoate ochii si se osandeste singur la exil.

Destinul l-a invins pe Edip, dar acesta s-a ridicat deasupra sortii prin demnitatea cu care a infruntat-o si prin patosul cu care s-a pus in slujba adevarului.

marți, 23 august 2011

Un veac de singuratate

Gabriel Garcia Marquez

Tema: mesajul aflat la indemana, dar pe care omul nu il poate descifra

Romanul urmareste destinul unui neam, neamul Buendia, care renaste intr-un sat rupt de lume in America de Sud: Macondo.

Are loc o lupta de cocosi intre Jose Arcadio Buendia si Prudencio Aquilar. Aquilar este invins si il blesteama pe Jose Arcadio spunand ca, atunci cand interdictia se va incalca se va naste un copil cu coada de porc, adica iguane, care vor fi semnalul stingerii lumii.
Jose Arcadio Buendia pleaca impreuna cu Ursula Iguaran si cativa prieteni in lume, dar dupa ei vine fantoma lui Aquilar. Ajung intr-un loc paradoxal din care par a nu mai putea iesi. Pe ruinele unei alte lumi ei intemeiaza satul Macondo.

Orice asezare inaltata sacralizeaza. Cei doi parasesc locul blestemului, merg in pustiu si ridica o alta asezare. Macondo prin existenta sa ritualica sterge pacatul, insa atunci cand incestul se repeta, blestenul se implineste.

Jose Arcadio si Ursula au trei copii:
- Jose Arcadio, marinarul: fiinta activa, vulgara, incapatanat. La 16 ani are o aventura cu Pilar Ternera, au un copil (Jose) Arcadio si speriat fuge in lume cu tiganii.
- Aureliano, colonelul: fiinta inchisa in sine, preocupat de alchimie si fabrica pestisorii de aur. La 27 de ani se indragosteste de o fetita de 11 ani, Remedios, fiica lui Don Apolinar Moscote, care moare otravita cu propriul sange, cu o pereche de gemeni rasuciti unul intr-altul.
- Amaranta: otravita de singuratate

Timp de sase generatii membrii neamului Buendia traiesc sentimentul tragic al singuratatii in toate aspectele vietii lor. Cei cu numele Arcadio sunt impulsivi si intreprinzatori, iar cei cu numele Aureliano sunt inchisi dar perspicaci.
Pestisorii de aur sunt un simbol al sexualitatii, a misterelor, a fortelor abisale. Crearea acestor pestisori sugereaza ratarea existentiala a lui Aureliano.

Arcadio bastardul este rau instinctual, se amesteca in razboiul civil, facand de ras clanul.
Apare Rebeca, simbol al stingerii lumii, un copil ciudat de 11 ani, care are un bilet strain ce spune ca este verisoara de-a doua cu Ursula. Existenta sa este misterioasa: se hraneste cu tencuiala de pe ziduri si cu pamant umed si aduce boala insomniei, manifestata totodata si prin uitare.

Boala insomniei este un simbol mitic, un act initiatic, o pregatire spirituala a fiintei pentru intrarea in eternitate. De dincolo de mormant Melchiade, tiganul magician, se intoarce pentru a aduce elixirul salvator.

Apare amorezul, frumosul italian, Pietro Crespi, aducand pianul comandat de Ursula. Amaranta face o pasiune pentru el, insa el se indragosteste de Rebeca. Atunci Amaranta e hotarata sa se razbune.
Apare Jose Arcadio marinarul si se casatoreste cu Rebeca. Ursula ii da afara din casa.
Amaranta, dupa ce e convinsa ce este iubita de Pietro se razbuna, Pietro ajunge sa se sinucida, iar Amaranta cuprinsa de remuscari isi tine mana deasupra flacarii.

Arcadio marinarul moare intr-un mod suspect, iar sangele lui traverseaza orasul pana in bucataria Ursulei.

Colonelul Aureliano se implica in razboiul civil, datorita orgoliului sau. Apar cei 17 bastarzi ai sai:
- Aureliano cel Trist - este cel care amenajeaza Fabrica de Gheata, aduce trenul;
- Aureliano Centene
- Aureliano Serrador
- Aureliano Arcaya
- Aureliano Amedor
....
Au fost omorati toti 17, cu crucea in frunte.


Arcadio bastardul este ucis la zid. Impreuna cu frumoasa Sofia Santa de Piedad i-au avut pe frumoasa Remedios si pe gemenii Segundo Jose Arcadio si Aureliano.

Se naste un copil cu coada de porc din tatal Aureliano Babilonia si mama Amaranta Ursula, copil ce avea sa puna capat spitei.
Aureliano Babilonia descifreaza pergamentul lui Melchiade, canform caruia o furtuna apocaliptica sterge Macondo de pe fata pamantului, atunci cand ultimul Buendia termina de descifrat profetia.
Semintiilor condamnati la un veac de singuratate nu le este data o a doua sansa. Tribul lui Melchiade fusese sters de pe fata pamantului pentru ca depasise limitele cunoasterii omenesti.


luni, 22 august 2011

Catunul

William Faulkner

Romanul Catunul face parte din trilogia scrisa de Faulkner (Catunul+Orasul+Casa cu coloane).
Tema romanului este ascensiunea unui neam, neamul Snopes, prin mai multe micronaratiuni care au rostul de a crea impresia de ascensiune epidemica a unui clan care vine si ocupa rand pe rand "mosia frantuzului".
Familia Snopes arendeaza pamant de la Varner.
Batranul Ab Snopes in tinerete are ceva avere cat sa suprevietuiasca decent: are un cal - lucru foarte important pentru fermieri.
Intr-o zi pleaca la targ sa cumpere un storcator - pe drum intalneste un geambas si crede ca-l poate pacali: vrea sa cumpere doi catari. Ab vrea sa catige de pe urma celui care era pregatit astfel, a vrut sa fie mai viclean decat cel care facuse din viclenie o munca constanta.
Acum Ab este un om care nu mai are nimic de pierdut, este calcat in picioare de viata si astfel recurge la masura extrema: incendierea surilor proprietarilor pe pamantul carora se aseaza.

Flem Snopes, fiul lui Ab, este tipul arivistului, insa lipsit de agresivitate. Flem se dezvolta langa un om acrit de viata. Ab isi dezvolta dorinta de posesiune si nu are respect pentru nimeni si nimic, nu are respect pentru proprietatea altuia.

Prima discutie al lui Flem cu Jody este evaziva, ambigua, evita orice mesaj clar. Flem il roaga sa-i dea postul de vanzator la pravalie. Jody ii ofera acest post pentru ca pur si simplu este intimidat; ii este frica sa nu-i dea foc hambarului. Flem pune incetul cu incetul stapanire pe pravalie. Il obliga pe Will, tatal lui Jody, sa-si plateasca tutunul luat din propriul lui magazin. Refuza sa mai vanda pe datorie unui vechi client. Poarta camasi albe, asemeni lui Will, dar pe care nu si le spala: are pretentii, dar nu are respect fata de sine. Poarta o cravata minuscula, asemeni lui Jody, si salopete cenusii.

Isaac este tipologia idiotului; fara idei. Face o pasiune pentru vaca lui Houston; de aici rezulta si la el instinctul de posesiune pentru bunul celuilalt. Prin vaca, el identifica un spatiu general al lumii, vaca devine imaginea simbolica a casei, a mamei.

Mink este tipul ucigasului. El il omoara pe Houston. Se considera victima lui Flem, deoarece acesta era dator sa vina sa-l scoata de la puscarie. El trateaza regulile moraleca pe niste oprelisticare trebuie rezolvate.
Atat Flem, cat si Mink, au aceeasi justificare: supravietuirea cu orice pret si in ciuda tuturor obstacolelor, si Houston este doar un obstacol in calea sa.

Viata lui Jack Houston simbolizeaza forta unei mari pasiuni, care actioneaza instinctual, inconstient. Adolescent, isi paraseste casa parinteasca in cautarea unei vieti independente, parand ca a uitat-o pe Lucy, prietena lui din scoala. Sotia, ii moare la putin timp dupa casatorie si Houston traieste in singuratate pana cand viata ii este intrerupta de pusca lui Mink.

I.O. este impostorul ( o alta latura a arivistului). El se aseaza pe locul altcuiva cu constiinta clara ca il merita. Se da drept invatator, dar de fapt nu stie decat citate biblice. Cand vin dupa el femeile, si se afla ca este bigam, I.O. fuge din catun.

