Povestirile Evei Luna

de Isabel Allende


Iti desfaceai panglica de la brau, iti scoteai sandalele, iti aruncai intr-un colt fusta larga, parca de bumbac, si ramaneai goala, cu parul impletit intr-o coada. Ti se facea pielea ca de gaina si radeai. Eram atat de aproape unul de altul incat nu ne puteam vedea, absorbiti de urgenta ritualului, invaluiti in mirosul si-n caldura pe care le produceam impreuna. Imi deschideai cale peste tot, mainile mele pe mijlocul tau arcuit, ale tale nerabdatoare. Te catarai peste mine, alunecai, ma cutreierai, ma tintuiai cu picioarele tale invincibile, imi spuneai de-o mie de ori vino lipindu-ti buzele de ale mele. In momentul final ne prabuseam intr-o singuratate totala, pierdut fiecare in abisul lui fierbinte, apoi ne adunam de dincolo de foc, si ne descopeream imbratisati printre perne, sub tifonul alb care ne proteja de tantari. Iti dadeai parul al o parte, ca sa pot privi in ochii tai. Uneori, in linistea noptii care incepea sa coboare, te ghemuiai langa mine, cu genunchii la barbie si cu salul de matase pe umar. 

Ea era Eva Luna.
Si de fiecare data, ghemuita langa el, ii spunea o poveste; poveste pe care nu a mai spus-o nimanui.
O poveste despre dragoste, despre prietenie, despre durere, moarte, ticalosie, despre onoare si din nou dragoste. Eva Luna, Seherezada Americii Latine, povestea pana ce vedea primul licar al zorilor.

Mi-a placut mult povestea "Gura de broasca". Mi-a placut pentru ca arata ca exista iubire, acolo undeva, exista iubirea adevarata pentru fiecare din noi, indiferent de cine suntem si ce facem. Atunci cand iubesti si esti iubit esti capabil sa incepi o viata noua.
O femeie castiga bani jucand in fiecare seara cu barbatii jocul "broastei".
Hermelinda trasa pe podea o linie cu creta , apoi facea la o distanta de patru pasi un cerc mare, in centrul caruia se culca cu genunchii departati, picioarele ei stralucind aurii in lumina lampilor cu rachiu. Desfacut ca un fruct, ca o joviala gura de broasca, iesea la iveala centrul intunecat al trupului ei, in timp ce aerul din incapere devenea tot mai greu si mai cald. Jucatorii se aliniau la semn si aruncau de acolo la tinta. Desi unii erau vanatori incercati, Hermelida reusea sa se fofileze si, printr-o miscare imperceptibila a trupului, facea ca in ultimul moment moneda sa nu ajunga la destinatie. Banutii cazuti inauntrul cercului erau ai ei. Daca vreo moneda nimerea in locul mult visat, stapanul ei primea drept rasplata comoara sultanului, doua ore dupa perdea, in deplina desfatare, singur cu Hermelinda. 
Pana intr-o zi cand in satul acesteia a venit un asturian. Asturianul s-a indragostit de ea, a jucat cu ea..a primit cele 2 ore..dar 2 ore s-au prelungit pana dimineata tarziu..cand au plecat impreuna in lume.


Mi-a placut mult si "Doua cuvinte".
Belisa era o tanara care se ocupa cu vandutul cuvintelor. Intr-o zi este chemata de un colonel, care o roaga sa ii vanda cuvinte pentru un discurs, deoarece dorea sa ajunga presedinte. Belisa ii scrie discursul, si pentru ca colonelul nu stia sa citeasca ("razboiul este ceea ce stiu eu sa fac"), tanara ii citeste discursul de mai multe ori pana cand acesta il invata.
La plecare Belisa ii face un cadou: doua cuvinte doar ale lui. I le sopti usor si dulce, si pleca.
De atunci colonelul nu a mai avut liniste. Pana cand a chemat-o pe Belisa din nou la el.
Care erau cele doua cuvinte?? Imi place sa cred ca "te iubesc". Povestea insa nu spune direct.


M-a impresionat "Drumul spre Nord".
Pe Claveles a parasit-o mama dupa nastere. Fetita a crescut cu bunicul - tatal tatalui ei.
La 14 ani, cand era ea inca un copil, a dat nastere unui baietel. Din nefericire acesta era surdo-mut, dar l-au iubit si ingrijit cum au putut mai bine mama si strabunicul lui.
Intr-o zi in satul lor a venit o organizatie care ajuta copiii cu probleme in vederea adoptiei intr-o familie cu o situatie materiala mai buna. Bunicul nu s-a lasat induplecat. Claveles insa s-a gandit si s-a tot gandit si a decis sa ofere o sansa mai buna copilului ei. A semnat hartia si l-a dat.
Bunciul a certat-o, i-a spus ca este asemeni mamei ei si are puterea sa-si dea copilul; si nu a mai vorbit cu ea de atunci. Pana cand..a vazut o stire la televizor. Organizatia respectiva a fost prinsa - facea trafic de organe.


De asemenea m-a impresionat "Viata interminabila".
Ana si Robert Blaum au imbatranit impreuna, atat de frumos si de uniti....Ea violonista, el medic..
La batranete s-au retras intr-un orasel de poveste....Au trait acolo in liniste atat cat au putut, si cand au simtit ca viata si durerea sunt mai grele decat pot suporta; pentru ca ea suferea de cancer, el i-a injectat otrava..apoi a chemat o persoana de incredere sa-i injecteze si lui otrava - deoarece el nu avea suficienta putere.