Temele operelor sale sunt situatii absurde si situatii verosimile; situatii existentialiste.
Romanele sale se ocupa de sensurile libertatii, tema acestora avand origine in biografia scriitorului care resimte de 2 ori ingradirea sociala: este un evreu care traieste intr-un cartier evreiesc din Praga si este un ceh inchis in imperiul AustroUngar si obligat sa se declare cetatean al imperiului.
Opera sa este o alegorie continua, strabatuta de mituri si simboluri, dezorientari si disperari rezultate din obsesia imunitatii lumii cu mecanism obiectiv. Opera lui Kafka, singulara si stranie, exprima protestul individului izolat impotriva strivirii personalitatii sale de catre fortele ostile ale societatii. Kafka infatiseaza destinul lipsit de perspectiva al omului. Viziunea sa artistica este halucinanta, groteasca, patrunsa de neliniste si resemnare, din care razbat uneori aspiratii spre o soarta mai buna, spre un ideal umanist, repede inabusite de ambianta ostila. Nuvelele si romanele sale exprima drama existentei omului obisnuit expus opresiunii monstruosului aparat de stat birocratic (ex. Procesul, Colonia penitenciara), imposibilitatea de a descifra sensul existentei sale in societate (Castelul) si dezumanizarea relatiilor familiare (Metamorfoza).
Tensiunea dramatica, viziunea de cosmar caracteristice scrierilor lui Kafka, sunt determinate de alternarea planului real si a celui fantastic, de suprapunere a absurdului peste elemente perfect logice si rationale.
"Verdictul" este o drama a sensibilitatii - "te osandesc la moarte prin inec".
"Procesul" este o parabola de sanctiune, autoritate si lege. Romanul urmareste un singur personaj in relatie cu societatea.
Josef K. este un functionar marunt. Intr-o zi este vizitat de 2 barbati pentru a-l anunta ca este acuzat de ceva, nespunandu-i insa de ce. Cere sprijinul societatii, al celor pe care ii cunoaste; insa nimeni nu il poate lamuri de ce este acuzat.
Eroul intelege arestarea si apoi executia sa ca pe niste farse intamplate intr-un univers al absurdului. Lipsa de logica a intamplarilor prin care trece K., groaza lui terorizat de situatia in care se afla fara sa si-o poata explica, prezentarea absurda a unor institutii (Palatul Justitiei) creeaza o atmosfera terifianta de cosmar.
Indiferenta personajului de la inceput se transforma in obsesie, ideea procesului nelasandu-l o clipa. Pierderea procesului este cea mai cumplita umilire, spune unchiul sau - Albert K. ("Fantoma de la tara"). Ar fi pur si simplu sters din societate impreuna cu toate rudele sale.
In afara orasului, la marginea unei cariere de piatra este ucis, infigandu-i-se in inima un cutit, in timp ce de la ultimul etaj al unei cladiri cineva se apleca pe fereastra, desfacandu-si bratele cu desperare, in semn de solidaritate umana.
Romanul "Procesul" este o parabola a conditiei umane. Omul este lipsit de libertate in sens absolut. Asemeni oricarui om care nu se poate opune sortii, si K. urmeaza drumul impus de birocratie, fara sa se opuna sistemului. Omul, de la nastere si pana la moarte, e supus unor regului pe care le uraste si de a caror folos e constient.
Anomalia patrunde in sistem, dar numai K resimte aceasta transformare a societatii care il constrange la reguli stricte.
Parabola "portii inchise", spusa de preot in catedrala unde K. ajunge ca din greseala, pune problema libertatii individuale si alegerii intr-o lume a restrictiilor. Legea nu functioneaza intr-o societate bolnava. Ea este opresiva, dar necesara. Poarta este facuta special pentru omul de la tara.
Viata nu este decat o punte intre nastere si moarte, este doar trecere si risipire.
*
"K. traia intr-un stat constitutional. Pretutindeni domnea pacea. Toate legile erau respectate. Cine indraznea sa-l atace in propria lui locuinta?"
"fusese totdeauna inclinat sa priveasca lucrurile foarte usuratic, sa nu creada in rau decat daca se lovea de elsi sa nu ia masuri de prevedere pentru viitor chiar cand era amenintat din toata partile"
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu