vineri, 5 iulie 2013

Anticarul din Kabul

Asne Seierstad, jurnalist, are doar 33 de ani si o experienta frumoasa in domeniu: a relatat de pe fronturile din Cecenia, din Balcani si din Irak. A petrecut 6 saptamani cu trupele de comando ale Aliantei Nordice in desertul de la granita cu Tadjikistanul, in muntii din provincia Hindu Kush, in Valea Panshir si prin stepele de la nord de Kabul. (Muntii Hindu Kush inseamna "ucigasul Hindu", datorita miilor de soldati indieni care au inghetat si au murit in acele lanturi muntoase, in timpul atacurilor militare ce aveau ca tinta Kabul-ul.)

In toamna lui 2001 in Kabul, Afganistan, l-a cunoscut pe Sultan Khan.
Sultan Khan este o carte de istorie pe doua picioare, o marturie vie a istoriei culturale a Afganistanului, afirma Asne. S-a gandit sa scrie o carte despre el si familia lui.
Astfel ca jurnalista Asne s-a mutat pentru trei luni de zile la familia anticarului, sa fie aproape de acesta si sa-l poata insoti pretutindeni, sa traiasca in felul in care traieste acesta. Toate acestea cu scopul de a scrie o carte.


Bibi Gul a adus pe lume 13 copii. Nu toti copiii au supravietuit insa.
Un sfert din copiii din Afganistan mor inainte de a ajunge la varsta de cinci ani. Tara are cea mai ridicata rata din lume a mortalitatii in randul copiiilor. Copiii mor de pojar, oreon si friguri, dar mai ales mor de diaree.
Copiii nu au nici zile nici ani de nastere. Acolo poti sa ai varsta pe care vrei sa o ai.
Lui Sultan, fiind fiul cel mai mare, i s-a dat intotdeauna tot ce era mai bun, in ciuda saraciei familiei.


Sultan Khan are doua sotii. Prima este Sharifa. A doua este Sonia, care este mult mai tanara ca el.
Un obicei afgan spune ca un pretendent nu poate sa ceara el insusi mana fetei, iar una dintre femeile familiei lanseaza propunerea fetei. Astfel ca pentru Sultan a fost destul de dificil sa-si ia a doua sotie; dar s-a intamplat.

Asne Seierstad ne povesteste viata familiei lui Sultan asa cum este ea. Ai momente cand simti ca te afli acolo cu ei in casa. Asne ne povesteste despre fratii lui Sultan, despre copiii lui Sultan, si chiar despre tamplarul angajat de Sultan care ii fura vederi din magazin, si primeste trei ani de inchisoare pentru asta.

La Nord de Kabul se afla campia Shomali, una din zonele cele mai distruse din Afganistan, din pricina razboiului civil. Pe aici pleaca Mansur, fiul lui Sultan, in pelerinaj catre mormantul lui Ali din Mazar-i-Sharif, impreuna cu un prieten jurnalist. La mormantul lui Ali se merge in pelerinaj de Anul Nou si se spune ca te cureti de pacate, esti iertat, esti vindecat si poti sa intampini curat noul an.
(Conform calendarului afgan, Noul An incepe la 21 martie.)
Drumul de la Kabul la Mazar e ingust. O zi traficul curge de la sud la nord, adica de la Kabul la Mazar; ziua urmatoare invers, de la Mazar la Kabul.
Turismul a fost candva o sursa importanta de venituri pentru Afganistan.


Aimal este fiul cel mai mic al lui Sultan. El lucreaza la un butic, in holul unui hotel. Vinde ciocolata, biscuiti, suc si guma.
Leila este sora cea mai mica a lui Sultan Khan. Ea a impresionat-o cel mai mult pe jurnalista. Are doar 19 ani, este inteligenta si isi doreste sa fie profesoara. Dar pentru ca este cea mai mica trebuie sa se ocupe de casa. Si astfel este nevoita sa renunte la ea si la ceea ce isi doreste.


Seierstad povesteste despre femeile afgane. Ele nu vorbesc niciodata daca nu sunt intrebate, si nu pot merge nicaieri neinsotite. Femeile tinere sunt inainte de toate obiecte de schimb sau de vanzare. Casatoria este un contract intre familii sau in sanul familiilor. Deciziile se iau in functie de avantajele pe care le aduce familiei, sentimentele fiind rar luate in considerare.

*

burka = port traditional al femeilor musulmane din Asia Centrala si de Sud. Nu vezi in stanga, nu vezi in dreapta, decat daca misti capul - este si o modalitate a barbatilor de a-si controla sotiile, sa stie intotdeauna in ce directie priveste si ce anume priveste.

rugaciunea fajr este una din cele cinci rugaciuni obligatorii ale unui musulman si este primul lucru care trebuie facut la trezire, cand rasare soarele.

Crezul religiei islamice: Nu exista alt Dumnezeu decat Allah, iar Mahomed este profetul sau.

Migozarad! = va trece

Allahu akhbar = Allah e mare

Alaturi de Allah si de profet, "tatal" este singura persoana, cea mai importanta in cadrul ierarhiei sociale din Afganistan.

Cuptoarele traditionale afgane sunt gropi adanci sapate in podea.

haram - tot ceea ce e rau si interzis;
halal - tot ceea ce e bun si permis;
mubah - tot ceea ce este dubios.


Adulterul este aspru pedepsit. "Daca sunt casatoriti, vor fi omorati cu pietre. Daca nu sunt casatoriti, pedeapsa consta in 100 de nuiele si trebuie sa se casatoreasca. Daca unul dintre ei este casatorit, si acela este barbatul, iar femeia este necasatorita, el trebuie sa si-o faca a doua sotie. Daca ea este casatorita si el este necasatorit, femeia va fi omorata iar barbatul biciuit si trimis la inchisoare."

Femeia afgana ideala este rotunda: obraji rotunzi, solduri rotunde, abdomen rotund.

A fi supus e o dovada de respect.

Modul in care copiii din clasa intai invata alfabetul:
" I este de la Israel, inamicul nostru;
J este de la Jihad, scopul nostru in viata;
K este de la Kalasnikov, noi vom invinge;
M este de la mujahedini, eroii nostri;
T este de la taliban...."

*

"Daca ma parasesti, mai intai omoara-ma! Sau voi da foc intregii lumi!"

Totul are un pret. Uneori cei puternici platesc ca sa iasa invingatori.


*

Asne Seierstad crede ca singura modalitate care va produce schimbarea in Afaganistan este scolarizarea. Astfel ca jurnalista doneaza incasari din vanzarea acestei carti, in valoare de 300.000 de dolari, Comitetului Norvegian din Afganistan, care sustine initiativele legate de educatie si serviciile medicale din tara.

Este povestea de viata a unei familii. O poveste dura din lumea araba.
Este o carte care te invata sa apreciezi libertatea pe care o ai.

Niciun comentariu: