Pasa Hassan

de George Cosbuc

Numit pe drept cuvant "poetul taranimii" G. Cosbuc a fost cantaretul satului romanesc oglindind in poeziile sale lupta taranului roman pentru libertate, dreptate sociala si independenta nationala.

In "Pasa Hassan" poetul a folosit ca izvor de inspiratie lucrarea lui N. Balcescu "Romanii supt Mihai Voievod Viteazul".

Pasa Hassan este conducatorul unei armate puternice, care a cucerit lumea, si de aceea, el ar fi trebuit sa fie un model de curaj. In realitate, Pasa este un las care se teme de infruntarea directa cu Mihai.

-povestirea cu momentele subiectului-

Expozitiunea: In primele trei strofe poetul realizeaza o imagine panoramica a confruntarii de la Calugareni. Tabloul cuprinde trei momente importante: Mihai baga spaima in turcime, Sinan umilit "se inchina prin balta", si Hassan "departe de lunca" ordona lui Mihnea Turcitul intrarea tuturor fortelor in lupta.

Intriga: In urmatoarele doua strofe Mihai domina campul de lupta, iar Hassan este ingrozit pentru ca observa ca voievodul se indreapta spre el.

Desfasurarea actiunii - strofele 6 si 7: Mihai, ca si Mircea cel Batran, pentru a evita varsarea inutila de sange il provoaca direct pe Hassan la lupta, dar acesta las fuge ingrozit "ca vine furtuna".

Punctul culminant - strofele 8, 9 si 10: In ochii ingroziti ai Pasei, Mihai apare hiperbolizat. Hassan fue de pe campul de lupta, el este ingrozit, desfigurat de frica si isi rupe vesmantultemandu-se sa nu fie impiedicat de vant. Cel mai grav lucru este ca isi pierde si turbanul, acesta fiind un atribut, un semn al puterii si onoarei musulmane.

Deznodamantul: In ultimele doua strofe, Pasa ajunge in tabara turceasca si este salvat de spahii. Beii il inteleg si ii impartasesc starea de spirit, pentru ca in toti "Voda ghiaurul a bagat/ O groaza nebuna".

-caracterizarea in antiteza-

Chipul lui Mihai Viteazul este reliefat prin tehnica gradarii, a comparatiilor cu elemente ale naturii. El este "suflet de vant", "volbura toamnei", ca ulterior sa devina "furtuna", cu vorba de "tunet", portret inspaimantator si maret in acelasi timp. Mai tarziu, figura lui Mihai Viteazul capata proportii uriase in imaginatia bantuita de spaima a turcului:

"Salbatecul voda e-n zale si fier,

Si zalele-i zuruie crunte,

Gigantica poarta-o cupola pe frunte,

Si vorba-i e tunet, rasufletul ger

Iar barda din stanga-i ajunge la cer,

Si voda-i un munte."

Mihai Viteazul este infatisat in numeroase imagini vizuale: strabatand campia "cu fulgeru-n mana" ca un arhanghel al razbunarii, tracand printre sirurile de pagani prin care-si face "carare", napustindu-se asupra ostii otomane "ca lupu-ntre oi".

Voievodul roman apare in lupta ca un personaj de mit, semanand cu un semizeu care, imprumutand de la natura fortele ei fantastice, deschide mandru drumul armatei sale, conducand-o spre victorie.

Mihai Viteazul este un bun strateg, solemn, elogios, traducand admiratia si respectul poetului. Mihai, dovedind un inalt spirit cavaleresc, cheama pe pasa la lupta dreapta, fapt care-l determina pe fricosul Hassan sa aleaga calea cea mai "sanatoasa": fuga.

Spre deosebire de domnitorul roman, Pasa este prezentat ca fiind prototipul omului las, care prefera rusinoasa fuga in locul luptei drepte.

Inca de la inceput ne este prezentat ca fiind ascuns "sub poala padurii", "departe de lunca" unde se desfasoara batalia. Pasa Hassan incearca o diversiune: daca nu-l poate birui pe Mihai direct prin fata, macar prin spate. El da astfel porunca lui Mihnea sa arunce asupra voievodului un grup de ieniceri.

Vazand cu groaza ca Mihai a zdrobit ienicerii ce fusesera trimisi asupra lui, Hassan "de mirare, e negru-pamant".

Peste masura de las el isi pierde si capul si firea auzind chemarea cavalereasca la lupta a lui Mihai care i se pare ca "vine furtuna".

Ochii mariti de groaza ai lui Hassan care "fuge nebun" redimensioneaza fabulos realul, voievodul care vine necrutator pe urmele sale capatand in mintea sa bolnava contururi hiperbolice: "...si voda-i un munte".

Disperat, cuprins de frica mortii iminente, lui Hassan nu-i mai pasa de nimic, abdica de la orice demnitate: "Turbanul ii cade si-l lasa cazut". I se pare "ca-n loc e tinut", groaza ii da puteri nebanuite: "Alearga de groaza pieirii batut, / Mananca pamantul."

Lasul pasa nu se linisteste nici atunci cand spahii il salveaza din mainile urmaritorului sau: "Si-n ceasul acela Hassan a jurat/ Sa zaca de spaima o luna."

Figura ingrozita a lui Hassan este infatisata amanuntit din toate punctele de vedere: aspectul fizic ("ochii de sange", "barba valvoi", "ii dardaie dintii", "e galben pierit"), gesturi disperate (isi imboldeste calul cu scarile seii, il loveste in gat cu amandoi pumnii, isi rupe vesmantul crezand ca acesta il impiedica sa fuga mai tare), prin notarea impresiilor auditive (zalele voievodului "zuruie crunte", vorba lui Mihai i se pare tunet, rasufletul e ger), dar si a celor vizuale (caciula lui Mihai e o "cupola gigantica", voda e "un munte", "barda" din mana stanga i se pare ca ajunge la cer).

George Cosbuc a fost un mare poet iubit de contemporanii sai si apreciat de urmasi. Liviu Rebreanu nota: "In anul cand a descalecat Cosbuc la Bucuresti, Eminescu se stingea din viata. Un inger bun parca purta de grija destinelor literaturii romanesti. Un soare apunea, un luceafar aparea la orizont."