vineri, 30 mai 2014

Prizonier in timp

Intr-un viitor apropiat extraterestrii invadeaza planeta si nicio unitate militara pare ca nu ii poate opri.

Tom Cruise este ofiter Will Cage, prizonier in timp. Cage nu a petrecut nicio zi pe campul de lupta, nu stie sa atace sau sa se apere, astfel ca atunci cand este trimis in misiune nu are nicio sansa sa scape cu viata. Este ucis aproape imediat, dar reuseste sa ia si viata unui extraterestru. Sangele acelui extraterestru il arunca intr-o bucla temporala, dandu-i posibilitatea sa reseteze ziua. Alaturi de ofiter Rita Vrataski (Emily Blunt) construieste o echipa frumoasa si impreuna aproape ca ajung sa infranga extraterestrii.

Traieste. Mori. Repeta. 
Sa fii prizonier in timp este extrem de dificil si fascinant totodata. Sa mori si sa te intorci de unde ai plecat, sa traiesti aceeasi zi din nou si din nou pana iti reuseste planul. Edge of tomorrow pe mine m-a dus initial cu gandul la filmul "Groundhog Day" (1993), cu Bill Murray care retraieste 'Ziua cartitei' iar si iar.
Iesind de la film, cineva mai inteligent ca mine a spus ca Edge of tomorrow se aseamana cu "Source code" (2011), film in care Jake Gyllenhall retraieste explozia trenului la nesfarsit.

Poveste interesanta, actiune intensa, efecte speciale si putin umor sunt ingredientele filmului Edge of tomorrow: Prizonier in timp.


Edge of tomorrow: prizonier in timp

Regia: Doug Liman

Distributia: Tom Cruise, Emily Blunt, Brendan Gleeson, Bill Paxton, Tony Way, Kick Gurry, Jonas Armstrong, Franz Drameh, Dragomir Mrsic, Charlotte Riley.

Edge of tomorrow: Prizonier in timp este un nou thriller science-fiction produs de Warner Bros. Pictures si Village Roadshow Pictures. Doug Liman a regizat "Edge of tomorrow" dupa scenariul scris de Christopher McQuarrie si de Jez si John-Henry Butterworth, bazat pe romanul japonez "All you need is kill" al autorului Hiroshi Sakurazaka.
„Noţiunea acestei bucle de timp m-a fascinat.” - spune regizorul. „A deschis o multitudine de posibilităţi de a explora faţetele interesante ale personajului lui Tom şi de a vedea, zi după zi, aceeaşi zi, ce-l împinge pe Cage la marginea prăpastiei. Iar asta îl constrânge pe el să devină nu numai soldatul, dar şi omul care trebuie să fie. Când găsesc un proiect ca ăsta, care are o semnificaţie profundă dincolo de acţiune şi umor, nu pot să nu-l transpun pe marele ecran.”

Filmul este distribuit din 6 iunie in cinematografe de Media Pro Distribution.


Completare de la Paul.

Edge of tomorow – un film care ca aparea pe marile ecrane de abia saptamana viitoare, este ultima pelicula in care joaca Tom Cruise. Acesta interpreteaza rolul maiorului Will Cage, un PR-ist al armatei destul de fricos care ajunge “army material” dupa ce moare in mod repetat.
Live. Die. Repeat - Acesta pare sa fie blestemul lui Cruise, blestem pe care ajunge sa-l experimtenteze in lupta cu o rasa extraterestra ce este hotarata sa domine rasa umana. Mi-ar fi placut sa aflu un mic background al acestei rase, ar fi facut filmul mai interesant din punctul meu de vedere, dar se pare ca producatorii au ales sa se concentreze pe o poveste de lupta care nu duce deloc lipsa de efecte special extraordinare si momente usor ilare.
Ce-i drept filmul mi se pare ca se aseamana foarte mult ca si linie de poveste cu “Source Code” in care protagonist este Jake Gyllenhall. Emily Blunt mi se pare ca face un rol ceva mai bun decat Tom Cruise, dar asta si poate pentru ca si arata mai bine decat el (partea feminina ma va contrazice aici).
Ma asteptam la un alt final, mi s-ar fi parut normal sa vad altceva de la un film care se vrea iesit din tipare, dar per total este genul de film pe care ai mai putea sa-l vezi si peste un an fara sa iti pierzi interesul.
Numele alese pentru extraterestii nu mi se par deloc inspirate, mai ales ca de fapt nu spune mai nimic despre ei, iar faptul ca nu se povesteste mai deloc despre rasa extraterestra ma duce cu gandul la “Battle for LA”, care personal mi s-a parut un mare fiasco.
Fara sa fie “spoiler alert” maiorul Cage, care intre timp devine soldat Cage dupa ce insulta un general, se trezeste in mijlocul luptei (din nou deloc inspirate) cu extraterestrii, un fel de Ziua Z (D Day – Debarcarea in Normandia). Asa ajunge sa si moara, cu o mina antipersonal legata de piept, dar moartea ii ofera o a doua sansa cand ia dupa el si un extraterestru Alfa (pentru cunoscatorii de anime-uri, extraterestii seamana cu Naruto in lupta sa pentru propriul corp pe care o duce cu “demonul cu noua cozi”)

Multumesc Paul. Si .. sa stii ca eu nu te contrazic. Emily Blunt arata mult mai bine decat Tom Cruise. :)

Un comentariu:

Andrei spunea...

Nu avem nevoie de unitati militare. Avem Avengers si X-Men. Ei ne vor salva. Dar, daca nu se descurca, o sa ma duc sa-i ajut.