Întâlniri cu vedetele preferate – de la Sore la personaje Disney, un meci de baschet ca în „Space Jam” și cele mai fascinante experiențe educative.
Pe 31 mai, în premieră europeană, 4 dintre cele mai iubite personaje Disney Junior sunt reunite în același loc! În exclusivitate în Băneasa Shopping City, copiii vor putea face cunoștință cu Mickey Mouse, Doctorița Plușica, Sofia Întâi și Jake. Aceștia îi vor aștepta începând cu ora 15:00 pe cele două scene special amenajate la parterul centrului comercial, în zona Food Court.
Pe 1 iunie începând cu ora 11:00, iubitorii de artă de toate vârstele vor putea lua parte la o experiență de neratat: celebrul artist Guido Daniele va picta unul dintre animalele naționale ale României pe corpul frumoasei Sore! Evenimentul are loc la inaugurarea colecției de fotografii „Handimals – Wildlife on the Human Hand”, adusă pentru prima oară în țara noastră, în exclusivitate în Băneasa Shopping City. Colecția cuprinde 24 de fotografii ale unor picturi hiper realiste înfățișând animale, ce folosesc mâinile oamenilor drept pânză. Aceasta va fi amplasată în zona Town Square (lângă brutăria Paul) şi va fi deschisă publicului larg între 30 mai și 9 iunie.
Rembrandt Art School îi așteaptă pe cei mici în primele două weekend-uri din luna iunie, cu ateliere de creație. În zilele de 1 și 8 iunie, copiii vor învăța să picteze pe mănuși, să creeze figurine de hârtie prin tehnici de Origami și să realizeze cele mai interesante modele prin tehnica numită quilling.
Iubitorii sportului vor avea parte de o surpriză de neuitat: o repunere în scenă a celebrului film Space Jam, în care cele mai iubite personaje de animație se vor întâlni cu vedete din lumea sportului și cu membrii echipei Steaua CSM EximBank. Împreună, ei vor lupta pentru salvarea baschetului din mâinile monștrilor, într-un meci desprins din filmul de animație. Evenimentul va avea loc pe 1 iunie, începând cu ora 16:00, în parcarea centrului comercial (lângă KFC).
O sa fiu acolo. Nu ca sa joc eu, ci ca sa urmaresc Space Jam live si sa-mi amintesc de meciurile de baschet din liceu.
Tot pe 1 iunie, în Grand Cosmos din Băneasa Shopping City se deschide expoziția Planet Shark, unde vizitatorii sunt invitați să descopere misterioasa lume a rechinilor. Expoziția Planet Shark din Grand Cosmos prezintă evoluția și anatomia acestei specii fascinante, într-o experiență high-tech multisenzorială și va fi deschisă până pe data de 15 septembrie. Printre exponate se vor număra o serie de reproduceri la scară ale unor specimene de rechini, dinți și maxilare reale, dar și o serie dintre obiectele folosite în filmul original „Jaws” din 1975.
Waw, clar la expozitia asta abia astept sa ajung!
În luna copiilor, Grand Cinema & More vine cu o provocare pentru cinefilii de toate vârstele: o excursie la Disneyland pentru întreaga familie! Pentru a se înscrie în concurs, vizitatorii trebuie să cumpere minim 2 bilete la oricare din filmele din programul cinematografului în perioada 31 mai – 1 iunie. Câștigătorul vor fi ales prin tragere la sorți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu