Basmele erau preferatele mele in copilarie. Si inca le ador.
Una din cartile mult iubite a fost: " povesti fermecate rusesti".
CALUL NAZDRAVAN - era una din povestile favorite
"A fost odata ca niciodata. A fost odata un mos care avea trei feciori: celui mai mic dintre ei, ii spuneau toti lvanuska-prostanacul.
Si mosul acela a semanat intr-un an niste grau. Graul a crescut tare frumos, numai ce se innadise cineva care-l strivea si-l calca in picioare.
Atunci mosul le-a zis feciorilor:
- Dragii mei feciori! Sa stati de paza cu randul fiecare dintre voi, noapte de noapte, ca sa paziti si sa mi-l prindeti pe hot!
Veni noaptea cea dintai. Cel mai mare dintre feciori se duse sa pazeasca graul, dar i se facu
somn. Si-atunci se furisa in sura cu fan si dormi pana dimineata. Cand se intoarse acasa, a doua zi in zori, zise:
- N-am inchis ochii toata noaptea, am pazit graul! Am inghetat bocna, dar n-am vazut nici un hot!
In cea de a doua noapte se duse feciorul cel mijlociu si dormi pana dimineata in sura cu fan.
In cea de-a treia noapte veni randul lui Ivanuska-prostanacul sa se duca la pazit. El isi puse in san o placinta, lua o funie si pleca. Indata ce ajunse in camp se aseza pe un pietroi. Sedea nu dormea, din placinta molfaia si astepta hotul. Chiar la miezul noptii se napusti pe ogorul cu grau un cal; parul calului un fir de aur si altul de-argint. Calul alerga - pamantul cutremura, din urechi nouri de fum scotea, din nari - palalaie de flacari tasnea. Si calul acesta incepu sa manance graul. Drept e, ca mai mult il calca in picioare decat il manca.
Ivanuska se apropie tiptil de cal si dintr-o miscare dibace ii arunca funia pe dupa gat. Se smuci calul din toate puterile, dar degeaba!
In vremea asta Ivanuska i se salta usurel in spinare si se prinse zdravan de coama. Calul incepu sa alerge nebuneste peste campuri. Alerga si tot alerga, dar nu izbuti sa-l tranteasca pe calaret.
Atunci incerca sa-l induplece cu binisorul pe lvanuska:
- Da-mi drumul, Ivanuska, lasa-ma slobod! Ca eu, drept rasplata, fagaduiesc sa-ti fac un mare bine.
- Fie, zise Ivanuska, de dat, iti dau eu drumul, dar dupa aceea cum o sa te mai gasesc?
- Pai, sa iesi in campia mare, libera din zare-n zare, sa fluieri de trei ori voiniceste si sa strigi deslusit, vitejeste:
,,Calule-nazdravanule,
roibule-viteazule,
te-asterne in fata-mi degraba,
ca frunza cazuta in iarba!"
si eu voi fi acolo.
lvanuska ii dadu drumul calului, dupa ce, mai intai, il puse sa fagaduiasca cum ca niciodata nu va mai manca si nici nu va mai calca in picioare graul.
In zorii zilei veni si lvanuska acasa.
- Ei, ce-ai vazut pe unde-ai fost? il intrebara fratii iui.
- Pai, am prins un cal, le raspunse Ivanuska, parul calului un fir de aur si altul de-argint.
- Si unde-i calul acela?
- Pai, mi-a fagaduit ca nu mai intra in grau, s-atunci i-am dat drumul. Fratii nu-i dadura crezare lui lvanuska si rasera de el pe saturate. Numai ca, chiar din noaptea aceea, nimeni nu se mai atinse de graul lor.
Nu mult dupa intamplarea aceasta, tarul trimise soli in toate orasele, in toate targurile, in toate satele sa faca stiuti tuturor aceasta chemare.
Sa se-adune boierii si curtenii, negustorii si taranii de rind, ca sa se infiinteze Preafrumoasei Elena, fiica tarului!
Tarevna Elena se va afla intr-un turn inalt, in dreptul ferestruicii acestuia. Cel ce va izbuti sa se
salte calare, pe calul sau, pana la odrasla tarului si va lua inelul de aur din degetul acesteia, aceluia ii va fi sotie!
Si iata ca in ziua aratata incep si fratii mai mari sa se pregateasca de plecare la palatul tarului - nu pentru a incerca sa se salte pana la fereastra turnului, ci doar sa-i priveasca pe ceilalti avantandu-se. Iar Ivanuska prostanacul prinse sa se roage de ei:
- Scumpii mei fritiori, rogu-va, dati-mi si mie un calut cit de mic, sa merg si eu s-o vad pe Preafrumoasa Tarevna.
- Cum sa te duci tu, prostanacule? Vrei si aiba lumea de cine rade?
Mai bine sezi colea pe vatra si joaca-te in cenusa!
Cei doi frati plecara, iar Ivanuska le zise sotiilor acestora:
- Dati-mi un paneras, sa fac si eu macar o treaba: sa ma duc in padure se culeg ciuperci!
Lua panerasul si se duse, chipurile, sa culeaga ciuperci.
Iesi Ivanuska in campia mare, libera din zare-n zare, si aruncand panerasul sub o tufa, fluiera de trei ori voiniceste, si striga deslusit, vitejeste:
Calule-nazdravanule,
roibule-viteazule,
te-asterne in fata-mi degraba,
ca frunza cazuta in iarba!
Calul alerga, pamantul cutremura, din urechi nouri de fum scotea, din nari palalaie de flacari tasnea. Veni intr-o goana si ramase incremenit in fata feciorului:
- Care ti-e porunca, Ivanuska?
- Vreau sa merg s-o vad pe fiica tarului, pe Preafrumoasa Elena! a respuns Ivanuska.
- Prea bine, strecoara-te in urechea mea dreapta si iesi prin cea stanga.
S-a strecurat lvanuska in urechea dreapta, a iesit prin urechea stanga a calului si s-a prefacut intr-un voinic falnic si chipes, cum n-ai putea nici cu gandul sa gandesti, nici in vis sa-nchipuiesti, nici in povesti sa-l gasesti, nici cu pana sa-l zugravesti!
A incalecat Calul-nazdravan si a pornit la galop drept spre oras.
Pe drum isi ajunse din urma fratii, trecu in goana pe langa ei si le-o lua inainte, acoperindu-i cu nori de praf.
Tinand-o tot intr-un galop, Ivanuska ajunse in piata orasului, chiar langa palatul tarului. Si ce sa vada: se adunase acolo lume, cata frunza si iarba, iar in turnul cel inalt, la fereastra, sedea Tarevna Preafrumoasa Elena. lnelul din degetul ei stralucea deti lua ochii, era nepretuit, iar Tarevna frumoasa ca o zana.
Cu totii o priveau, dar sa se salte pana la ea nu se-ncumeta niciunul: n-aveau chef sa-si franga gatul!
Si-atunci Ivanuska imboldi cu calcaiele Calul-nazdravan ..
Calul fornai, necheza, se salta si ajunse sus, doar trei barne mai erau pana la fereastra Tarevnei.
Mare fu mirarea celor de fata, dar Ivanuska intoarse calul si se facu nevazut.
Oamenii strigau intr-un glas:
Cine era? Cine era?
Insa pe Ivanuaka parca-l inghitise pamantul. Vazusera cu totii de unde venise, dar n-a vazut nimeni incotro plecase.
Acuma, dupa ce gonise din rasputeri, Ivanuska ajunse in campia mare, cobori de pe cal, i se strecura in urechea stanga, iesi prin urechea dreapta si se prefacu din nou in Ivanuska-prostanacul.
I-a dat drumul Calului-nazdravan, a cules din padure un paneras plin cu ciuperci otravitoare; si le-a dus acasa. Ia uitati-va ce ciuperci bune am adus! Sotiile frafilor l-au luat la rost pe Ivan:
Astea-s ciuperci bune, prostanacule? Sa le mananci tu singur!
Ivanuska a zambit, s-a suit pe vatra si s-a asezat acolo, indata ce s-au intors acasa, fratii au pornit sa le povesteasca sotiilor ce vazusera in oras:
- Dac-ati fi fost acolo, dragele noastre sa fi vazut ce mandrete de voinic i s-a infatisat tarului! De cand suntem pe lume n-am auzit de unul ca el. Si cand s-a saltat odata cu calul, a ajuns sus, doar trei barne mai erau pana la fereastra Tarevnei.
Ivanuska, cum statea culcat pe vatra si zambea, zise:
- Scumpii mei fratiori, oare nu eram eu voinicul acela?
- Cum era si fii tu, prostanaculel Sezi acolo, pe vatre si prinde muste!
A doua zi fratii mai mari au plecat din nou la oras, iar lvanuska a luat panerasul si s-a dus dupa ciuperci. Iesi in campia mare, libera din zare-n zare. Si aruncand panerasul, fluiera de trei ori voiniceste si striga deslusit, vitejeste:
Calule-nazdravanule,
roibule-viteazule,
te-asterne in fata-mi degraba
ca frunza cazuta in iarba!
Calul alerga, pamantul cutremura, din urechi nouri de fum scorea, din nari palalaie de flacari tisnea. Veni intr-o goana si ramase incremenit in fata lui Ivanuska.
Ivanuska se strecura in urechea dreapta, iesi prin urechea stanga a Calului-
nazdravan si se prefacu in Voinicul-voinicilor, incaleca si goni la palat.
In piata ce sa vada? se adunase si mai multa lume decat prima data. Cu totii se minunau si se desfatau privind-o pe Tarevna, dar sa salte pan' la ea nu-i trecea nici unuia prin minte, ca doar cine ar fi avut chef sa-si franga gatul?!
Si-atunci Ivanuska isi imboldi calul cu calcaiele. Calul-nazdravan necheza si ajunse sus, doar doua barne mai erau pana la fereastra Tarevnei, Ivanuska isi intoarse Calul-nazdravan si pe data disparu. Vazusera cu totii de unde venise, dar n-a vazut nimeni incotro plecase. Iar Ivanuska
se si afla in campia mare. I-a dat drumul Calului-nazdravan, iar el s-a dus acasa. S-a suit pe
vatra, s-a asezat acolo si a inceput sa-si astepte fratii.
Cand s-au intors acasa fratii au povestit:
- Dragele noastre, iar a venit mandretea aceea de voinic! Doar doua barne mai avea pana la fereastra Tarevnei.
Iar Ivanuska iar zice catre ei:
- Scumpii mei fratiori, oare nu eram eu voinicul acela?
- Stai cuminte, prostanacule, si nu te baga in vorba!
A treia zi fratii se pregateau sa plece iar, cand lvanuska le-a zis:
- Dati-mi macar un calut mai prost sa merg si eu cu voi.
- Stai acasa, prostanacule! Numai tu lipsesti acolo!
Zisera asta si plecara.
Ivanuska iesi in campia mare, libera din zare-n zare. Fluiera de trei ori voiniceste si striga deslusit, vitejeste:
Calule-nazdravanule,
roibule-viteazule,
te-asterne in fata-mi degraba,
ca frunza cazuta in iarba!
Calul alerga, pamantul cutremura, din urechi nouri de fum scotea, din nari palalaie de flacari tasnea. Veni intr-o goana si ramase incremenit in fata lui Ivanuska. Ivanuska se strecura in urechea dreapta si iesi prin urechea stanga a calului. Se prefacu in Voinicul-voinicilor si goni la palatul Tarului.
Se napusti in galop pana langa turnul cel inalt, dadu bice calului...
Calul-nazdravan nechezi mai tare decat inainte, izbi pamantul cu copitele, se salta si ajunse la fereastra! Ivanuska saruta buzele rosii ca sangele ale Tarevnei, ii scoase din deget inelul de pret si disparu in goana mare. Pe loc incepura cu totii sa strige, sa tipe si sa dea din miini:
- Prindeti-l! Puneti mana pe el!
Dar pe Ivanuska parca-l inghitise pamantul. Doar cat l-au zarit si dus a fost.
Iar el i-a dat drumul calului si a venit acasa. Avea o mana legata cu o carpa.
- Dar ce-ai patit, ma rog? l-au intrebat cumnatele lui.
- Pii, cautam ciuperci si m-am intepat intr-un ciot.
Si se urca pe vatra. Cand s-au intors fratii, au inceput sa povesteasca ce si cum a fost:
- Dragele noastre, de data asta voinicul acela, cand s-a saltat odata, a ajuns pana la Tarevna, a sarutat-o pe buze si i-a scos inelul din deget.
Ivanuska, ghemuit pe dupa horn cum era, o tinea una si buna:
- Scumpii mei fratiori, oare nu eram eu voinicul acela?
- Stai cuminte, prostanacule, nu mai trancani degeaba!
Chiar atunci lui Ivanuska ii trecu prin minte sa se mai uite o data la inelul cel scump al Tarevnei.
Abia apuca sa-si scoata carpa, ca toata izba fu napadita de lumina. Astampara-te, prostanacule, nu te mai juca cu focul. au strigat fratii lui. Ce, vrei sa dai foc izbei?! Cred ca e timpul sa te-alungam de acasa!
lvanuska n-a zis nimic, doar si-a infasurat mana cu inelul din nou in carpa.
Peste trei zile tarul trimise o noua chemare cum ca trebuie sa se adune, de la mic la mare, tot poporul imparatiei la palat, la un ospat, si ca nimeni sa nu cuteze a ramane acasa. Cine va nesocoti ospatul tarului o sa i se reteze capul! N-au mai avut incotro cei doi frati, au trebuit sa-l ia la ospat si pe lvanuska-prostanacul.
Venira, se asezara la mesele din lemn de stejar acoperite cu fete inflorate, statura sa manance si bea si sa vorbeasca de una, de alta. Iar Ivanuska s-a furisat pe cuptor si statea acolo intr-un coltisor.
Preafrumoasa Elena trecea pe rand de la un musafir la altul si-i imbia pe toti cu vin, iar in vremea asta il cerceta cu privirea pe fiecare daca nu cumva are pe deget inelul ei cel scump?
Numai ca nu-si vazu inelul la nimeni. Tot trecand asa de la unul la altul ajunse si la ultimul oaspete la Ivanska. El sedea ghemuit dupa soba, avea pe el o hainuta ponosita, niste opinci gaurite, iar o mana si-o tinea legata cu o carpa.
Privindu-l, fratii isi ziceau: ,,Ia te uita, tarevna il cinsteste cu vin pe Ivanka al nostru!"
Iar Tarevna, dupa ce ii intinse lui lvanuska paharul, il intreba:
- Spune-mi, voinicule, de ce ti-e mana legata?
- Am fost la padure sa culeg ciuperci si m-am intepat intr-un ciot.
- Ia desfa legatura, sa vad si eu, ce ai?
Ivanuska isi scoase carpa si pe degetul lui incepu sa straluceasca si sa scanteieze inelul Tarevnei!
Tarevna se bucura nespus, il lua de maini pe lvanuska, il duse in fata tatalui sau si zise:
- Uite, tata, mi-am gasit mirelel
- L-au imbaiat, l-au pieptanat, l-au imbracat pe Ivanuska, care de-acum inainte nu mai era Ivanuska-prostanacul ci Voinicul-voinicilor, asa ca nici nu-l mai puteai recunoaste!
Dar cine mai statea sa le lamureasca, sa le talmaceasca pe toate? Un lucru e stiut insa, ca odata cu ospatul plin de veselie, pornira sa sarbatoreasca si nunta!
La ospatul acela si eu am petrecut, vin am tot baut, pe mustati mi se prelingea, dar in gura nu-mi nimerea. "
Si acum, dupa acesta poveste, sa aveti un somnik dulce, vise frumoase si tot ceea ce va doriti sa vi se indeplineasca!
Noapte buna!
