joi, 15 ianuarie 2009

sa nu-l uitam pe M. EMINESCU


"- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri -
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Şi nu cunoaştem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;

*
În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.

*

Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece,
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece."
(Luceafarul)

Poemul "Luceafarul" este o parabola a incompatibilitatii. Doua lumii diferite se intalnesc intamplator, fara sa stie ca intre ele nu exista posibilitatea comunicarii.
Eminescu si-a explicat povestea prin destinul geniului de a nu fi fericit si de a nu ferici pe nimeni, caci fiinta superioara nu-si poate gasi egal, dar nici nu este capabila sa coboare la o existenta instinctuala si atunci este condamnata la singuratate.



" Luceafarul poeziei romanesti", Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie 1850 la Botosani (Ipotesti); intr-o familie care apartinea micii boierimi rurale, oameni cu carte si respect pentru valorile intelectuale.

A fost poet, prozator si jurnalist roman. A publicat primul sau poem la 16 ani, iar la 19 ani a plecat sa studieze la Viena.


Prin sensurile impuse de Novalis, in traditia romantica, floarea albastra simbolizeaza adevarurile si bucuriile simple.
Poezia lui Eminescu asociaza acest simbol cu portretul unei fiinte feminine , care ii releveaza eului liric adevaratele valori ale vietii: natura, iubirea, trairea emotionala, fara ganduri si cautari intelectuale. Floarea albastra este pentru Eminescu ispita fascinanta, trecatoare; aparitia magica, neverosimila.

"Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră
-Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuşi este trist în lume!"
(Floare albastra)


Romantismul este un curent literar aparut in Europa in secolul XIX, si a patruns in literatura noastra prin scriitorii pasoptisti (I.H. Radulescu; G. Alexandrescu, C. Negruzzi, V. Alecsandri), dar in operele lor se manifesta si trasaturi ale altor curente literare(iluminism, clasicism).
Perioada de apogeu a romantismului este atinsa prin opera lui Eminescu. Temele principale sunt: iubirea si natura; istoria nationala, filozofia, folclorul autohton.

M. Eminescu aduce simboluri si motive de circulatie universala: floarea albastra (exemplul de mai sus), padurea care este un centru de intimitate pentru fiinta indragostita; visul este spatiu al revelatiilor esentiale, mijloc de transcendere, reflex al mortii; izvorul este puritatea initiala si totodata un spatiu al regasirii; luna exercita o actiune hipnotica asupra fiintei, s.a.
Personajul romantic este indragostit, nonconformist, revoltat, isi traieste idealurile cu impatimire si este insetat de libertate.

Poetul a murit pe 15 iunie 1889 si a fost inmormantat la umbra unui tei (alt simbol eminescian) din cimitirul Bellu.

"Dar prin codri ea pătrunde
Lângă teiul vechi şi sfânt,
Ce cu flori pân-în pământ
Un izvor vrăjit ascunde.

Îngânat de glas de ape
Cânt-un corn cu-nduioşare
Tot mai tare şi mai tare,
Mai aproape, mai aproape;

Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea, sunând din valuri -
Sus în codri de pe dealuri
Luna blândă ţine strajă. -

Ca din farmec Ea tresare,
Şi privind uimită-n lături,
Vede-un tânăr chiar alături,
Pe-un cal negru e călare..."
(Povestea teiului)

Un comentariu:

hellen spunea...

interesant!! ma simt ka la liceu, cititnd din cartile de comentarii,,mai als ka la bac mi,e pikat, la oral, Luceafarul,,,dar vb ta, totusi.."sa nu,L uitam pe Marele Eminescu"