Pesimistul, pentru care micile bucurii ale vietii nu-s altceva decat niste mreje menite a prelungi suferinta;
egocentricul, al carui motto este Carpe diem - traieste clipa - si care face tot ce poate pentru a obtine cea mai confortabila parte a plutei pentru el;
optimistul, scrutand mereu orizontul pantru a zari pamantul fagaduintei;
observatorul, care se multumeste sa tina jurnalul de bord al calatoriei, insemnand starea marii, a plutei si a tovarasilor lui de suferinta;
altruistul, care-si gaseste ratiunea de a fi in nevoia de a se nega pe sine si de a-i ajuta pe altii;
stoicul, care nu crede decat in propriul sau refuz de a se arunca peste bord pantru a sfarsi cu toate;
si, in fine, copilul, cel nascut, asa cum unii se nasc cu ureche muzicala, cu o deplina ignoranta - sarmanul, omniprezentul copil, care crede ca totul se va explica pana la urma, ca visul urat se va risipisi tarmul inverzit va aparea.
Orice lume este si va fi mereu o arca a lui Noe.
(Aristos - John Fowles)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu