Domnu' Trandafir

Mihail Sadoveanu

- caracterizarea personajului -

Mihail Sadoveanu supranumit "Stefan cel Mare al literaturii" sau "Ceahlaul poeziei romanesti" a fost un scriitor reprezentativ al secolului xx.

Evocarea Domnu' Trandafir a fost publicata mai intai in revista "Albina", iar in 1907 a fost injclusa in volumul "La noi in Viisoara". In aceasta naratiune, autorul, adult, isi reaminteste de zilele copilariei cu ocazia unei vizite in targusorul natal. Amintirile i-au ramas vii si luminoase deoarece considera copilaria ca cea mai fericita perioada din viata, pentru ca era lipsit de griji, traia din plin experientele vietii si considera locurile natale drept un spatiu magic.

Titlul este semnificativ si explicativ pentru continut. Apelativul "domnu" presupune respect fata de cel caruia te adresezi si este nearticulat pentru a sugera vorbirea directa. Apozitia "Trandafir" se inrudeste semantic cu numele real al invatatorului: Mihai Busuioc.

Evocarea cuprinde doua parti: in prima parte sunt relatate intamplari legate de copilarie, iar in partea a doua primii ani de scoala.

Autorul il infatiseaza pe Domnu Trandafir ca pe un om obisnuit: " Era un om bine facut, putin chel in varful capului cu ochii foarte blajini. Cand zambea se arata sub mustata tunsa scurt niste dinti lungi, cu strunga mare la mijloc." "Ochii foarte blajini" denota bunatatea acestui om, careia i se adauga darnicia "acolo era un par, care facea pere asa bune, din care domnu ne daruia de gustare cate doua la inceputul fiecarei vacante." "Gospodaros" si "placandu-i sa faca fiecare lucru cu randuiala" bunul invatator este caracterizat printr-o modestie specifica doar sufletelor mari.

Domnu Trandafir era un invatator deosebit: isi iubea meseria si ceea ce facea pornea din suflet: "Nu, Domnu nostru nu ne-a invatat niciodata din pricina ca se temea de cei mari. "

Dragostea pentru copii a invatatorului era fara margini, ii socotea copiii sai. "Ii era drag sa ne invete si parca eram copiii lui." Invatatorul facea totul cu pasiune si le insufla copiiilor sentimente inalte (dragostea de tara, de neam), placerea de a citi: "Cand trebuia cateodata, sambata dupa-amiaza, sa ne ceteasca din povestile lui Creanga, ne privea intai bland, cu un zambet linistit, tinand cartea la piept in dreptul inimii - si in banci se facea o tacere adanca."

Sub indrumarea lui, copiii invatau carte dupa puterile lor; invatatorul ii intelegea, stia sa-i laude: " Brava, baieti!" si sa-i dojeneasca: "Asta-i era manai lui cea mai mare: Mai domnule!"

Domnul Trandafir a format mintile si sufletele copiilor, fiind pentru ei un model de bunatate si daruire: "...invatatura cealalta, sufleteasca, ne-o da nu pentru ca trebuia sau i se platea, dar pentru ca avea un prisos de bunatate in el si pentru ca in acest suflet era ceva din credinta si curatenia unui apostol." Domnu' Trandafir a ramas legat de oamenii si de locurile acestea: "Dar Domnu' nu s-a dus nicaieri, a ramas acolo pe pamantul nostru, si in pamantul nostru l-au si ingropat.".

"In locul acela, odata, a trait un om" reprezinta un fel de concluzie pentru intreaga evocare. Pentru Mihail Sadoveanu invatatorul a fost un model de conduita si tinuta morala.