OMUL in lupta cu VIATA…

Blugi.
Acesta este dress codul pentru a citi articolul urmator. Albastri, negri, prespalati sau rupti, nu conteaza. Blugi sa fie la mine pe blog, presa in blugi.

Bogdan Daradan este un superblogger pe care l-am cunoscut in drum spre Gala SuperBlog 2013. Pe drum ne-a povestit despre el, despre viata lui, ne-a impartasit visurile lui si ulterior m-am gandit sa-i propun sa scrie un articol despre viata. Va invit sa cititi acum presa in blugi:

Intr-o discutie libera cu una dintre veteranele SUPER BLOG – Raluca Uluiteanu, am ajuns si la capitolul guest post…Recunosc ca n-am avut obiceiul si nici macar tentatia sa scriu lucruri pe blogul altora, sau sa-mi las gandurile imprastiate in alta parte decat la locul lor…
Dar am zis sa incerc…De ce? Pentru ca Raluca e un altfel de blogger…In primul rand nici nu zici ca are blog…E foarte tacuta, analitica, enigmatica…Pare o prezenta in genul OBSERVATORILOR din filmele cu NEMURITORI, acei supraoameni care traiesc si acumuleaza putere dupa ce reteaza altora capetele…Ca o analogie, bloggerii au mereu de impartit cate ceva…Unici, Za List, relevanta, page rank, orgolii...Raluca e pe un teren neutru…
Ea observa…Are o sensibilitate aparte pe care o mascheaza prin tacere si incearca sa intre in vorba cu tine vorbind despre tine si mai putin despre ea…Dar acesta nu e un guest post despre Raluca…Nu asta mi-a cerut si ii respect dorinta…M-a rugat sa vorbesc despre viata…

Pare un subiect simplu daca ar fi sa-l abordez ca blogger si sa analizez cuvantul din diferite perspective…Dar stiu ca nu asta vrea sa citeasca si sunt sigur ca nici voi nu vreti alte teorii de citit…Asa ca am sa mai vorbesc, inca odata, putin, despre VIATA MEA…

Nu o sa mai fac asta la modul in care probabil v-am obisnuit…Nu mai sunt nici sensibil, nici emotiv si nici romantic…Nu pentru ca n-as mai fi ci pentru ca, pur si simplu, acele elemente ce tin de structura intrinseca a unui OM, acele elemente cheie, de slabiciune precum “calcaiul lui Ahile” am ales sa le “ingrop adanc”…la modul lor concret…

Nu voi vorbi despre viata mea la modul cronologic ci voi vorbi despre ea la modul ATEMPORAL, ca o entitate care ne acapareaza si ne tine in REALITATE…
Intrebare de 100 de puncte? Cat din viata noastra este REALA? Nu e o intrebare filozofica…E o intrebare legitima…
Sa nu uitam ca atunci cand vorbim cu cineva, faptul ca rostim cuvinte, ca privim la acel OM, ca mirosim esente de parfum, ca auzim sunete de fundal, ca pipaim lingurita de langa noi, ca savuram o bucatica de ciocolata sunt doar SEMNALE pe care le transmitem catre CREIER…Realitatea noastra e doar o decodificare la nivel cerebral al unor stimuli vizuali, olfactivi, auditivi…Si daca REALITATEA rationala e RELATIVA si in relatie stransa cu CREIERUL nostru, oare nu si INIMA noastra are si ea REALITATEA ei? Oare nu si acolo sunt STIMULI care ne dau iluzia ca ce simtim, ce auzim, ce mirosim, este REAL? Nu cumva traim intr-un MATRIX emotional unii dintre noi? Nu cumva unii dintre noi sunt “sponsori emotionali” pentru alti oameni din viata noastra? Am scris un text pe tema asta pe blogul meu si l-am sters….Nu conteaza motivele…
Dar ideea ramane…Ce facem atunci cand constientizam ca prezenta noastra e benefica pentru o terta persoana, ca suntem o sursa de “fericire, incredere, confort” dar feed-back-ul e mai relativ decat relativitatea? Daca intr-un punct T0, relativ pentru ambele parti ale dialogului, una dintre parti a simtit doar sa primeasca fara sa ofere feed-back? Ce mai este real? Ce mai este ireal? Ce inseamna pana la urma sa traiesti o emotie de vis? Ce mai e visul? Si cat dureaza?
Astazi, eu am decis sa ascult doar de REALITATEA stimulata cerebral…E singura care conteaza si singura cu putine marje de erori…E o lupta sa te lupti cu VIATA pentru ca VIATA e formata din doua parti RELATIVE…Realitatea MINTII si Realitatea Inimii…Cati dintre noi, extrinseci unor Realitati de genul, nu vorbesc pe la colturi” “Ai vazut draga pe tipa aia? E doctoranda si umbla de 5 ani cu un pusti EMO…Cum pot sa se iubeasca?” sau “Uita-te la ala. Ce badaran, ce bruta, fumeaza, alcoolic, cum poate sa stea fetita aia de 20 de ani cu el?” sau “Ce grasa e ea si ce slab e el. Cum de se potrivesc?”...si astfel de intrebari fara LOGICA pot continua pana imi consum toti bitii alocati si tot nu ajungem la liman…De ce? Pentru ca REALITATEA inimii NU ARE LOGICA…E ca-n MATRIX…Stiti scena antologica cu NEO la Oracol si acel copil care ii spune: “Nu poti sa indoi cu mintea lingura…E imposibil…Secretul!? NU exista nicio LINGURA”…
Ca sa parafrazez…Realitatea INIMII nu are LIMITE…Acolo nu exista elemente de genul, e prost, e de la tara, e badaran, e sarac, e bogat, e rebel, e timid…acolo sunt doar entitati care se atrag sau nu, care simt sau nu, inexplicabil, niste reactii…Emotiile sunt reactii, sentimentele sunt emotii cumulate, iar IUBIREA e o forma de REALITATE RELATIVA formata din mai multe sentimente…
Si eu m-am luptat in VIATA asta…si daca REALITATEA cerebrala am reusit sa o controlez si sa o manipulez la un nivel elementar, nu sa fac magii sau trucuri ieftine ci pur si simplu sa nu fiu surprins de mesaje subliminale si alte chestiuni de manipulat masele…In schimb, cand vine vorba de celalalt tip de REALITATE, aici inca sunt intr-o zona gen “NO MAN’S LAND”…Solutia? Cel putin una dintre ele este sa alipesti cele doua forme de realitate…in stil Equilibrium…Un film genial, din punctul meu de vedere…
Ma opresc aici…Nu este spatiul meu si nu vreau sa abuzez de el…In concluzie, aveti grija in ce REALITATE sunteti si daca simtiti ca ceva nu este cum trebuie EVADATI din MATRIX prin voi…Nimeni din afara nu va poate ajuta…Pastila rosie sau pastila albastra e alegerea pe care trebuie sa o facem in fiecare zi, noi cu noi…Nimeni nu va lua pastila in locul nostru…Noi vom inghiti REALITATEA sau ne vom complace in MATRIX…OMUL chiar e in lupta cu VIATA pentru ca nu stie cat de REALA e ea…si ce parte a ei…Asta e batalia noastra in fiecare zi…atat!