luni, 30 august 2010

o poveste despre libertatea de a alege

eu am ales viata asta, si nu ea pe mine

*
" Placintica: - Cum se simte un cersetor la un an si jumatate de la intrarea tarii lui in Uniunea Europeana?
Antoniu: - Ca dracu'!...si-a pierdut si ultima bruma de incredere pe care o mai avea in institutiile statului si in propria luciditate.
Placintica: - Ce frumos vorbiti! Credeti, totusi, ca statul trebuie sa le ofere bani, locuinte, sa le asigure slujbe, intr-un cuvant, sa-i integreze social pe cei care cersesc?
Antoniu: - Statul nu trebuie sa-i aduca in situatia de a cersi.
Placintica: - Dumneavoastra cum ati ajuns in situatia de a cersi?
Antoniu: - Bunastarea m-a adus in situatia asta, sutele de carti citite, succesele scolare si universitare, vila confortabila, obiectele de arta, mancarea buna. Nu le-am mai suportat, ba mai mult, as fi furat cu draga inima de la cei ca mine ca sa le dau saracilor, numai ca haiducia era scoasa in afara legii. S-a intamplat, atunci, ca sa plec eu insumi la cersit."



Antoniu si Kawabata
- Iolanda Malamen

Doi closarzi, bastarzi ai sperantei, pescuitori in propriul intuneric. Isi fac amandoi "toaleta" de dimineata, adica netezesc grabit, cu mainile tepene de frig, hainele stralucind de murdarie, in care au dormit.

( Cartea mi-a amintit de piesa de teatru vazuta in primavara la Teatrul Foarte Mic, piesa "ca pe tine insuti" care m-a amotionat si m-a determinat sa privesc viata intr-un alt fel. )

Antoniu este fiul unui medic celebru, are o dragoste pasionala pentru carti, si este rezervat cu colegii.
"Eu sunt un ratat...un ratat este un fost om, si cand spun om ma refer, bineinteles, la: inteligenta, sentimente, spirit de sacrificiu, intuitie, educatie familiala si intelect, talent, caracter s.a.m.d. Ratarea nu vine nici ea asa, singura, de capul ei. Pentru ratare iti trebuie inclinatii speciale, miros aparte, un simt al onoarei peste medie si o conlucrare permanenta cu ... realul. In afara de asta trebuie si o vointa de fier ca sa nu mai intorci niciodata capul, sa te sacrifici pentru aceasta ratare, sa i te dedici cu infrigurare si pentru totdeauna. "

Mama lui s-a sinucis cand el era inca un copil; iar dupa moartea tatalui, Antoniu doneaza casa femeii care i-a ajutat ani de zile la treburile casnice si pleaca pe strazi. Astazi, locul in care cerseste este o gura de metrou a statiei Obor, statie extrem de animata, din care ies si intra zilnic puhoaie de oameni. Puhoaie mohorate, triste, incruntate si artagoase. Rareori, privind cu atentie, vei descoperi un chip luminos sau un zambet autentic.

Kawabata este vagabondul barbos, cu ochi de asiatic, cersetorul umil, pacatosul senin. Kawabata este mult mai in varsta ca Antoniu si mai neputincios.
- Nu ii cunoastem numele real, il stim doar ca si Kawabata, nume dat de catre Antoniu. - Cerseste prin preajma ghetoului (Str. Papadiei nr 8). De multe ori, Antoniu cerseste si pentru el, cat poate.
Kawabata cerseste pur si simplu. S-a nascut singur si a ramas singur. A mers la scoala cativa ani numai pentru a avea cu cine sa se bata, a fost brancardier la un spital de boli mintale, a furat, a facut 13 ani puscarie pentru crima, a fost peste.

Antoniu ii spune povesti, ii citeste Psalmii...
El, intelectualul ratat, viseaza sa scrie o carte. Si reuseste intr-un fel ( scrie doua caiete), dupa moartea lui Kawabata, care acum il vegheaza de undeva de sus si, in visele lui Antoniu, il incurajeaza.
- Spun intr-un fel pentru ca Iolanda Malamen ne aduce trei posibile finaluri. -

Antoniu a fost indragostit o data in viata, de Ema. O femeie cu 15 ani mai mare decat el, maritata...femeie care intr-o seara nu mai ajunge la cina...
In acea seara, tatal lui Antoniu moare intr-un accident de masina, alaturi de femeia cu care iesea...femeie ce se dovedeste a fi chiar Ema.

Un personaj interesant si magic al romanului este Placintica, cea care seamana cu Scarlet Johanesson. A fugit de la 15 ani in lume, iar dupa 10 ani l-a cunoscut pe Antoniu. Pentru o perioada mananca alaturi de el din "painea durerii", dar ea nu poate ramane acolo...intr-o zi Placintica revine la viata, renunta la vagabondaj, ajunge reporter la un cotidian...
este acea personalitate care nu se lasa invinsa si isi doreste sa fie cineva. Si reuseste.

O poveste de viata impresionanta, o poveste pe care simti cum o traiesti prin Antoniu si Placintica, prin Kawabata si prin lumea rece in care traim.

*
Norii au descoperit pe cer o stea impietrita si stranie, ca ochiul unui ciclop.

vineri, 20 august 2010

Asus si eu


Ma gandeam zilele trecute sa achizitionez un laptop. Am inceput sa ma uit pe ofertele online si eram mai mult decat fascinata. Nu puteam deloc sa ma decid. Intr-un final, am ales:
Notebook Asus K61IC-JX125D
Pentium Dual-Core T4400 2.2GHz






Este exact pe gustul meu.
Simplu, usor(2.6 kg), elegant, perfect pentru a citi bloguri, si nu numai; si pentru a scrie articole, pentru a viziona linistita un film, pentru a ma juca cu pozele...

Este un Pentium Dual-Core model T4400, cu o frecventa de 2200 MHz.
DDR2 cu o capacitate de 2048 MB.
Interfata hard disk : SATA, 320 GB si o viteza de 5400 rpm.
Placa video nVidia GeForce GT220M.
- Nu sunt eu o fana a jocurilor pe calculator, insa imi place din cand in cand sa-mi aduc aminte de nebunia din anii de facultate a unui NFS sau Michael Schumacher.

Are DVD-RW, 4 porturi USB 2.0, microfon, iesire audio, VGA, si camera web de 1.3 Mpixeli.

Eu nu vreau mai mult de atat.
Iar IT-istul meu spune ca este intr-adevar portabilul care mi se potriveste.
Asadar, imi iau laptop.
Ce va fi el pentru mine? Sufletul meu...universul meu...Clipa de clipa va fi acolo, langa mine, cu mine, pentru mine...oriunde, oricand.
Vom citi articole, carti, vom scrie articole, vom viziona filme, vom edita fotografii...si ne vom juca din cand in cand.


si impreuna....
Asus si eu participam la batalia blogurilor. Competitia Blogwars a dat start-ul.

miercuri, 18 august 2010

n lectii de viata

lectie dupa lectie -
si eu parca nu invat nimic...

inca o greseala,
si iar una,
si tot asa...

de fiecare data spun:
nu o sa mai fac,
nu o sa mai cred,
nu o sa mai....
si de fiecare data asa este,
pana data viitoare;

...
si totul s-a sfarsit
si nu mai e nimic
...

nu vreau sa fiu judecata;
nu vreau sa fiu condamnata;

este viata mea,
sunt visurile mele,
sunt greselile mele,
sunt deciziile mele;

eu joc, eu dau cu zarul,
eu gresesc, eu platesc, eu merg mai departe;
eu rad, eu plang,
eu ...
intotdeauna eu ...

si de acum, doar eu ...

vineri, 13 august 2010

yesterday

all my troubles seemed so far away

............................................................

Yesterday,
love was such an easy game to play.
Now I need a place to hide away.

Oh, I believe in yesterday.


someday...


will be too late
for lucky 13


R de la ...
rasarit
rabdare
ratiune
reguli
rob
ravas
regrete

Non, je ne regrette rien

R. my lucky 13

miercuri, 11 august 2010

afaceri filantropice

"mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste pomana"


Pepe (Gheorghe Dinica) este textierul cersetorilor din Bucuresti. Artistul din el se transforma in mare afacerist pe piata cersetorimii si inventeaza biografii, replici si atitudini. Totul in functie de personalitatea cersetorului sau a clientilor.
Ovidiu ( Mircea Diaconu) este un profesor de liceu, modest, care viseaza sa ajunga scriitor.
Intr-o zi, Ovidiu se indragosteste de Diana, o tanara domnisoara manechin la linia fierbinte; si cum salariul de profesor nu ii ajunge pentru iesirile in oras, in cluburi etc. cu aceasta, intra in mafia cersetorilor.
Pentru aceasta, Ovidiu joaca seara de seara alaturi de Miruna (Mara Nicolescu) comedia tragica a unui cuplu care aniverseaza 10 ani de casatorie la un restaurant elegant, si care in final nu are cu ce plati nota.
Toate celelalte cupluri din restaurant le sar in ajutor celor doi, cu banuti pentru a achita nota si nu numai.


Un film interesant, natural, si cat se poate de real, din pacate. Memorabil. Trist.
Filantropica

marți, 10 august 2010

"de retinut minte!"


"nu vorbi din scaun"

"mai taci cu tusea aia si tu"

"un roman de mare intindere"

"ce sunt eu: moara hodorogita pentru voi?"

"vino la scoala si infige-te la ascultare"

"baga picioarele-n banca"

"o pagina de hartie"

"te imbogatesti intelectualiceste"

" clar si categoric"

"abia ne pierdem limba-n gura"

"termina de discutie"

"5 mare teme"

"n-ai dreptul la scaun"

"vorbesti stand in scaun"

"astazi este luni si este gramatica"

"te duci dupa sticla"

"cine deranjeaza continua"

"prezenteaza-te aicea"

"20,24,22"

"scoate-ti guma si scuip-o acolo"

"cele mai principale"

"scrieti-l intai in banca"

"rupe-o creta aia"

"sa mesteci din guma"

"cine vrea ultima fraza?"

"notati din nou, deci repet"

"textura textului"

"Eugen Barbu a scris Groapa si nici pe aia nu a scris-o el."

...
facand curat prin niste documente, am gasit o hartiuta ingalbenita de vreme; impaturita;

o despachetez usor, sa nu se rupa, si ...ce surpriza placuta...

In liceu, prin clasa a X-a - XI-a, Dna Diriginta a intrat intr-un scurt concediu de studii. In tot acest timp, orele dansei au fost tinute de o fosta profesoara a liceului.
Noi eram suparati, derutati, ne simteam tradati...iar aceasta noua-veche profesoara a ajuns sa fie pionul jocurilor noastre. Jocuri nu din cele mai infantile si inocente, de cele mai multe ori.

Hartiuta mea ingalbenita si impachetata avea notate cateva din replicile acestei profesoare, din timpul orelor. Memorabila este cea cu "de retinut minte". :)
Noi o iubeam, ea ne simpatiza maxim, si uite asa s-a inchegat o frumoasa relatie profesor -elevi.

vineri, 6 august 2010

mi manca

VOI SPERANZE CHE SPERAI,
SORRISI E PIANTI MEI.
PROMESSE DI ALLEGRIA
E SOGNI IN CUI VOLAI.

VENTO SOFFIERA,
LA PIOGGIA PIOVERA,
LA NEBBIA VELERA,
IL SOLE PICCHIERA.
ED IL RICORDO.
IL RICORDO DI TE
NON PASSA MAI.