Bucuresti ...Bucuresti...

esti plin de povesti...

Bucurestiul interbelic 1935

- articole despre capitala aparute in saptamanalul "Realitatea ilustrata" 1935, editura Tritonic

o carte in care am citit unele dintre cele mai frumoase povesti ale Bucurestiului; si totodata istorii adevarate pe care nu le stiam.

istoria teatrului romanesc:

Fiica cea mare a lui Caragea, domnita Ralu, este aceea care a organizat in Bucuresti primele reprezentatii de teatru, in limba greaca insa, punand sa se construiasca in cuprinsul palatului (Calea Victoriei colt cu strada Berthelot) primul teatru bucurestean, numit "Teatrul de la Cismeaua Rosie".

Hanul lui Manuc

Cladit in 1808, a avut epoca de glorie pana in 1860.

Un armean bogat, Manuc-bei, si-a dat seama ce izvor de bogatie e un han. Cum locurile vechii Curti Domnesti se vandusera si in picioare nu mai ramasesera decat puscaria si cateva ziduri ruinate pe malul Dambovitei, pe acest loc si-a ridicat Manuc uriasul han cu etaj si doua randuri de pridvoare.

Socotelile lui cu Imperiul Otoman nu prea erau curate si sultanul a cerut lui Napoleon I extradarea armeanului. Manuc a fost avertizat, si a fugit in Rusia, unde a murit otravit de un servitor credincios.

Republica tiganeasca de la Fantanele

este demna de o comedie de Musset, spune autorul.

Satul nu are nici scoala, nici biserica si nici chiar cimitir. Nu exista in sat nici brutar, nici cizmar, nici dulgher. In ciuda oricarei legi economice, in ceea ce priveste impartirea muncii toti locuitorii barbati ai acestei comunitati au aceeasi meserie: cea de muzicant.

Pleaca vinerea dimineata catre Bucuresti, si se intorc miercurea seara acasa. In tot acest timp in sat vei gasi numai femei si copii.

Ginsbourg

In lumea culiselor noastre teatrale, circula de multi ani o expresie "asta o sa ajunga ca Ginsbourg"

Pe langa biserica Zlatari se afla atunci un cabaret "la Pesta" (Stadt Pest) . Angajatul Raul Ginsbourg visa sa ajunga actor. Insa cum nu a fost apreciat in tara, desi s-a straduit, a plecat sa-si implineasca visul in alta parte. Astfel a ajuns directorul teatrului particular al Tarului Alexandru II de la Petersburg; apoi directorul Operei din Monte Carlo.

Si povestile continua in aceasta minunata carte. Eu am ales doar cateva care mi-au fost mai aproape de suflet, spre a le prezenta aici.