marți, 16 iunie 2009

Busola vietii

Am participat si eu la unul din seminariile Empower Live!

A fost un seminar interesant, cu si despre valorile personale. Raluca Mohanu, trainer, coach si consultant HR, inspirata de Tony Robbins ne-a atras in aceasta cautare si dezvoltare a valorilor personale.



Valorile sunt acele reguli personale care ne ghideaza in viata. In functie de acestea, constient sau mai putin constient, luam deciziile in viata. Cu ajutorul acestora ne descoperim pe noi ca si oameni, ca si caracter, descoperim ce este important pentru noi.



Atunci cand stii ce este important pentru tine, cand stii ceea ce iti doresti si ce vrei sa atingi, este mult mai simplu sa inaintezi, sa iei decizii si sa te simti impacat.


"Valorile sunt busola ta personala." Valorile te ajuta sa gasesti locul tau in viata, Nordul si Sudul.

Iar eu chiar aveam nevoie sa ma descopar, sa aflu care sunt cele mai importante valori in viata pentru mine, si sa-mi gasesc drumul. Cea mai importanta valoare pentru mine s-a dovedit a fi independenta. Lucru care nu m-a mirat foarte tare. :)


Valorile se descopera in timp, pe masura ce ne maturizam, si sunt influentate de familie, educatie, societate, anturaj... Si valorile mele s-au format in timp, am invatat sa iubesc, sa daruiesc, sa respect, sa ascult, dar totodata sa nu ma supun, sa fiu puternica, libera, sa cred in mine, sa pot orice, sa visez, sa ma exprim. Si toate acestea le-am invatat de la oamenii de langa mine: familie, profesori, prieteni, inamici...


Citesc aproape fiecare articol marca empower, si ma ajuta foarte mult in dezvoltarea mea, si proiectul empower live mi se pare un lucru extraordinar! Astept urmatoarele provocari empower!

3 comentarii:

Momo spunea...

independenta? zici tu? :-?...

Daniela spunea...

Multumim, Raluca-Visatoarea :)

Pentru ca ai venit la seminar, pentru ca ne citesti si, pentru ca vrei sa stii si sa (te)descoperi... pentru ca iti plac provocarile!

Sa mai vii la Empower Live!

raluka spunea...

Multumesc si eu:) o sa mai vin la Empower Live!