intr-o zi ...
poate fi prea tarziu ...
ca soarele sa usuce lacrimile, sa aduca caldura in suflet si sclipiri in privire....
Octavian Paler: " Durerea nu se invata din carti."
asa este viata ... un lung sir de evenimente dus-intors
ii iubim pe cei ce ne ignora,
ii ignoram pe cei ce ne iubesc...
as vrea sa existe macar o singura noapte in care sa nu mai adorm cu tine-n gand,
sau o dimineata in care sa nu ma mai trezesc la tine visand;
ma simt uitata, ma simt...not special...ma simt stupid
suntem diferiti, mult prea diferiti,
si totusi iubim libertatea mai mult ca orice...
si e ceva, ceva ce nu-mi da pace
ceva ce nu ma lasa sa "plec de tot...departe de tot..."
ne plangem ca avem o viata mohorata, ca vremea de afara cand e ploaie, frig, innorat;
dar nu facem nimic ca sa iasa soarele...
nu vrem sau nu stim sa traim anumite momente atunci cand le avem...
daca maine nu vom mai avea acel ceva drag, oare nu ne va parea rau ca nu am trait anumite momente...
ignoram
tinem la distanta
suntem reci, inchisi, ascunsi, de nepatruns....
si ranim...
temeri, frustrari...nu conteaza cauzele pentru care nu lasam sa intre soarele in sufletul nostru
oricat de urata este vremea afara, in sufletul nostru poate patrunde soarele daca ii deschidem poarta si il lasam....
Un comentariu:
Draga Raluca,
Intr-adevar soarele trebuie si poate sa fie permanent in sufletul nostru. Indiferent de ce se intampla in viata noastra. Noi alegem daca il lasam sau nu acolo.
Ideea e... sa nu ne asteptam la prea mult de la oameni... pentru a diminua eventualele dezamagiri. Iar pe de alta parte, noi trebuie sa oferim cat mai mult, sa ne zbatem cat mai mult daca dorim ceva, pentru ca daca noi nu facem nimic in acel sens, acele lucruri nu se vor intampla. Dar trebuie sa fim constienti ca nu vom primi mereu ceva bun in loc. Asta este viata. Dar nu vom dezarma. Vom continua la fel de senin ceea ce am inceput si va veni si ceea ce ne dorim.
Sa auzim numai de bine!
Trimiteți un comentariu