vineri, 17 martie 2017

Calatorie magica in Orasul Mastilor

Publicat de editura care a lansat Harry Potter in Marea Britanie,
Romanul fantastic de aventuri Calatorie magica in Orasul Mastilor, primul din seria Stravaganza, va fi lansat in 18 martie si in Romania
 calatorie magica in orasul mastilor

Unul dintre cele mai de succes romane fantastice de aventuri din ultimii ani, Calatorie magica in Orasul Mastilor, semnat de autoarea britanica Mary Hoffman si editat in Anglia de prestigioasa editura Bloomsbury - cea care a publicat si seria Harry Potter - va fi lansat in Romania sambata aceasta, 18 martie, de editura Meteor Publishing. Calatorie magica in Orasul Mastilor este primul volum din seria Stravaganza, care s-a bucurat de un mare succes international, fiind tradusa in 31 de limbi. Volumul este deja distribuit in retelele de librarii din tara, iar online poate fi comandat pe site-ul editurii (meteorpress.ro).

Lansarea cartii va avea loc sambata, 18 martie, intre orele 14:00 – 16:00, la ParkLake Shopping Center, in zona Main Square (la parter). Evenimentul se va bucura si de un musical pus in scena cu tinerii actori cu varste cuprinse intre 5 – 18 ani, de la scoala de actorie a actritei Daniela Nane.

Despre Calatorie Magica in Orasul mastilor, primul volum al seriei Stravaganza
Scriitoarea Mary Hoffman a avut ideea romanului in urma unei experiente traite la Venetia, in timpul unei curse de gondole.
Eroul este Lucien Mulholland, un adolescent londonez care sufera de o boala necrutatoare. El primeste de la tatal sau un caiet venetian in care sa scrie tot ce ar vrea sa le spuna parintilor sai, dar nu reuseste. Atunci cand adoarme cu acest caiet in mana, se trezeste in fascinantul Oras al MastilorBellezza, condus de frumoasa Ducesa. Lucien ajunge in mijlocul unei sarbatori ciudate, Sposalizio, si prima persoana pe care o intalneste este o fata nabadaioasa si vorbareata, Arianna, care va deveni cea mai buna prietena a sa. Il cunoaste apoi pe misteriosul magician Rodolfo Rossi, un stravagante, calator intre doua lumi, caruia ii devine ucenic. Pentru Lucien incepe o noua viata, cu aventuri palpitante si mistere pe care este nevoit sa le descifreze pe cont propriu.
Editat pentru prima data in 2002, in Marea Britanie, volumul Calatorie magica in Orasul Mastilor s-a bucurat de un foarte mare succes in randul adolescentilor, in special, fiind considerat „un roman extraordinar… remarcabil”, de prestigiosul cotidian Independent, „minunat scris” (Evening Herald Dublin), „cu o intriga bogata, grandoare si detalii elaborate” (Children’s Bookseller). „O lectura de vacanta captivanta si convingatoare.” (Sunday Express)
Primirea foarte buna pe care i-a facut-o publicul i-a determinat ulterior pe editorii de la Bloomsbury sa-i propuna autoarei sa scrie o continuare a aventurilor eroilor din Calatorie magica in Orasul Mastilor, acesta devenind primul roman din seria fantasy Stravaganza, cu o tematica aparte.

Despre seria Stravaganza
Eroii romanelor Stravaganza sunt adolescenti din zilele noastre, care trec prin incercari dificile. Simtindu-se singuri si vulnerabili, ei tind sa cada prada disperarii. Cand totul pare pierdut - pentru ca parintii nu-i inteleg, pentru ca prietenii adevarati sunt greu de gasit, sau pentru ca este greu sa-ti deschizi sufletul in fata oricui si nici nu stii de fapt la ce ti-ar putea folosi asta – tocmai atunci apare cate un talisman fermecat, adus dintr-o alta lume de cineva ce face parte dintr-o organizatie secreta. Iar asta le schimba cu totul vietile.
Ei afla ca sunt dintre cei alesi, stravagantzi, oameni ce pot calatori in timp si spatiu, dar nu oricum si oriunde, ci doar atunci si acolo unde este nevoie de ei. Eroii seriei devin puternici si increzatori, descoperindu-si calitati nestiute, care ajung sa fie puse in valoare gratie unor misiuni necunoscute pe care le au de dus la indeplinire.

Mary Hoffman, autoarea colectiei, este o scriitoare britanica de succes, care a publicat peste 90 de carti pentru copii si tineret. A inceput sa scrie inca din scoala piese de teatru pe care le punea apoi in scena cu prietenii sai. Autoarea tine permanent legatura cu cititorii ei prin intermediului blogului maryhoffman.co.uk.
“Cea mai grozava magie din lume este aceea de a iubi, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am ales aceasta carte”, spune Mihaela Adina Eros, cea care a tradus romanul in limba romana. “Nici pe departe aceea de a rosti nu stiu ce formule fermecate sau de a amesteca potiuni secrete. Cred ca asta ar trebui sa le aratam copiilor: singura magie care conteaza este iubirea si niciun fel de alta magie.”

Primul roman al seriei semnate de Mary Hoffman, Calatorie magica in Orasul Mastilorpoate fi deja comandat online pe site-ul editurii Meteor Publishing.

Niciun comentariu: