Podul Mirabeau - Guillaume Apollinaire

Poezia este o meditatie asupra timpului in maniera romantica. Poetul are constiinta trecerii, se poate detasa de acest loc pentru ca timpul ramane in trecut. Trecerea "ora bate" se manifesta intr-o alta circumstanta, pentru ca orice trecere este remarcata in trecut "alt taram".

Podul este o imagine a prezentului, a trairilor actuale; un loc de meditatie pentru cel care are control asupra trecutului si viitorului. ; si totodata o punte intre trecut si viitor. Nu poate avea contiinta timpului decat cel care l-a consumat.

Lumea exista doar in masura in care poate fi raportata la individ. Speranta este motorul lumii, iar aici viitorul este asociat unei sperante agresive; asemeni dulcelui stil clasic al lui N. Stanescu "eu raman".

La Apollinaire timpul este un spatiu de trecere; la Stanescu timpul este un moment de trecere.

Obiectul meditatiei lui Guillaume este povestea de dragoste traita, legata de pod, fata de care nu are nicio nostalgie; asadar o evoca lucid, rece, caci are constiinta emotiilor.

Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin
Ca dragostea noastra
Sa-mi amintesc ca orice-alin
Venea tarziu, doar dupa chin

Bate ora-n alt taram
Zile, nopti, trec, eu raman

Stam mana-n mana, ochi in ochi
cu-ardoare
Privindu-ne pe cand
In unda, sub arcada acestor maini rasare
Un cer cu vesnice priviri tremuratoare

Bate ora-n alt taram
Zile, nopti trec, eu raman

Iubirea trece-asemeni undei blande
Iubirea se duce
Si viata lenta ne patrunde
Speranta striga cu priviri flamande

Bate ora-n alt taram
Zile, nopti trec, eu raman

Curg zilele spre un alt destin
Nici timpul nu se-ntoarna-acum
Iubirile nu mai revin
Sub podul Mirabeau, Sena unduie lin

Bate ora-n alt taram
Zile, nopti trec, eu raman