Neamul Soimarestilor

de Mihail Sadoveanu

Scriitor cu o prestigioasa activitate literara, Mihail Sadoveanu a creat in proza romaneasca o adevarata epopee nationala, ale carui capitole se pot intitula: "Creanga de aur", "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda", "Fratii Jderi" sau "Nicoara Potcoava". Un capitol semnificativ al acestei epopei il constituie romanul "Neamul Soimarestilor", publicat in anul 1915.

Titlul semnifica intreaga razesime asuprita si oropsita, "acest neam in sufletul caruia mocnesc dureri innabusite". Cuvantul "neamul", prin valoare polisemantica si metaforica simbolizeaza poporul roman surprins intr-o perioada istorica caracterizata prin instabilitate sociala si politica. Derivatul "Soimaresti" de la cuvantul de baza "soimi", semnifica dorinta de libertate si de dreptate sociala. Titlul, in ansamblu, dobandeste valoare de simbol, caci aducand naratiunea in prezent, autorul se considera urmasul acestui neam, de care este legat prin sange si suflet, purtand in inima sa "rasunetul durerii lor".

Mihail Sadoveanu infatiseaza in roman intamplari dramatice, evocand lupta taranimii pentru pamant si libertate in secolul al XVII-lea. Aceasta tema, care corespunde conflictului social, se imbina cu tema istorica, romanul debutand cu evocarea luptelor interne pentru domnie si cu cea erotica, care cuprinde conflictul psihologic - povestea de dragoste dintre Tudor si Magda.

Expozitiunea romanului: Actiunea debuteaza cu evocarea bataliei de la Cornul lui Sas, dintre Stefan Tomsa si familia Movilestilor. Batalia este castigata de Tomsa, iar Movilestii iau calea exilului, stabilindu-se in Polonia. Dupa batalie, capitanul de osti Tudor Soimaru primeste incuviintarea Domnitorului de a merge sa-si viziteze satul natal, pe care-l parasise cu 20 de ani in urma, plecand in pribegie cu familia sa. Tudor este insotit in calatorie de prietenii sai Simeon Barnova, boier muntean, si de Cantemir Bei, nobil tatar. Autorul insista asupra peripetiilor drumului si mai ales asupra intalnirii cu boierul Stroie Orheianu. Boierul ii roaga pe osteni sa-l ajute, deoarece fiica sa Magda fusese rapita de cazacii Zaporojeni ai lui Vasca. Dupa o cavalcada furtunoasa si eroica, fata este eliberata , iar in aceste imprejurari romantice, Tudor se indragosteste de Magda Orheianu.

Capitolul al XIII-lea intitulat "Crucea Razesilor" constituie unul dintre cele mai incordate momente epice, reprezentand intriga romanului. Tudor intra in satul stramosilor lui, la Soimaresti, cu intentia "sa faca un ocol grabnic", iar apoi " sa se intoarca cu calul aburind inca de fuga dusului" la Murgeni, unde il astepta iubirea cea mare a vietii lui, care era mai presus de toate.

Soimaru soseste in sat intr-o zi de sarbatoare, fiind de la inceput emotionat de intalnirea cu vatra stramoseasca. Osteanul le arata prietenilor biserica, tintirimul si casa in care s-a nascut si este mandru de satul lui 'care se intindea intr-o valuca sub poala de padure", iar casele erau "mari, acoperite cu stuh, case curate razesesti". La intrarea tanarului in sat, "toaca incepu sa sune in clopotnita bisericii albe c-o duruire melodioasa", anuntand parca revenirea fiului ratacitor. Auzind clopotul Soimaru isi aminteste de vechile invataturi si isi descopera capul cu plete scurte, crete si isi facu incet cruce zicand " de invatatura asta veche a bunicului uitasem". Fiind duminica, taranii se indreptau spre biserica gatiti sarbatoreste. Femeile si fetele purtau "cataveici de vulpe cu fuste de lana, dungate cu vraste", iar razesii erau imbracati " in straele cu care aveau obiceiul sa iasa la oaste: ciubote de piele rosa, pantaloni largi si incretiti in jurul mijlocului dintr-un siac cafeniu si ilice negre cu nasturi rotunzi de argint si manecile largi". Autorul realizeaza in aceasta parte a romanului o monografie a satului moldovenesc, insistand si asupra elementelor etnografice, totul intr-o atmosfera de legenda.

Strainii sunt priviti cu suspiciune, dar interventia vatmanului si a lui mos Mihu " un batran marunt, indesat, cu barba scurta si tepoasa, cu ochii ascutiti si aspri", care il recunoaste pe feciorul lui Ionascu, astampara curiozitatea razesilor. Tudor descopera ca toti satenii sunt rudele lui, iar acestia il primesc "cu bratele intinse ca sa-l imbratiseze". Pentru prima data in viata "osteanul isi simti pieptul infierbantat de o caldura necunoscuta". In concordanta cu atmosfera generala "clopotele bisericii cantau", punctand emotia si bucuria din sufletul lui Tudor.

Tanarul este condus de uncheasul Mihu in tintirimul satului, pentru a i se arata locul unde se odihneste parintele sau, Ionascu. Momentul este solemn, iar "clopotele bisericii tacura, se alinara si vocile oamenilor, se facu in lumina diminetii tacere". Mormantul lui Ionascu era ingrijit si acoperit cu flori, semn al respectului de care acesta se bucurase in colectivitatea rurala. Respectul pe care taranii il purtau lui Ionascu pentru jertfa sa este marcat de cateva amanunte: "clopotele pornira iar a treia oara si razesii inghenunchiara". Batranul Mihu ii destainuie nepotului sau ca Ionascu " a pierit ucis de buzdugan miselesc, fiindca s-a ridicat pentru drepturile si ocinile noastre stramosesti, sculand la razboi toate neamurile si toate asezarile Orheienilor". Cuvintele uncheasului trezesc "amintiri crancene" in mintea si sufletul lui Tudor, reinviind dintre icoanele innegrite de uitare chipul palid, stropit de sange, al unui ostean mort".

Mos Mihu ii atrage atentia nepotului sau asupra livezii paraginite si a casei devastate prin care sufla vanturile iernii si bat puhoaiele ploilor, in antiteza cu bunastarea criminalului, care " se ingrase si rade nepedepsit". Capitanul de osti ramase ca fulgerat, cu ochii rotunjiti, infricosati de groaza launtrica, cand afla ca vinovat de moartea tatalui sau este "boierul cel mare de la Murgeni, Stroie Orheianu cel plin de averi si fala". Tudor si prietenii sai, Simion si Cantemir, inteleg ca iubirea osteanului pentru Magda este imposibila, deoarece pe cei doi ii desparte sangele nevinovat al celui mort.

Toate celelalte intamplari si fapte care graviteaza in jurul hotararii lui Tudor de a-si face dreptate si de a-si razbuna tatal ucis miseleste constituie desfasurarea actiunii romanului.

Eroul se intoarce la Murgeni sperand ca dragostea sa va stinge conflictul dintre boier si razesi, dar descopera ca acesta fugise in Polonia impreuna cu fiica sa, Magda. Soimaru si prietenii sai pornesc in cautarea fugarului, pe care ii gasesc in castelul unui nobil polonez. Aici Magda se face ca nu-l recunoaste pe Tudor, iar boierul Stroie il acuza de spionaj in favoarea lui Tomsa. Tanarul este intemnitat, dar ajutat de prieteni, reuseste sa evadeze, intorcandu-se in Moldova "ca un vultur ranit". Acum o cunoaste pe Anita si afla amanunte despre starea de odinioara a razesimiisi imprejurarile in care a fost omorat tatal lui. Osteanul se plange domnitorului Tomsa, pe care-l roaga sa le faca dreptate consatenilor sai. Dreptatea pe care Voda o face razesilor, redandu-le pamanturile cu care fusesera improprietariti de Stefan cel Mare, este de scurta durata deoarece Tomsa este inlaturat de la domnie, iar Alexandru Voda Movila readuce in tara vechile randuieli.

Capitolul al XXXV-lea "Mortii poruncesc celor vii" infatiseaza confruntarea dramatica dintre Tudor si boierul Stroie, desfasurarea actiunii atingand punctul culminant al romnanului.

Infruntarea dintre cei doi se petrece intr-o duminica, zi sfanta in calendarul crestin, cand clopotul suna in turnul bisericii vechi prelung si "tremura cantarea lui pana la mari departari". Autorul fixeaza timpul actiunii toamna, tarziu cand livezile erau desfrunzite, iar pamantul " acoperit de o bruma aurie".

Oamenii ingrijorati de revenirea boierului la Murgeni se adunasera la biserica, pentru ca aflasera de la Constandin " slujbasul de la Murgeni" ca "Stroie va veni in sat pentru a le propune o pace boiereasca". Dupa slujba gospodarii iesisera in tintirimul larg, cand Lostun, care fusese pandar la Murgeni, ii anunta ca boierul vine fara sfiala insotit de mazuri voinici si pare vesel si multumit. Printre fruntasii soimarestilor care il asteptau pe boier se afla si Tudor Soimaru, care "era tacut, ii ardeau ochii, dar parea foarte linistit".

Orheianu, "maret in straiul lui bogat, calare pe un roib inalt de Lehia" vine la biserica si dupa ce ii ameninta cu viclenie spunandu-le ca "domnia Tomsei s-a petrecut din lumea asta si a venit in scaunul tarii Alexandru Voda, pe care si noi l-am ajutat si l-am aparat" le cere razesilor intreaga mosie drept recompensa pentru ca " eu mi-am pus obrazul pentru voi si v-am cerut iertare de la Voda".

Intelegand intentiile boierului, razesii incepura sa se framante, batranii ramasera inmarmuriti, iar femeile prinsera a plange. Singurul care nu-si pierdu cumpatul este Tudor Soimaru, care isi da seama ca a sosit ceasul rafuielii. Boierul, vazandu-l neinduplecat, ii aminteste " ieri ai fost tu tare si astazi sunt eu", apoi il ameninta si il jigneste spunandu-i "te voi bate peste falci ca pe tatal tau si voi spulbera pe toti nemernicii ca tine". Atunci osteanul "turbat ca fiara, cu ochii crunti si cu obrajii ca de var" trase sabia si il loveste in crestet pe Orheianu. Dupa ce aseaza trupul boierului pe mormantul tatalui sau, Tudor si flacaii satului "toti calari, cu sabii si suliti, pornira in ropot spre Murgeni".

Intre timp, mos Mihu acopera trupul insangerat al boierului si rosteste crestineste "sa-l ierte Dumnezeu!".

Ajuns la Murgeni, printr-un gest de sublima nobletesufleteasca, Tudor Soimaru ii iarta pe Magda si pe Ludno, sotul ei, oferindu-le posibilitatea sa paraseasca Moldova. Apoi, "dadu foc curtii de la Murgeni, el singur cu mana lui", porunci razesilor sa darame ruinele si sa aduca plugurile pentru a sterge urma raului.

Ultimul capitol "orice istorisire are un sfarsit" constituie deznodamantul romanului si prezinta soarta unora dintre personajele principale. Astfel, Simeon Barnova ajunge domn in Tara Romaneasca, Cantemir - han al tatarilor, iar Tudor si sotia lui Anita si cu mos Mihu "au fost urgisiti si prigoniti, dar s-au tinut cu tarie".

Mihail Sadoveanu se considera urmasul acestor razesi mandri pentru ca " bunicii mei sunt stranepotii acestor oameni", iar el poarta in inima sa " rasunetul durerii lor".

Tudor Soimaru

-caracterizare-

Tudor este personajul principal al romanului "Neamul Soimarestilor". Originar din Soimaresti, fiu de razes, ajunge la rangul de capitan in timpul domniei lui Tomsa. Pe campul de lupta se dovedeste viteaz, demn si generos, castigand astfel prietenia boierului Simeon Barnova si pe cea a lui Cantemir Bei, ca si aprecierea domnitorului Stefan Tomsa. Ostean pribeag pe la cetatile imparatesti ale Europei, castiga intelepciune, experienta de viata si deprinde mestesugul armelor fara sa-si piarda spiritul de dreptate si nostalgia dupa pamantul natal.

El se reintegreaza cu usurinta in viata si obiceiurile tinuturilor stramosesti, in ordinea initiala, momentul acesta sarbatoresc fiind simbolizat de bataia clopotelor.

Dupa experienta nefericita din Polonia, cand este tradat de Magda, tanarul revine in Moldova "ca un vultur ranit". Mos Mihu, pentru a-l sustine moral, ii dezvaluie legatura sa cu inaintasii: "tu nici nu banuiesti cate legaturi ai cu pamantul acesta pe care il calci". Batranul ii da amanunte despre starea de odinioara a razesimii si despre imprejurarile in care a fost omorat tatal sau.

Soimaru abia acum isi da seama ca "durerea tuturor incepe sa fie si a lui" si de aceea actioneaza in consecinta. Osteanul devine mintea si spiritul colectivitatii din care face parte, reprezentand interesele acesteia. El se zbate batand drumurile domniei pentru dreptatea razesilor si cauta temeiuri legale pentru sustinerea acestor cauze drepte.

Tot el va fi bratul care va duce la bun sfarsit actul justitiar, ucigandu-l pe Stroie Orheianu, dand foc conacului si arand locul pentru a sterge urma raului, ca in vechile legende.

Tanarul isi razbuna astfel tatal ucis miseleste de boier, dar in acelasi timp, razbuna si nedreptatile indurate de toti soimarestii. Prin concordanta deplina cu interesele alor sai, Tudor Soimaru se alatura altor personaje memorabile, cum ar fi: batranul Danila(La Vulturi!), Dan capitan de plai, Vlaicu Voda.

Concluzionand asupra acestui personaj, observam ca el parcurge de-a lungul romanului o traiectorie initiatica de formare si de cunoastere. Personajul se formeaza ca ostean si conducator al comunitatii satesti din care face parte. Tudor realizeaza cunoasterea pe doua planuri: planul erotic: iubirea pentru Magda si Anita; si cel al legaturii fundamentale cu pamantul stramosesc, cu neamurile sale.

Tudor Soimaru caracterizat direct si indirect este un personaj complex, inconjurat de o aura legendara, ca in vechile creatii populare.

Mihail Sadoveanu a realizat prin opera sa o adevarata epopee a neamului romanesc. Romanele au fost scrise in graiul curat, limpede si frumos al poporului, dar inaltat la o maiestrie artistica fara precedent , ce l-a determinat pe George Calinescu sa spuna ca "opera lui Mihail Sadoveanu e o titera uriasa, cu mii de strune, toate acordate cu grija, timp de o viata de om".