miercuri, 30 mai 2012

Miorita

        Asezata pe buna dreptate de George Calinescu intre miturile fundamentale ale poporului roman, "Miorita" reprezinta prin profunzimea ideilor si perfectiunea expresiei poetice o culme a creatiei noastre populare.

        Balada care reprezinta "bulgarele de aur poetic al literaturii populare" a fost descoperita de Alecu Russo la Soveja (Vrancea) si a fost publicata de V. Alecsandri in 1850 in ziarul "Bucovina", iar in 1852 a fost inclusa in volumul "Poezii poporale. Balade(cantece batranesti) adunate si indreptate". Culegerea a fost tradusa si tiparita la Paris ceea ce a adus la cunoasterea noastra populara de catre intelectualii occidentali.
"Miorita" - balada, asa cum aparea ea in varianta Alecsandri prezinta cu mijloacele cele mai simple o intreaga filozofie a vietii si a mortii, fiind astfel sinteza sufletului romanesc. Uriasul numar de variante (peste 1000) demonstreaza vitalitatea acestei teme in folclorul romanesc.

       Titlul este format dintr-un substantiv comun care denumeste o oaie tanara ce nu a avut ijnca miei si care conduce turma, deci este legata de pastor intelegandu-l si indeplinindu-i comenzile. Folosirea diminutivului sugereaza gingasia sentimentelor care il leaga pe cioban de mioara sa si anticipeaza incarcatura afectiva a textului. "Mioara nazdravana" este unul din motivele baladei prin care se sugereaza legatura om-natura, element caracteristic in literatura populara.

        Distingem in structura baladei cinci motive fundamentale aflate intr-o relatie logica si intr-o desavarsita constructie epico-lorica. Acestea sunt: transhumanta, hotararea de omor (complotul), mioara nazdravana, testamentul ciobanului cu alegoria moarte-nunta si maicuta batrana care isi cauta feciorul.
        Cadrul epic initial plaseaza actiunea intr-un admirabil tablou al naturii, intr-o atmosfera de calm si seninatate specifica inceputurilor: "Pe-un picior de plai / Pe-o gura de rai".
Poetul popular fixeaza prin aceste versuri spatiul geografic (plai) si atmosfera feerica prin substantivul "rai". Cuvantul "rai" are valoare polisemantica definind un spatiu spiritual, dar si unul material (valooare superlativa). Timpul actiunii este toamna:
"Iata vin in cale
 Se cobor la vale
 Trei turme de miei
 Cu trei ciobanei."
Turmele coboara la iernat pentru ca in primavara sa urce la munte in aceasta miscare mereu repetata care este transhumanta. Provenienta celor trei ciobani din cele trei provincii romanesti:
"Unu-i moldovean,
 Unu-i ungurean
 Si unu-i vrancean."
argumenteaza caracterul reprezentativ al baladei si sustine ideea de unitate nationala. Primul motiv al baladei are caracter epic si corespunde expozitiunii, pentru ca poetul popular fixeaza locul si timpul actiunii si prezinta sumar personajele.
        In aceste coordonate de spatiu si timp doi dintre ciobani pun la cale omorarea celui de-al treilea:
"Iar cel ungurean
 Si cu cel vrancean,
 Mari, se vorbira,
 Ei se sfatuira
 Pe l-apus de soare
 Ca sa mi-l omoare
 Pe cel moldovean."
Hotararea de omor, completul, este determinata de cauze economice:
"Ca-i mai ortoman
 S-are oi mai multe
 Mandre si cornute
 Si cai invatati
 Si cani mai barbati!.."
Averea moldoveanului provoaca invidia celorlalti care se hotarasc sa-l omoare la apusul soarelui pentru a-l prada. Momentul zilei ales pentru crima are o dubla semnificatie - sfarsitul zilei, dar si sfarsitul pastorului care va muri prematur. Legatura sufleteasca dintre poetul popular si ciobanas este sugerata de folosirea dativului etic: " Ca sa mi-l omoare". Pentru a fixa locul actiunii creatorul popular apeleaza la regionalisme moldovenesti: " mari, se sfatuira, moldovan, ortoman, cani".
Motivul are caracter epic, constituindu-se in intriga baladei.
       Al treilea motiv al cantecului are in centrul sau mioara nazdravana. Oita surprinde discutia dintre cei doi tradatori si dezvaluie stapanului ei planul acestora. Observam comportamentul animalului personificat, nelinistea, zbuciumul sau cu puteri de prevestire:
" Dar cea miorita
 Cu lana plavita
 De trei zile-ncoace
 Gura nu-i mai tace
 Iarba nu-i mai place".
Dialogul mioarei cu stapanul sau releva reciprocitatea sentimentelor evidentiind comunicare om-animal. Stapanul este nelinistit de tulburarea oitei careia i se adreseaza folosind diminutive:
"Ori esti bolnavioara,
 Draguta mioara?"
Raspunzand intrebarii stapanului aceasta ii aduce la cunostinta hotararea de omor sugerandu-i totodata masurile ce se impun in asemenea imprejurari:
" Stapane, stapane,
 Iti cheama si-un cane
 Cel mai barbatesc
 Si cel mai fratesc,
Ca l-apus de soare
 Vreau sa mi te omoare."
Se observa simplitatea grava a expresiei ce prevesteste tragicul moment presupus de mioara. Folosirea diminutivelor (miorita, dragutule, bolnavioara), a dativului etic ("vrea sa mi te omoare") si a vocativelor ("dragutule bace", "stapane, stapane"; "miorita laie") dezvaluie prin incarcatura afectiva emotii si sentimente pline de gingasie sugerand intimitatea dintre om si animalele sale. In spiritul conceptiei populare care vorbeste despre infratirea dintre om si natura, miorita personificata ii propune baciului ca singura solutie pentru salvarea sa interventia cainelui: "cel mai barbatesc/ si cel mai fratesc". Cele doua epitete dezvaluie faptul ca anumalul este singura fiinta cu adevarat credincioasa.
La nivelul motivului observam prezenta cifrei 3 ( "de trei zile-ncoace" - expresie care sugereaza intinderea in timp a complotului). In simbolistica populara cifra trei are valoare magica si fatidica, de aceea ea apare in balada in trei sintagme: " trei turme de miei", "trei ciobanei", "trei zile".
Epitetul cromatic "negru zavoi" are o valoare simbolica, sugerand un spatiu ocrotitor pentru om si animal:
" La negru zavoi
 Ca-i iarba de noi
 Si umbra de voi."
Motivul oitei nazdravane care corespunde desfasurarii actiunii se bazeaza pe dialog avand caracter dramatic.
Desfasurarea de pana acum a poemului are caracter epico-dramatic, pentru ca accentul cade pe fapte, pe intamplari, cititorul asteptandu-se la o confruntare apriga intre pacurari. Numai ca in acest moment creatorul popular schimba totul intr-un emotionant monolog liric prin care ciobanasul isi exprima ultimele dorinte inaintea mortii presupuse ("si de-a fi sa mor") formulandu-si testamentul.

Partea cea mai ampla a baladei, testamentul, cuprinde doua secvente: testamentul propriu-zis si alegoria moarte-natura; legate prin obiectul unic al dorintei tanarului cioban - respectarea datinei prin implinirea ceremonialului funebru.
Pe drumurile transhumantei, in singuratatea muntelui, ciobanul face apel la singurii oameni care-i vor fi in preajma in clipa mortii, cerandu-le adversarilor sa savarseasca ceea ce se impune dupa datina:
" Sa-i spui lui vrancean
 Si lui ungurean
Ca sa ma ingroape
Aice, pe-aproape."
Atitudinea ciobanasului dovedeste taria sa de caracter, demnitatea si increderea in oameni, trasaturi specifice ale poporului roman. Ciobanasul se adreseaza "oitei barsane" care va fi purtatoarea dorintelor sale testamentale, cerandu-i sa supravegheze implinirea datinei. Locul si obiectele ingroparii dezvaluie o alta trasatura morala a ciobanului, si anume dragostea fata de profesie. Ingroparea "in dosul stanii", in "strunga de oi" exprima atasamentul tanarului fata de indeletnicirea sa si dorinta de a ramane in apropierea locurilor, a fiintelor pe care le-a iubit atat de mult in timpul vietii.
O alta dorinta exprimata de pastor este aceea de a i se aseza la cap fluierul - instrument muzical tipic ciobaniei. Prin exprimarea acestei dorinte poetul popular realizeaza un subtil transfer din lumea materiala (stana, strunga, oile, cainii) in cea spirituala a muzicii:
" Iar la cap sa-mi pui
 Fluieras de fag,
 Mult zice cu drag!
 Fluieras de os,
 Mult zice duios!
 Fluieras de soc,
 Mult zice cu foc!"
Prin dubla determinare fag-drag, os-duios, soc-foc si prin folosirea propozitiei exclamative se realizeaza gradarea emotiei artistice. Observam repetarea verbului "zice", prin care se personifica fluierul ca expresie a spiritualitatii omenesti.
Emotia artistica culmineaza in fragmentul urmator printr-o metafora 'lacrimi de sange" care semnifica durerea oitelor. Legatura dintre turma si pastor este realizata de vant, care simbolizeaza existenta trecatoare a omului
"Vantul cand a bate
Prin ele a razbate
S-oile s-or strange
Pe mine m-or plange
Cu lacrimi de sange!"
Vantul este cel care dand glas durerii cheama oile sa indeplineasca o alta indatorire rituala: bocirea mortului. Atmosfera devine sumbra in momentul in care oile isi plang stapanul, iar valoarea exclamativa din ultimele doua versuri intareste ideea comuniunii om-natura.
Construit pe relatia uman-natural testamentul cuprinde in partea a doua alegoria moarte-natura.
Prezentarea mortii ca pe un ceremonial nuptial este motivata de dorinta pastorului de a ascunde oilor adevarul asupra mortii sale pentru a le proteja:
" Iar tu de omor
 Sa nu le spui lor,
 Sa le spui curat
 Ca m-am insurat."
Aceasta atitudine evidentiaza omenia ciobanului si grija sa pentru cei ramasi in viata.
Baciul moldovean priveste moartea ca pe o poarta de trecere spre o existenta vesnica. Aceasta credinta a fost intarita de traditia crestina, care cere ca la inmormantarea unui tanar necasatorit sa se faca un ritual deosebit ce cuprinde pe langa ceremonialul funebru si o slujba de casatorie. In acest fel ceremonialul funerar acumuleaza intr-un singur ritual doua evenimente din viata omului - nunta si inmormantarea.
Singur, fara rude si prieteni, ciobanul imagineaza unica solutie pentru implinirea datinei - nunta cosmica.
"Cel nelumit" va trece in moarte printr-un ritual nuptial la care participa elemente cosmice si terestre:
" Soarele si luna
 Mi-au tinut cununa,
 Brazi si paltinasi
 I-am avut nuntasi
 Preoti, muntii mari
 Paseri, lautari,
 Pasarele mii
 Si stele facli."
Personajele nelipsite din ceremonialul nuntii - nunii, preotii, lautarii, nuntasii - si obisctele traditionale - cununa, lumanarile - sunt figurate prin elemente ale universului terestru (brazi, paltinasi, munti, pasari) si cosmic ( soarele, luna, stelele). Legatura intre ceremonialul nuntii si ritualul inmormantarii se face printr-o referire la o veche credinta populara dupa care la moartea unui om se stinge o stea:
"Ca la nunta mea
 A cazut o stea."
In acest motiv intalnim cea mai frumoasa metafora a mortii din literatura romana:
" Ca m-am insurat
  C-o mandra craiasa
 A lumii mireasa."
Atat alegoria, cat si metafora, se bazeaza pe simbolurile populare ale vietii si ale mortii.
Motivul testamentului are un pronuntat caracter liric, poetul popular manifestandu-si compasiunea si intelegerea pentru durerea pe care o incearca ciobanul mioritic.

Ultimul episod aduce in scena pe maicuta care isi cauta feciorul, combinand doua motive de larga circulatie in epica populara versificata: maicuta batrana si portretul ciobanasului. La acest motiv se adauga cu unele modificari de nuanta ultima parte a testamentului.
Portretul fizic al maicutei este conturat sumar printr-un epitet "batrana" si un detaliu vestimentar care evoca lumea oierilor "cu braul de lana". In schimb, potretul moral este complex, sugerandu-se nelinistea mamei care nu-si gaseste fiul. Folosind monorima gerunziala, admirabila prin sonoritate si muzicalitate, poetul popular confera fragmentului un caracter grav, apropiind balada de tragedie:
" Maicuta batrana
 Cu braul de lana,
 Din ochi lacrimand,
 Pe campii alergand,
 Pe toti intreband
 Si la toti zicand:
 Cine-au cunoscut
 Cine mi-au vazut
 Mandru ciobanel.."
Marea acumulare de verbe la gerunziu confera portretului un caracter dinamic. Implicarea sufleteasca a mamei, dragostea ei, sunt sugerate prin folosirea dativului etic "cine mi-au vazut" si prin seria interogativa exprimata de repetarea pronumelui "cine". Conjunctia "daca", folosita de doua ori, confera actiunilor mamei un caracter dubitativ:
"Iar daca-i zari
 Daca-i intalni.."
Deci, intalnirea dintre oita si mama este probabila, ca si moartea pastorului "de-a fi sa mor".
Portretul tanarului cioban este magistral realizat printr-o alegorie (enumerare metaforica) facuta de mama baciului. Prin portretul sau fizic ciobanasul devine un simbol al tineretii, un model de frumusete barbateasca:
"Mandru ciobanel
 Tras printr-un inel?
 Fetisoara lui
 Spuma laptelui,
 Mustacioara lui
 Spicul graului,
 Perisorul lui
 Pana corbului,
 Ochisorii lui,
 Mura campului.."
Portretul este realizat in culori calde, luminoase, printr-un cumul de epitete, metafore si comparatii cu elemente terestre, ceea ce sugereaza comunicarea om-natura. Detaliile legate de fizionomia pastorului sunt vizualizate prin diminutive, poetul popular dorind sa-si exprime simpatia pentru eroul sau.

Dupa acest episod creatorul popular reia cu unele modificari de nuanta ultima parte a testamentului. Suficienta pentru a ascunde oilor adevarul asupra mortii sale, alegoria formata din simboluri populare ar fi fost inteleasa cu usurinta de batrana mama. De aceea, printr-un gest de delicatete, pastorul cere oitei sa-i ascunda batranei semnele care i-ar vorbi prea direct despre moartea sa:
"Iar la cea maicuta
 Sa nu-i spui, draguta,
 Ca la nunta mea
 A cazut o stea,
 C-am avut nuntasi
 Brazi si paltinasi
........................
 Si stele facli!"
Pentru a o linisti pe batrana si a motiva plauzibil lipsa fiului, metafora mortii este inlocuita printr-o expresie mai credibila, desi imprumutata din basme:
"Ca m-am insurat
 C-o fata de crai
 Pe-o gura de rai".
Observam reluarea versului initial care sugera frumusetea lumii aflata la granita dintre real si fantastic.
Ultimul motiv al baladei are caracter liric, deoarece poetul popular isi exprima direct sentimentele de compasiune pentru maicuta batrana si de admiratie pentru cioban. Motivul corespunde punctului culminant al baladei.

Finalul este deschis, deznodamantul lipseste, infruntarea dintre ciobani ipotetica ca si moartea pastorului, iar atitudinea moldoveanului este de o superioara intelepciune.

Prin continutul ei, balada care are un caracter epico-liric se adreseaza in egala masura inimii si mintii cititorilor sai, facand loc dupa ultimul vers meditatiei asupra sensului ei mai adanc. Firul narativ se dezvolta gradat, respectandu-se momentele subiectului. Deznodamantul lipseste, pentru ca nu intereseaza confruntarea dintre pacurari, ci conceptia ciobanasului despre lume si viata. Balada prezinta practic atitudinea demna a omului care pus in fata unei situatii limita cauta solutia salvarii sale spirituale.
Mircea Eliade spunea: "Solutia ciobanului mioritic de o superioara intelepciune, sprijinita pe rosturile unei vechi traditii, poate fi interpretata ca raspunsul cel mai eficace pe care romanii il dau destinului ostil si tragic."


Niciun comentariu: