Si tacerea este un raspuns. Si de regula raspunsul este "da", spunea aseara cineva.
Oare? Tare as vrea sa cred ca este asa.
De ce tacem atunci cand ar trebui sa spunem ceva? Atunci cand ceilalti asteapta sa le spunem ceva?
De ce ii lasam pe altii sa decida pentru noi atunci cand noi nu spunem nimic?
Eu nu pot sa tac, si imi asum raspunderea pentru ceea ce spun si ceea ce scriu aici, si nu numai, si chiar daca gresesc stiu ca am gresit eu cand am decis ce sa spun, cand am ales ceva. Nu am tacut si nu am lasat alte persoane sa decida in locul meu ca apoi poate sa regret.
Nu tac si voi lupta, atat cat am sa pot, sa spun ce am de spus. Sa spun ce imi doresc, sa spun ce simt!
Octavian Paler spunea " Tacerea exprima foarte multe. De la necunoastere la cunoastere totala, de la prostie la genialitate, de la indiferenta la interes. "
Dar atunci cand te exprimi prin tacere de unde stii ca cel care ti-a ascultat tacerea, a inteles ceea ce ai vrut tu sa exprimi?
Cand asculti tacerea unei persoane, de unde stii ca ai inteles ceea ce trebuia?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu