miercuri, 7 aprilie 2010

iubita locotenentului francez

*
"Chiar daca izbutesti sa abati lupii de la usa ta, ei continua sa urle de acolo, din bezna."
*
''Ferice de aceia ce, in a lor durere,
Alaturi afla-un chip stiut - ce dulce mangaiere..."
*
"A vedea un lucru nu e insa totuna cu a-i recunoaste existenta."
*
"Cate din neimplinirile vietii rascumpara copiii..."
*

O poveste care te invata ce inseamna nobletea, generozitatea, daruirea. O poveste care iti demonstreaza ce inseamna destinul, ce inseamna "asa trebuia sa fie", ce inseamna propriile decizii, bune sau mai putin bune.
"Fluviul vietii, cu legi de nepatruns si alegeri despre care nu stim nimic, curge de-a lungul unor cheiuri pustii; ... viata nu e un simbol, nu e alcatuita dintr-o singura enigma, in fata careia, daca nu reusesti s-o dezlegi dintr-o prima, dintr-o singura incercare, trebuie sa te dai batut, ca viata nu trebuie cautata in spatele unui singur chip, nici nu trebuie abandonata dupa ce prima aruncare a zarurilor te-a facut sa pierzi; ci ajutati numai de neindestulatoarele noastre puteri, cu mainile goale, cu sufletele pustiite, stiind ca e zadarnic, ca ne vom izbi iarasi fara scapare de inima neinduratoare a cetatii - viata trebuie dusa mai departe. Si din nou de la capat, porniti iar inspre larguri, pe-al marii adanc, nestrabatut, sarat, ce unul altuia mereu va sa ne smulga."


Din nou John Fowles si o carte plina de mister, de emotie, de fericire dar si de durere. O carte care iti serveste suav doua finaluri. Primul final este dulce, lacrimogen, de telenovela; cel de-al doilea insa pare a fi cel real - in stilul caracteristic scrierilor lui Fowles.
O carte despre libertatea de a alege iubirea.

Actiunea se petrece in Lyme Regis, unde iubita locotenentului francez - Sarah Woodruff, este cunoscuta si sub porecla de biata tragedie. Dupa trista poveste cu locotenentul, Sarah il cunoaste pe Charles. Se spovedeste acestuia, deoarece " un strain...mai ales unul de sex opus...e adesea cel mai putin partinitor in judecata".
Trezind interesul lui Charles fata de persoana ei, Sarah ajunge sa-l indrageasca pe acesta. Lasa deoparte valorile morale, societatea de atunci, si ii daruieste acestuia toata dragostea ei.

Apoi dispare....


Un comentariu:

Momo spunea...

daaa,,e faina cartea :)