miau

Patru barbati plus Aurelius

Doina Rusti

"Presupun ca toata lumea are cate un Aurelius."

Aurelius este un pisoi seducator si malefic, asemeni madlenei 'cucernice si senzuale' a lui Marcel Proust. Aurelius este acea obsesie nascuta din nefericiri spirituale si sexuale.

Licia, personajul principal al acestei carti, traieste ambele nefericiri:

- placerea ei de a citi se topeste fara urma

"n-o sa tot recitesti de fiecare data orice carte pe care ai uitat-o. Si cam toate cartile se uita. Nu ramane din ele decat parfumul unei intalniri tari. "...."Cand nu mai citesti, devii tu insuti disperarea lui Lear, esti chiar miezul afanat al madlenei, pulpa fierbinte a vacii lui Isaac Snopes, basca lui Charles ori chiar mana care tremura atingandu-i ciucurele penibil, oh, da, te transformi pe nesimtite in buza nadusita dintre picioarele lungi, in tortul ingreunat de trei straturi de ciocolata."

si

- barbatii de care se indragosteste sunt donjuani inaccesibili

"inevitabilii - sunt pietrele de incercare din viata ta, imposibil de ocolit, imposibil de imblanzit, imposibil de trecut. Intalnirea cu ei iti rupe filmul. "...."M-a facut sa-ntind botul si m-a lasat cu dintii la gard. Exact asta inseamna un inevitabil."

Cei 4 inevitabili ai Liciei sfarsesc tragic: Toni si-a gasit moartea in casa liftului; Antonio din Roma - a alunecat in baie si a ramas lat; Bogdan - moare innecat in lacul Herastrau; Anton - speriat de moarte, l-a lasat inima.

Licia este acolo in toate acele momente, trecand de la rolul cititorului linistit din fotoliu in rolul participantului activ la poveste.

Toti cei patru barbati au ca numitor comun un pisoi: Aurelius.

*

"faptele trec, urmele lor raman"

"lumea e facuta din coincidente"

"Cand aud pe cineva ca spune foarte tare, vad imediat in fata ochilor un moldovean tanar, incult si cam janghel."

*

Confesiune - Doina Rusti

'Mi se intampla uneori ca realitatile cotidiene sa-mi intrerupa firul unei fictiuni, asa cum s-a intamplat vara trecuta. Scriam un roman care ma acaparase cu totul, o aventura intinsa pe tot anul 1843.

Au fost mai multe evenimente care m-au scos din pasoptisti. Cum se intampla, niciodata nu e o singura cauza. La mine au fost patru: un roman de Flaubert, un e-mail de la Noi citim, un telefon memorabil si-un pisoi ostil. Toate cele patru evenimente merita mentionate.

Flaubert-ul zacea intr-o vitrina de librarie, dar, efectiv, zacea, incat, privindu-l, m-am simtit de-a dreptul inutila. Nu era de fapt un Flaubert, ci o carte abandonata, cu tot ce decurge de-aici (inclusiv, sfarsitul literaturii). Si pe cand ma topeam, incapabila sa-mi scot din minte coperta prafuita, mi-a sunat telefonul - stiti cum suna vara in camerele cu ferestre deschise. Era un barbat fermecator si crud, care bineinteles nu era al meu. Abia dupa aceasta noua disperare a aparut pisicul, genul ala intepat si jignit pana-n maduva de intalnirea cu mine.

Catre seara, Fundatia Noi citim mi-a trimis o lista de intrebari. Si incercand sa spun ceva despre feminitatea mea, avand pe creier toate apasarile despre care tocmai v-am zis, mi-am dat seama ca mi-era imposibil sa ma mai intorc la pasoptisti. In acea noapte am inceput sa scriu 'Patru barbati plus Aurelius'.

(sursa: 121.ro)