marți, 4 august 2009

I woke up in love this morning...






La mine pe palier 2 randunele si-au facut cuib. Un randunel si o randunica. Si acum, au 3 puiuti minunati. Sunt atat de dulcei...sa-i vezi cum incearca sa se ridice sa vada dincolo de cuib, cum ganguresc (sa ceara de papa, banuiesc)....
Nu stiu ce au simtit randunelele cand au venit tocmai la noi pe palier sa faca cuib, insa noua ne-au adus un sentiment de mandrie si daruire fata de ceilalti. Este minunat sa vezi cum o mama(randunica) cloceste ouala, apoi isi incalzeste puii si ii inconjoara cu toata dragostea ei, se zbate zi de zi sa la aduca de mancare...iar tatal (randunelul) cum pazeste de la distanta cuibul si puii, cum le ofera siguranta si protectie.
Cand ai asa ceva in fata ta este imposibil sa nu zambesti, sa nu devii mai bun, mai intelegator. Sa crezi ca lumea din jur poate sa arate altfel, sa se poarte altfel, sa fie mai frumoasa.

*
Legenda spune ca Randunica a fost o fata de imparat. Ajunsa la vremea maritisului, imparatul a vrut sa-si marite fata cu feciorul unui alt imparat. Randunica insa nu vroia acest lucru, si se ruga la Dumnezeu sa o schimbe intr-o pasare ca sa poata zbura in lume. Chiar in ziua cununiei, randunica vroia sa-si ia zborul pe fereastra, cand imparatul intra in camera. Vazand imparatul ce vrea sa faca fata s-a repezit sa o opreasca si a apucat-o de coada. Insa a ramas doar cu penele de la jumatatea cozii in mana, deoarece fata isi dorea extrem de mult sa-si ia zborul si nimic nu o putea impiedica. De atunci randunica are coada in doua parti, ca o foarfeca deschisa.


Vasile Alecsandri - Legenda Rândunicăi

Rândunica, rândunea
Ce bati la fereastra mea?
Du-te-ti pune rochita,
Ca te arde arsita,
Te sufla vântoaiele
Si te uda ploaiele.
Mergi în câmpul înverzit,
Ca rochita a-nflorit
Si o calca turmele
Si o pasc oitele.
(Cântec poporal)

I

Când se nascu pe lume voioasa Rândunica,
Ea nu avea faptura s-aripi de pasarica,
Fiind al cununiei rod dulce, dezmierdat,
Copila dragalasa de mare împarat.
Dar fost-a o minune frumoasa, zâmbitoare,
Sosita printre oasneni ca zâmbetul de soare,
O gingasa comoara formata din senin,
Din raze, din parfumuri, din albul unui crin,
Si maica sa duioasa, privind-o, se temea
Sa nu dispara-n aer sub forma de o stea.

O zâna coborâta din zodia cereasca
Veni sa o descânte, s-o legene, s-o creasca,
Sa-i deie farmec dulce, podoabe, scumpe daruri,
S-o apere-n viata de-a zilelor amaruri.
Ea-i puse-o scaldatoare cu apa ne-nceputa,
De ploaie neatinsa, de soare nevazuta,
Si-n apa încalzita cu lemn mirositor
O trestie, un fagur s-o floare de bujor,
Menind prin soapte blânde copila sa devie
Naltuta, mladioasa ca trestia verzie,
La grai ca mierea dulce, la chip fermecatoare
Si ca bujorul mândru de ochi atragatoare.
Apoi zâna-i aduse o dalba de rochita,
Din raze vii tesuta, cu stele prin altita,
Si-i zise: "De-ti e gândul sa ai parte de bine,
Rochita niciodata sa n-o scoti de pe tine,
Si cât vei fi al lumii frumos, iubit odor,
Sa fugi în lumea-ntreaga de-al luncii zburator,
Caci el tinteste ochii si dorurile sale
Pe oricare funta cu forme virginale,
Pe dalbele copile, a dragostei comori,
Ce-s jumatate fete si jumatate flori,
Pe zânele nascute în atmosfera calda,
Ce sub vapaia lunii în lacuri lin se scalda,
Si chiar pe luna plina de o lumina moale,
Ce-atinge iarba verde cu albele ei poale".

II

Copila descântata de zâna ei cea buna
Crestea-ntr-o ziua numai cât alta într-o luna,
S-a sale bratisoare, s-a sale mici picioare
Aveau, fiind în leagan, miscari de aripioare;
Iar când iesi din cuibul în care înflorise
Ca roza dintr-un mugur cu foile deschise,
Când umbra sa vioaie, plutind sub cer senin,
Putea sa se masoare pe umbra unui crin,
Mult îi placea copilei s-alunge rândunele
Ce lunecau prin aer si o chemau la ele,
S-alerge pe sub bolta batrânilor arini,
Cercând sa prinda-n iarba a razelor lumini,
Sa fuga ratacita de-a lung, de-a lung pe maluri
Atrasa-n cursul apei de-a râurilor valuri,
Si-n cale-i sa s-opreasca, uimita, încântata
De dulcea armonie naturii desteptata.

Atunci pe nesimtite un glas de zburator
Îi tot fura auzul soptindu-i, plin de dor:
"Atât esti de frumoasa la chip si la faptura,
Ca noptii dai lumina, si iernii dai caldura,
Si orbilor din umbra dai ochi sa te admire,
Si mortilor grai dulce sa spuie-a lor simtire.
Ah! parul tau lung, negru, ca aripa corbie,
Cu-a lui întunecime ar face nopti o mie,
Si chipul tau ce fura chiar ochii de copile
Din alba lui splendoare ar face mii de zile!
Ah! buzele-ti rotunde, cu râs înveselite,
Se par doua cirese în soare pârguite,
Si mijlocu-ti de-albina sub valul tau de aur
Se leagana prin aer precum un verde laur;
Iar ochii tai, luceferi cu tainice luciri,
Rasfrâng toata vapaia cerestilor iubiri
Ce ai aprins în inimi când te-ai ivit pe lume
Tu, zâna fara seaman, minune fara nume!"

Copila, cu uimire, îl asculta zâmbind...
Apoi, catând în urma-i, se departa fugind,
Lilie zburatoare, de fluturi alungata,
Care-i formau pe frunte o salba-naripata.

III

Viseaza luna-n ceruri!... sub visul cel de luna
Flori, ape, cuiburi, inimi viseaza împreuna.
Nici o miscare-n frunze, si nici o adiere
Nu tulbura în treacat a noptii dulci mistere.
Albina doarme-ascunsa în macul adormit,
Bâtlanul printre nuferi sta-n laba neclintit,
Si raza argintie din stele dezlipita
Cazând, sageata lunga, prin umbra tainuita,
Se duce de aprinde vapai tremuratoare
În albele siraguri de roua lucitoare.

Dar cine-acum, ca raza, în lumea noptii zboara?
Ce umbra, cu sfiala, prin arbori se strecoara
Si merge drept la malul pâraului din vale?
Oprindu-se-ngrijita ades în a sa cale,
Ea vine lânga apa, cu drag la ea priveste
Si, singura-n racoare, de baie se gateste.
O! dalba feerie! divina încântare!...
Rochita de pe umeri aluneca, dispare,
Si lumii se arata minunea cea mai rara,
Albind ca faptul zilei în zi de primavara!
Toti ochii de luceferi, de pasari si de flori,
Loviti ca de lumina rozatica din zori,
S-aprind de-o scânteiere ce-n inima patrunde...
Dar juna-mparateasa în apa se ascunde.
Ferice, dezmierdata de unda racoroasa,
Ea-noata cu-o miscare alene, voluptoasa,
Lasând ca sa albeasca prin valul de cristal
Frumoasa rotunzime a sânu-i virginal.
Si iarba de pe maluri se pleaca s-o priveasca,
Si trestia se-ndoaie voind ca s-o opreasca,
Si apa-n valurele de aur se-ncreteste,
Si nuferii se misca, bâtlanul se trezeste,
Padurea cânta imnuri, si luna amoroasa
Revarsa pe copila o mantie-argintoasa.

Acum pe lânga trestii ea luneca usor
Si, vrând la mal sa iasa, patrunsa de-un fior,
Pe sânul ei ud înca ea parul îsi aduna,
Se oglindeste-n apa, se oglindeste-n luna,
si umbra-i diafana cu formele-i rotunde
În lina îngânare se clatina pe unde.

IV

Cocosu-n departare intona o fanfara!
Copila cu grabire din valuri iese-afara.
Ah! unde-i e rochita si unde-al ei noroc?...
Ea vede zburatorul cu ochii mari de foc
Ce vine s-o cuprinde cu bratele-ntr-o clipa;
Dar grabnic se aude un freasnat de aripa,
Si dalba-mparateasa, din brate-i disparând,
Se schimba-n rândunica si fuge-n cer zburând!

Atunci s-a ei rochita, naltându-se în vânt,
Topitu-s-a în ploaie de raze pe pamânt,
Si pân-în faptul zilei crescut-au flori din ele,
Odoare-a primaverii: Bochifi-de-rândunele!...

4 comentarii:

Momo spunea...

la mine in scara,,orice tentativa vreunei randunici, vrabuite sau porulmbel de a fce oua este naruita prin spargerea oualelor..

raluka spunea...

pai, si la mine a fost stricat cuibul de vreo 2 ori de locatari, insa...acum e ok:)

Momo spunea...

a, bun asa :P

Iaţcu spunea...

Vad ca ti-au comentat pretinii incepind cu "la mine pe scara"...
eu de ce-oi fi mai altfel?
deci:
La mine pe scara si-au facut cuib (prin credit ipotecar) doua pasarici care pe linga ciripeala caracteristica, folosesc parfumuri scumpe, dar in schimb conduc masini sport, vorba lui @Momo, specialiste in spartul oualor si stricat cuiburi (a se citi casnicii).