marți, 2 august 2011

viata

Majoritatea ranilor sunt mai ascunse decat ne imaginam.

Totusi le lasam acolo; nu vrem sa le cautam, nu vrem sa le vindecam...credem ca odata ne vor apara ca un scut de o alta rana...sau poate daca le tot strangem acolo, nu vor mai avea loc altele intr-un final...nimic mai fals.

Astfel, apar frustrari, si temeri, un esec si inca un esec...si ne inchidem in noi, si credem ca asa ne este mai bine...
Ranim la randul nostru, cu frustrarile si temerile pe care le avem; nu intelegem de ce anume are nevoie celelalt, facem numai ceea ce vrem si cum vrem conform "ghidului" nostru propriu....fara compromisuri, fara comunicare, fara nimic pentru linistea celuilalt. Credem ca ... ne poate fura linistea noastra!?

Fiecare din noi are frustrari...conteaza foarte mult cum se joaca cu ele, cum se ridica deasupra acestora pentru binele lui si a celuilalt. Important este curajul pe care il avem in noi; puterea cu care inchidem ranile ascunse si lasam loc pentru altele noi...pentru ca, pana la urma, .. asa e viata.

2 comentarii:

momo spunea...

mdap......

banubadabalaura spunea...

Asa-i, inchidem sertaras dupa sertaras, arhivam folder dupa folder.
Si "baza de date" se ingrasa cu nesimtire.
Apoi,la un moment dat, devenim obezi ai frustrarilor si nu ne mai putem misca.