Lump este tipul excrocului. Lipsit de scrupule distruge lumea din catun organizand spectacole deocheate, scandaloase: ex: face dragoste cu negresa.
Depune marturie la proces pentru a-l salva pe Flem in afacerea cu catarii.

Pe masura ce trece timpul, Flem se imbogateste, achizitioneaza pe rand proprietatile familiei Varner, infiltrandu-si rudele in sat (la fierarie, la scoala, la pravalie). Se casatoreste cu fiica lui Will, Eula, care a fost parasita de iubitul ei. Eula simbolizeaza principiul vital, senzualitatea, feminitatea mitica, abundenta si inconstienta, natura insasi, traieste in plinul vietii.

Flem aduce doi Snopsi pe care ii angajeaza la moara, insa cum cei doi nu erau in stare de nimic, curand moara este falimentata. Flem face o alta moara temporara, apoi preia la un pret de nimic moara Varnerilor. Flem ne apare in postura de personaj paianjen, care stie sa persevereze, care asteapta momentul cel bun, asteapta doar ca celalalt sa renunte, el nu face nimic.

Parabola printului intunericului este cheia romanului, vine sa explice sensul acestui personaj.
Un om obisnuit isi depune sufletul la banca iadului. Dupa un timp, sufletul fiind nesemnificativ se evapora si ramane doar o murdarie mica. Omul vine si isi cere sufletul inapoi si nu vrea sa plece fara el. Prin perseverenta, omul obtine infernul, desi el vroia doar sufletul sau inapoi.
Asemeni lui Flem actioneaza legal, dar imoral in toate circumstantele. Flem si acel om obisnuit au legea de partea lor. Ei insista pana cand celalalt cedeaza. Omul nu este agresiv, nu-i smulge Infernul printului cu forta. Are gura plina de texte de lege si vine cu un geamantan de pai, care fac trimitere la Flem.

duminică, 21 august 2011

Puiul

de I. Al. Bratescu-Voinesti (1868-1946)

expozitiunea
Intr-o primavara, o prepelita intoarsa din tarile calde, cloceste 7 oua din care ies 7 pui pe care-i ingrijeste cu multa dragoste.
Odata, prin iunie, cand au venit taranii sa secere graul, puiul cel mare n-a alergat repede la chemarea mamei sale si a fost prins de un flacau, dar a avut noroc de un taran batran care s-a rugat pentru el si a fost eliberat. Apoi, cu timpul, mama prepelita a ijnceput sa-i invete sa zboare.
intriga
Intr-o dupa-amiaza, pe la sfarsitul lunii august, un vanator primejduieste viata puilor , dar prepelita, care-si iubeste puii nespus de mult, il indeparteaza. Inainte de a pleca vanatorul trase in puiul cel mare care zburase din locul unde-l lasase prepelita si pe care-l rani la o aripa.
desfasurarea actiunii
In momentul in care prepelita il gaseste pe puiul cel mare ranit isi da seama ca acesta este pierdut, dar isi ascunde durerea care o cuprinde fata de puii ei.
Vremea se raceste iar puiul cel mare sufera cumplit din cauza ranii. In acest timp "prepelita ar fi dorit sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu puii sanatosi care sufereau de frigul toamnei inaintate, iar jumatate sa ramana cu puiul schilod, care se agata de ea cu disperare.
punctul culminant
Prepelita se hotaraste sa-si salveze puii sanatosi de frigul iernii apropiate, plecand cu acestia in tarile calde si lasandul-l singur pe puiul cel mare.
deznodamant
La marginea lastarului, puiul cel mare moare inghetat, platind pentru greseala sa de a nu asculta sfatul mamei.

La Vulturi!

Gala Galaction

Gala Galaction, pe numele sau adevarat Grigore Pisculescu a fost unul dintre scriitorii reprezentativi din perioada interbelica, pentru ca-n opera sa, formata din schite, nuvele si romane, autorul a infatisat viata grea a taranimii si drama intelectualitatii marginalizata social.
Nuvela "La Vulturi!" are ca sursa de inspiratie realitatea social politica si istorica a Tarii Romanesti din prima jumatate a secolului al XIX-lea.

Tema nuvelei prezinta viata pastorilor in timpul miscarii populare condusa de Tudor Vladimirescu si felul in care aceasta se reflecta in constiinta omului din popor. Naratiujnea, intretaiata de dialoguri si descrieri explicative sub raportul relatiei om-natura, surprinde situatia precara (nesigura) a pastorilor permanent amenintati de primejdii.
Cuvantul "vulturi" din titlul nuvelei are o tripla semnificatie. Poate simboliza aspiratia catre inalt, mandria si speranta oamenilor, deci ei sunt pastorii izolati si solitari in creierul muntilor. Poate fi vulturi ca pasari de prada, si astfel simbolizeaza pe cotropitori si vesnicul pericol ce-i pandeste pe oameni. Sau poate fi un toponim prin care autorul fixeaza locul actiunii.

Exista in nuvela doua tablouri: cel dintai dominat de chipul batranului Danila "om care trecuse prin multe suferinte si incercase multe valuri de amaraciune" si al doilea din care se desprinde figura impunatoare a Agripinei, mama capabila de eforturi supraomenesti pentru salvarea copiilor ei.
Primul tablou are rol de expozitiune dezvoltata pentru ca infatiseaza cadrul actiunii, momente semnificative din biografia lui Mos Danila, schitand atmosfera sumbra, de incertitudini si teama.

Actiunea incepe intr-o zi de primavara, cu soare pe "culmile Scripetelui", aproape de izvorul Iablanicioarei. In ziua aceea pe cer nu era nici un nor, iar muntii uriasi "pareau blajini, tihniti si prididiti de soare". Satul format din 10-20 de case ca un adevarat "cuib de vulturi" era locuit de oieri si parea "o fantana intre munti". Primejdia care ii ameninta pe locuitori este sugerata metaforic de "vulturii ce pluteau neobosit, scaldandu-si aripile in lumina si dand fiorii mortii pasaretului de casa". Atentia scriitorului se opreste asupra gospodariei lui Danila, "starostele ciobanilor din partea locului, venetic de pe plai, dar mare baci la batranete."
In tinerete, gospodarul "care trecuse prin multe suferinte si incercase multe valuri de amaraciune", agonisise de trei ori avere si de trei ori totul fusese jefuit de turci, caci existenta oamenilor era permanent amenintata de jaf, de invazii straine si de moarte. Deznadajduit, Danila "care era de felul lui de dincoace de Olt" isi paraseste locurile natale si se retrage in munti sa nu mai vada plaiul si silnicia dupa el". Taranul ajunge la izvorul Iablanicioarei, devine cioban dibaci, apoi staroste, isi reface gospodaria si isi rostuieste copiii.
Ajuns la varsta de 80 de ani, batranului nu-i este dat sa cunoasca "tihna' pentru ca se afla intr-o zi vestea "ca Alexandru Sutu a murit, ca Tudor Vladimirescu zguduie Oltenia si a imprastiat pretutindeni o strigare", chemand pe panduri si pe plaiesi la lupta impotriva boierilor si grecilor haini. Starosterele fiind prea batran il trimite pe cel mai drag dintre ginerii sai, pe Paun Ozun "un roman falnic, trup si suflet de viteaz", sa-l slujeasca pe Tudor pana la moarte.
Paun este insotit de "zece voinici platiti si imbracati de Mos Danila". Barbatii au plecat pe la sfarsitul lui ianuariesi de ceva vreme batranul nu mai are nicio veste de la ei. Pentru a-si ascunde ingrijorarea el se apleaca cu evlavie asupra cartilor sfinte, se ocupa de "rostuirea" ciobanilor si o imbarbateaza pe fiica sa Agripina, sotia lui Paun Ozun, spunandu-i ca "Tudor si Paun stau si stapanesc in Bucuresti". Batranul are grija si de nepotii sai, dintre care Paunas "berbecelul cel mai drag" este considerat de batran simbolul a ceea ce "are sa fie peste 40-50 de ani pe plaiul dezrobit de Tudor".
Pe la inceputul lui mai, dupa o luna "de ploi putrede" starostele urca la stana in prima zi insorita. Este tocmai ziua navalirii turcilor in satul in care se aflau numai "un cioban batran si schiop care dregea sadilele", cativa mosnegi, femei si copii.

Cel de-al doilea tablou se deschide cu intriga nuvelei. Autorul realizeaza la inceput un tablou dupa natura impresionant prin frumusetea salbatica a locurilor "aripile negre ale padurilor de brad...fanetele inflorite si gurile de secure ale scripetelui muscand din cerul albastru".
Vestea navalirii turcilor precipita actiunea si declanseaza spaima. Smulsa din indeletnicirea ei zilnica de gospodina si mama iubitoare, Agripina traieste groaza invaziei dezvaluita gradat prin consemnarea starilor fizice si psihice: "Fugiti! Fugiti! vin turcii....tresari si intoarse capul spre usa deschisa. Groaza vestii se prefacu deodata in groaza faptului vazut cu ochii. Din fundul vaii coame de cai zbucnira intr-o clipa si in fiecare coama cate un cap de turc."
Desfasurarea actiunii incepe cu descrierea reactiilor febrile si disperate ale mamei care in dorinta de a-si salva copiiiurca muntele alegand cararea cea mai scurta dar si cea mai anevoioasa: "trebuia un omj zdravan ca sa poata sa biruiasca pieptul muntelui, nu o muiere cu un copil in poala si alti doi taras dupa ea. Era o carare care scotea sufletul din om. Mai mult o scara de bolovani si de radacini decat o poteca.". Datorita efortului si fricii, femeia e asaltata de ganduri nebune si sfasiata de spaima "mai bine sa lupte pana i-o plesni inima in piept ...daca ajunge la stana poate sa cada si sa moara, au scapat copilasii...".
Fugarii fac un popas, Mariuca care avea 7 ani era "sleita de puteri si ametita"; Vlad, de 5 ani, era "grasut, aprins la fata si leoarca de sudoare, cazuse jos ca un bujor frant de ploaie; cel mai mic, Paunas, "se zbatuse in poala pana amortise si adormise cu degetele in gura", iar Agripina "voinica, tanara si vanjoasa" era obosita pentru ca "povara cu care se lupta era peste puterile unei femei".
Sfasiata de efort, Agripina incepu "sa sovaiasca asemenea vitei lovite intre coarne". Suferinta atunge punctul de maxima incordare pe masura ce setea devine tot mai chinuitoare "o sete groaznica ii frigea gatlejul si maruntaiele...gandurile i se topeau in cap...o perdea de sange si de nebunie i se lasa, incet, pe creier". Starile fizice si psihice ale personajului sunt proiectate in exterior asupra decorului "copacii din-mprejur zvacneau si incepeau sa se faca rosii...in pieptul ei ardea toata padurea si bataile inimii erau bolovani incinsi." De obicei, natura joaca un rol benefic in existenta zbuciumata a pastorilor. Daca in "Miorita" natura era ocrotitoare, in aceasta nuvela ea apare ostila omului, nu ofera protectie ci ridica obstacole in calea salvarii Agripinei. Totusi femeia, cu Paunas in brate, cu Vlad in spate si cu Mariuca legata la brau, isi stoarse puterile "cu o oarba inversunare si iesi din padure si din coasta in poiana cu capite din apropierea stanei".
Punctul culminant:
Extenuata, mama il ascunde pe Paunas in fan, apoi se indreapta spre stana urmata de cei doi copii nedumeriti si inspaimantati de starea mamei lor. Danila, cufundat in gandurile negre provocate de lipsa vestilor de la Paun Ozun, e trezit la realitate de plansul Mariucai si de figura ravasita a Agripinei "care avea umbletul si schimele unei nebune". Batranul afla de la nepotica lui ca in sat au navalit turcii si de aceea 'apuca buciumul si suna adunandu-i in graba pe ciobani" pentru a pleca in ajutorul satenilor aflati in primejdie. Pe Agripina o lasa in grija lui Dragomir Ozun, fratele cel mare al lui Paun.
Batranul Danila, impreuna cu Mariuca si cu "ciobanii tineri, toti inarmati cu flinte" pornesc spre sat, cautandu-l in acelasi timp pe Paunas. In contrast cu "linistea imparateasca" din jur, batranul este cuprins de ganduri avand presentimentul dramei si intrebandu-se ce cautau turcii in pustietate.
Ajunsi in poienita oamenii descopera sortul Agripinei, scutecele insangerate ale copilului si "o larga spulberatura de fulgi cenusii, ca dupa o incaierare intre vulturi".

Disparitia copilului capata ample semnificatii simbolice. Pentru Mos Danila nepotul sau, Paunas, reprezinta " ce are sa fie peste 40-50 de ajni pe plaiul dezrobit de Tudor", adica un viitor mai bun pentru un neam greu incercat. Moartea copilului pricinuieste batranului "fiorii unei presimtiri naprasnice", care "il injunghiara in inima", gandindu-se la ginerele sau si la soarta "domnului Tudir". Starostele presimte ca nu sosise inca vremea scuturarii jugului otoman. Valoarea simbolica a destinului copilasului se desprinde din comentariul autorului "pasarile cerului coborasera in poiana si smulsesera pe Paunas din zbuciumul plansului, din durerile foamei si din tot vaietul si chinul unei vieti omenesti, in mijlocul unui popor nenorocit si rob inca pe multa vreme."
Deznodamantul tragic al intregii constructii epice este dublat de o meditatie simbolica, nu mai putin tragica si in acelasi timp profetica "Pune un hotar, Stapane, nenorocirii noastre! Ajunge Sfintiei tale atata jertfa! Ajunge atata risipam atata jaf la vulturi din mana bietei tari si din carnea noastra!". Lumea aceasta romaneasca asezata "la cumpana furtunilor" este o lume aspra sfasiata in chip nedrept de dureri si napaste si dominata de figura indurerata a batranului staroste care, plangand pentru a doua oara in viata, se roaga pentru un destin mai bun al neamului sau. Ruga lui Mos Danila este de un dramatism sfasietor, deoarece batranul are "presimtiri naprasnice" si premonitia uciderii prin tradare a lui Tudor Vladimirescu.
In final, ridicandu-si privirea catre cer, Danila se adreseaza cu lacrimi in ochi si cu piosenie Atotputernicului in care vede singura forta capabila sa faca dreptate neamului romanesc oprind "jaful la vulturi".

Aceasta nuvela are semnificatii biblice, astfel drumul Agripinei este Golgota neamului; uciderea lui Paunas reprezinta uciderea pruncilor de catre Irod; copilul este vazut ca un posibil mantuitor al neamului; iar ruga lui Danila este ruga lui Iov care simbolizeaza taria credintei.

-caracterizarea personajelor-

Danila este eroul principal al nuvelei, el este un personaj complex, bine individualizat, prezent in primul tablou, si in partea finala a nuvelei. "Fruntasul ciobanilor de pe Scripetele" era de felul lui "de dincoace de Olt" si parasise "plaiul" pentru a nu mai vedea "silnicia" de pe el.
Scriitorul urmareste prin imagini retrospective drumul in timp al lui Danila, om harnic si priceput care "face de 3 ori avere si si-o reface cu tenacitate tot de atatea ori pentru ca turcii i-o "spulberasera".
Gospodarul Danila dovedeste o energie iesita din comun si o mare forta de regenerare devenind un personaj aproape legendar, care seamana cu dacii, stramosii nostri, pe care Alexandru Vlahuta ii vedea "Murind in ses si renascand in munti". Personaj reprezentativ, el ii uraste pe navalitori si este gata de orice sacrificiu pentru libertatea tarii.
Fire meditativa, se apleaca cu smerenie asupra cartilor sfinte in care gaseste taria morala necesara depasirii momentelor critice. El este sfatuitorul pastorilor de pe Scripete, cel care o imbarbateaza pe Agripina si isi ocroteste nepoteii, iar la nevoie sare in ajutorul satenilor. Batranul vede in Paunas un posibil izbavitor al neamului. Puritatea sa morala si durerea sufleteasca apar in momentul in care il descopera pe Paunas sfartecat de vulturi. Atunci el plange pentru a doua oara in viata si se adreseaza cu piosenie divinitatii cerandu-i sa-i ajute si sa-i salveze neamul, fara a acuza destinul nedrept.
Danila si Agripina apartin aceleiasi lumi, o lume izolata, aspra, sfasiata de dureri, construindu-si destinul intr-o lupta permanenta cu natura de la care imprumjuta taria morala si forta fizica. Viata dura ii face pe munteni sa fie uniti, sa nu rupa legatura cu cei de pe plai, iar credinta in Dumnezeu ii intareste moral.
Danila este caracterizat cu ajutorul scenelor retrospective prin actiune directa, prin relatiile cu celelalte personaje, si prin monologuri interioare dense si grave.
Mos Danila pare desprins din mit, el este un arhietip, iar biografia sa rezuma istoria unui intreg popor.

Agripina este personajul principal din cel de-al doilea tablou. Ea apare intr-o tripla ipostaza: fiica, sotie, mama. Autorul o caracterizeaza direct printr-unj scurt portret fizic "voinica, tanara, vanjoasa" si indirect prin monolog, actiune si portret moral.
Agripinja este o gospodina harnica si priceputa, o mama iubitoare si grijulie, o fiica respectuoasa si o sotie nelinistita de soarta barbatului sauj, Paun Ozun.
Adevarata ei frumusete morala se dezvaluie dupa momentul navalirii turcilor in sat cand, energica, cu o reactie prompta si fireasca, isi ia copiii si fuge din calea acestora. De-a lungul drumului dovedeste tarie morala si spirit de sacrificiu izvorat din dragostea de mama. Neclintita in hotararea de a-si face datoria fata de copii, isi asuma chiar alternativa jertfei supreme: " daca ajunge la stana, poate sa cada si sa moara; au scapat copilasii...". Eroina impresioneaza prin efortul de care este capabila, prin dorinta de a nu renunta in fata obstacolelor devenind simbolul mamei eterne.
Drumul in spatiu al Agripinei poate fi interpretat ca o aspiratie spre inaltimi sau ca o Golgota, simbol al efortului popular de a invinge greutatile.
Agripina este caracterizata prin actiune, prin relatiile cu tatal si copiii ei, cu ajutorul monologurilor interioare, ea fiind surprinsa in momente puternic impresionante.

vineri, 19 august 2011

Ciuma

de Albert Camus (1913-1960)

este un roman de solidaritate, urmareste psihologia colectiva in timpul unei situatii limita.
Actiunea se petrece in orasul Oran, romanul urmarind molima de la primele semne pana la eredicarea ei fara sa creeze personaje sau o actiune propriu-zisa. Apar doar chipuri generice in masura in care intruchipeaza situatii generice: profetul exaltat, individualistul, oportunistul, insinguratul.
Este un roman parabola prin sensul general simbolic care trimite la experienta celui de-al doilea razboi mondial. Apare ideea raului necesar: razboiul dur, dar purificator pentru Europa (asemeni legii opresive, dar necesare din "Procesul" lui Kafka).
Iesirea sobolanilor simbolizeaza dezastrul general, degradarea. Epidemia incepe prin invazia sobolanilor iesiti din subsoluri, canale si pivnite sa moara pe scari, in holuri, pe strazi.
Prima victima omeneasca este portarul Michel, decedat in ambulanta care il trasporta la spital.
Familiile se inchid in casa, nu lasa doctorii sa le ia bolnavii; Jean Tarrou, insinguratul, refuza orice contact cu ceilalti din teama de a nu fi atins de microbi, de a nu-si risipi putinul timp ramas.
Ziaristul Raymond Rambert, individualistul, care, venit sa scrie un reportaj, ramane prizonier in oras, despartit de femeia pe care o iubea, aflata la Paris.
Preotul Panteloux, profetul exaltat, tine o predica de un misticism ridicol, ce straneste indignarea tuturor. Predica se incheie cu imaginea ingerului ciumei, care inseamna casele oamenilor condamnati cu o tepusa rosie.
Ciuma simbolizeaza pedeapsa divina; e tratata sub aspect mistic ideea raului general care ia proportii apocaliptice: oamenii se simt vinovati, pedepsiti.
In situatii de anormalitate exista intotdeauna fiinte exaltate cu inclinatii profetice, care leaga esenta catastrofei de pedeapsa pentru a tine starea psihologica tensionata.
Pe zi ce trece creste numarul victimelor. Rieux ajunge sa faca statistici zilnice, nu saptamanale, astfel incat numarul victimelor sa para mai mic.
Actiunea romanului se bazeaza pe insemnarile lui Tarrou. Memorabila ramane pentru el ziua in care Rieux a acceptat infiintarea unor echipe sanitare voluntare, a caror organizare i-a incredintat-o.
Rambert, care incearca sa plece clandestin din Oran cere si el sa faca parte din aceste echipe. Oamenii extenuati asteptau imbolnavirea si moartea ca pe o salvare. Si preotul se inroleaza in aceasta actiune.
In decembrie-ianuarie epidemia scade in intensitate, insa Tarrou moare datorita ciumei.
Portile orasului se deschid, iubita lui Rambert vine in oras, iar Rieux ramane sa rataceasca pe strazi reflectand asupra puterii invincibile a vietii.

Der prozess

de Franz Kafka (1883-1924)

Temele operelor sale sunt situatii absurde si situatii verosimile; situatii existentialiste.
Romanele sale se ocupa de sensurile libertatii, tema acestora avand origine in biografia scriitorului care resimte de 2 ori ingradirea sociala: este un evreu care traieste intr-un cartier evreiesc din Praga si este un ceh inchis in imperiul AustroUngar si obligat sa se declare cetatean al imperiului.
Opera sa este o alegorie continua, strabatuta de mituri si simboluri, dezorientari si disperari rezultate din obsesia imunitatii lumii cu mecanism obiectiv. Opera lui Kafka, singulara si stranie, exprima protestul individului izolat impotriva strivirii personalitatii sale de catre fortele ostile ale societatii. Kafka infatiseaza destinul lipsit de perspectiva al omului. Viziunea sa artistica este halucinanta, groteasca, patrunsa de neliniste si resemnare, din care razbat uneori aspiratii spre o soarta mai buna, spre un ideal umanist, repede inabusite de ambianta ostila. Nuvelele si romanele sale exprima drama existentei omului obisnuit expus opresiunii monstruosului aparat de stat birocratic (ex. Procesul, Colonia penitenciara), imposibilitatea de a descifra sensul existentei sale in societate (Castelul) si dezumanizarea relatiilor familiare (Metamorfoza).
Tensiunea dramatica, viziunea de cosmar caracteristice scrierilor lui Kafka, sunt determinate de alternarea planului real si a celui fantastic, de suprapunere a absurdului peste elemente perfect logice si rationale.

"Verdictul" este o drama a sensibilitatii - "te osandesc la moarte prin inec".

"Procesul" este o parabola de sanctiune, autoritate si lege. Romanul urmareste un singur personaj in relatie cu societatea.
Josef K. este un functionar marunt. Intr-o zi este vizitat de 2 barbati pentru a-l anunta ca este acuzat de ceva, nespunandu-i insa de ce. Cere sprijinul societatii, al celor pe care ii cunoaste; insa nimeni nu il poate lamuri de ce este acuzat.
Eroul intelege arestarea si apoi executia sa ca pe niste farse intamplate intr-un univers al absurdului. Lipsa de logica a intamplarilor prin care trece K., groaza lui terorizat de situatia in care se afla fara sa si-o poata explica, prezentarea absurda a unor institutii (Palatul Justitiei) creeaza o atmosfera terifianta de cosmar.

Indiferenta personajului de la inceput se transforma in obsesie, ideea procesului nelasandu-l o clipa. Pierderea procesului este cea mai cumplita umilire, spune unchiul sau - Albert K. ("Fantoma de la tara"). Ar fi pur si simplu sters din societate impreuna cu toate rudele sale.

In afara orasului, la marginea unei cariere de piatra este ucis, infigandu-i-se in inima un cutit, in timp ce de la ultimul etaj al unei cladiri cineva se apleca pe fereastra, desfacandu-si bratele cu desperare, in semn de solidaritate umana.

Romanul "Procesul" este o parabola a conditiei umane. Omul este lipsit de libertate in sens absolut. Asemeni oricarui om care nu se poate opune sortii, si K. urmeaza drumul impus de birocratie, fara sa se opuna sistemului. Omul, de la nastere si pana la moarte, e supus unor regului pe care le uraste si de a caror folos e constient.
Anomalia patrunde in sistem, dar numai K resimte aceasta transformare a societatii care il constrange la reguli stricte.

Parabola "portii inchise", spusa de preot in catedrala unde K. ajunge ca din greseala, pune problema libertatii individuale si alegerii intr-o lume a restrictiilor. Legea nu functioneaza intr-o societate bolnava. Ea este opresiva, dar necesara. Poarta este facuta special pentru omul de la tara.
Viata nu este decat o punte intre nastere si moarte, este doar trecere si risipire.


*
"K. traia intr-un stat constitutional. Pretutindeni domnea pacea. Toate legile erau respectate. Cine indraznea sa-l atace in propria lui locuinta?"
"fusese totdeauna inclinat sa priveasca lucrurile foarte usuratic, sa nu creada in rau decat daca se lovea de elsi sa nu ia masuri de prevedere pentru viitor chiar cand era amenintat din toata partile"
*